Am niste emotii…maine ma marit!
18 Mai 2012 Un comentariu
in De'ale mele Etichete:casatorie pe 19 mai 2012, ce frumoasa-i dragostea!, cununie civila, Durasel se marita, Sarik ginerica
Moamaaaaaaa, de cand n-am mai scris! Sezonul asta de audit mi-a pus capac, merde!
Am in sfarsit o zi libera si stiti de ce? Maine e cununia civila! Am niste emotii, nu mai pot…nu stiu cum dorm la noapte!
Sarik in schimb e relaxat, sta pe 9gag, citeste nu mai stiu ce, isi calca o camasa cu nonsalanta. Iar eu sunt cu morcovul, cum o sa fie maine, o sa fie lume multa, o sa iasa bine, o sa imi stea bine parul? 
Sunt ca un copil mic inainte de ziua lui, ba nu, sunt ca un copil mic inainte de Craciun. De abia astept! Uraaaaaaaaa!
Ce frumoasa-i dragostea!
S-au mai dus doua examene. Hai cu ACCA-ul!
13 Feb 2012 2 comentarii
in Chestii Etichete:ACCA F7 Financial reporting, ce parere aveti de examenele ACCA?, examene ACCA, examene ACCA F4 si F7, F7 raportare financiara, impresii examene ACCA, sesiune examene ACCA decembrie 2011
De la inceputul lui 2010 m-am apucat si eu foarte constiicioasa de ACCA. Asta dupa ce m-am angajat la firma unde lucrez acum.
Tin minte ca la interviu mi s-a zis mie ceva de cursurile astea, dar cu mana pe inima spun ca pana atunci nu auzisem de ele. “ACCA si mai cum?” ma intrebam eu in gand.
In fine, iaca au trecut 2 ani si am luat si eu 6 examene. Azi au dat rezultatele la ultimele 2 examene (F4 si F7) pe care le dadusem in iarna. Am avut emotii, bine ca le-am luat! N-am excelat eu, adica am luat 63% la F4 si 65% la F7 dar slava Domnului, au trecut! Haha, nu mai am DECAT 9 examene !!! God, sunt atat de multe, 15 in total! Foooooooooooocaaaaaaaaaaaaa!
Mda, planul e sa mai iau 3 si anul asta, adica F6, F8 si F9 (cu F8 in vara asta si restul la iarna). Iar din 2013 sa mai imi ramana 5, moaaaaaaama! Bai frate, cacalau sunt examenele astea, te seaca!
Oricum, azi sunt regina silfida – mai usoara cu 2 examene! Iuhuuuuu! Bai, weekendul asta tre’ neaparat sa dau de baut!
Si ce m-am mai stresat, ca m-au speriat aia de la cursuri cu povestile lor urbane, ca F4 e super naspa, ca e imposibil de luat, ca nu stiu cine a dat examenul de enspe’ mii de ori si ca nu l-a luat si ca acum nu poate sa treaca mai departe. Bai, sincer, ala cred ca n-a invatat nici macar 1 saptamana luata la un loc la toate miile alea de dati cand a dat examenul. Cine nu stie vorba aia din batrani,: cine invata, trece! Asa si cu F4 asta nasol, ca nasol a fost. O gramada de teorie, ca te si incurcai la un moment dat intre toate subiectele. Dar eu m-am tinut destul de tare, am citit cartea o data si mi-am facut rezumat pe subiecte, asa cum am auzit eu ca trebuia facut (ca la curs nu am fost, am invatat eu din carte acasa) si apoi cam 1-2 zile am tocit subiectele alea. Si am reusit.
Iar F7 – Financial reporting, pai la ala trebuia sa faci acasa exercitii sa iti mearga mana, ca altfel la examen erai mancat. N-ai timp in 3 ore sa stai sa te gandesti. Tre’ sa scrii ca dupa dictare. Na, acuma te mai gandesti tu putin, dar putin rau de tot, trebuie sa cam stii cum sa sari pe subiect. N-ai timp, chiar daca sunt doar 5 subiecte in 3 ore. Ca pana faci bilantul, pana faci contul de profit si pierdere, fluxul de numerar (asta cel putin a fost epic in problema care mi-a picat), pana mai scrii si ceva pe la punctele cu teorie, gata! S-a dus timpul!
Daca la F4 am terminat cu vreo 20 de minute inainte, asta a fost o exceptie! Cred ca F4 a fost singurul examen de pana acum unde lumea sa termine inainte. Adica la asta, fiind grosul teorie, stiai sau nu stiai. Mai ales ca astia care corecteaza cauta niste cuvinte cheie, nu poti sa aberezi sau sa zici din amintite, cam trebuie sa folosesti limbajul din carte. Asa ca am scris si eu ce am stiut si asta a fost. Mai mult nu aveam de unde sa scriu.
La F7 nu am terminat nici pe departe, am ramas intepenita in mijlocul problemei 2, unde trebuia sa fac contul de profit si pierdere (dupa ce m-am chinuit de mi-au sarit ochii cu bilantul ala infect, ca iti dadeau aia in problema o mie de informatii si pana le abordai tu pe toate si le luai pe toate in considerare, timpul trecea. Si stiti cum e, faci o mica greseala, mica mica de tot, si gata, activul nu mai da de nicio culoare cu pasivul.) Asa ca m-am chinuit eu in timpul care mi-a mai ramas cu asta, pana am realizat ca nu termin, asa ca trebuie sa iau din problema aia cat mai multe puncte si gata. Ca astia de la ACCA nu puncteaza neaparat rezultatul final (recte, sa pice activul cu pasivul, si sa pice bine deh) ci vor sa vada ca ai si gandit bine. Ca pana la urma oricine mai greseste, ideea e sa intelegi cum sta treaba si sa poti rezolva tu singur o problema similara, atunci cand o intalnesti.
Evident, n-am facut perfect, ca d-aia am luat 65%, dar sunt multumita, foarte multumita si asa! Iar la contul de profit si pierdere am scris fix ce stiam, repede repede, ca sa mai iau macar 3-5 puncte si la el. Din 12 puncte.
Plus ca F7 era incurcacios, ca era cu toate standardele IFRS. Cica treaba se impute si mai tare cu raportarea financiara in P2, dar pana atunci nu imi fac griji, sunt belfera.
Bine ca am luat examenele, acum stau linistita pana la F8, dar asta e tuma in vara. Ma rog, cursurile sunt in primavara, dar examenul e in vara, pe la mijlocul lui iunie.
Numa bine, ca dupa incepe distractia!
Agitatie inainte de Craciun
24 Dec 2011 Scrie un comentariu
in Chestii Etichete:cadouri de sarbatori, card Flying Blue, fusta alba de lana Promod, happy meal, macdonald's, Promod, Puss in boots, sacou barbatesc, Sarik, tarom, Up in the air
De abia acum apuc si eu sa mai scriu dupa doua saptamani yuck rau de tot: adica am tot invatat si am dat examene ACCA (singura distractie fiind X Factor, deci…), iar dupa ultimul examen am plecat atza la Sibiu. Adica dupa masa am terminat examenul, am trecut pe la serviciu si mi-am luat laptop-ul, m-am intors acasa sa imi fac bagajul si am plecat fugutza la aeroport sa prind zborul de 21:20 spre Sibiu. De fapt, de ce ma mai mir, ca practic decembrie marcheaza cu brio inceputul perioadei mele “up in the air” (ca nu degeaba am si card la Tarom, si de abia astept sa trec la silver; iar in ritmul asta…Cel putin sunt perioade incepand cu ianuarie in care merg cu avionul in fiecare saptamana, sunt o navetista).
Iar joi m-am intors intempestiv in Bucuresti cu zborul de dimineata, dar dimineata de abia se crapa de ziua, ca la 7 eram in Bucuresti, iar la 8 eram iar la birou si pacaneam la tastatura (din pacate nu pe blog).
Dar am scapaaaaaaaaaaaaaat, cel putin pana dupa Sarbatori (sau ma rog, pana dupa Craciun, ca intre Craciun si Revelion mai am un inventar, dar asta e alta mancare de peste.)
Asa ca weekendul asta am refulat toate frustrarile mele si tot timpul petrecut invatand sau pe teren sau in aer – am fost la MacDonald’s si desi mi-am zis ca nu mai mananc acolo, in 3 zile am mancat de doua ori. Si nici macar nu aveau jucarii dragute la Happy Meal…Adica ma enerveaza astia de la Mac, pana la urma e clar pentru toata lumea ca toata lumea il vrea pe Puss in boots, dar ei baga gastele alea toata saptamana…buah!
Mi-am facut si cumparaturile de Craciun, bravo mie, dar inca nu i-am luat cadou lui Sarikov, iar problema e ca acum vorbesc de cadou pentru ziua lui de nastere, care a fost pe 29 noiembrie, daramite cadou de Craciun/Revelion…nici de Sf Nicolae nu i-am luat…Am fost prinsa rau rau de tot si acum sunt cu curu-n sus ca sacoul pe care il vazuse el acum doua saptamani si pe care il probase si ii venise ca turnat cica…s-a vandut. M-am dus eu ieri sa spal rusinea si sa il iau si culmea, se vanduse. Am o mare bila neagra, de fapt un mare guguloi negru.
Acum caut disperata sacouri barbatesti. Sper sa gasesc ceva care sa ii scoata in evidenta umerii lati si funduletul sexy.
Dar tot nu ma las! Durasel power!
Si am fost cu bunicuta mea si cu mama la “Puss in boots 3D”. Bai, deci e foarte misto! Trebuie neaparat sa te duci sa il vezi daca ai copii, sau bunici pasionati de 3D. Si mai vreau sa o duc pe bunicuta mea Picu la filmul ala nou pentru copii in care joaca Borat, nu imi amintesc cum se cheama, dar sigur ma prind eu cand apare in oras. E foarte draguta bunica mea, dupa am facut poze cu bradul din mall si cu ursii polari robotici (hmmm…suna foarte hight tech, asa). Chiar, ati vazut ursuletii din Plaza? Cred ca sunt pasiunea copiilor.
In rest am mai primit cadourile de Craciun de la ai mei, si mi-au luat fel de fel de lucruri frumoase, si mai ales o superba fusta tricotata de la Promod. E alba si merge la orice.
Si am mai primit o caciula rosie cu motz si o brosa dintr-aia cu bradut de Craciun din Viena, cine a fost de Craciun in Viena nu are cum sa nu stie celebrele brose cu braduti. Bun bun buuuuuuuun! Si am mai primit cadouri, dar mai scriu despre ele si de Craciun
Sunt asa de fericita ca vin Sarbatorile ca am un zambet tamp pe fatza si nu mi-l pot sterge de nicio culoare! Sunt fericitaaaaaaaaaaaaaa!
Acum daca as mai gasi si sacou pentru Sarik…
Primele semne de imbatranire
21 Oct 2011 6 comentarii
in De'ale mele Etichete:cum iti dai seama ca te-ai ramolit, eu in metrou, Kindle, primele semne de imbatranire, primul fir alb
Haha, ii ziceam eu Lutei ca primul semn de imbatranire e cand incepe sa te enerveze zgomotul. Adica pana acum de curand imi placea sa aud muzica tare in difuzoare, sa fie antren si beat la maxim. Bai, de ceva vreme incoace nu mai suport terasele galagioase! Nu imi mai plac de nicio culoare manifestarile zgomotos-adolescentine. Daca e sa cautam un local si acolo urla muzica si mai ales se fumeaza in draci, gata, nici nu mai intru.
Asta ar fi primul semn de imbatranire.
Al doilea nu ar fi vreun fir alb de par, ca slava Domnului, pana acum nu am, desi dupa cum am povestit mai demultisor, imi statuse la un moment dat inima in loc, ca mi se paruse ca vad unul pe coama mea. L-am si strigat pe Sarik, am facut tambalau. El care are deja o anumita experienta cu mine, cum s-ar zice, a concluzionat ca sunt o femeie nebuna si m-a lasat in pace.
Al doilea semn de imbatranire mi s-a arat, ei bine, ieri in metrou. Mi-era un somn de imi cadeau ochii in gura. Ridic la un moment dat capul din Kindle si vad o blonda care mi se parea cunoscuta. Era asa, mai pe diagonala. Ma chiombesc mai bine si ce imi dau seama?!? eu eram, ma oglindeam intr-un geam lateral. La dracu’! M-am ramolit!
Sarik zice ca trebuia sa incep sa ma cert cu ea in oglinda, ca papagalii! Adevarul e ca nu mai era mult…
Eu si limba maghiara
21 Sep 2011 Un comentariu
in Chestii Etichete:limba maghiara, mire in ungureste, unguri si chesti haioase, vénlány, vőlegény
Am un coleg ungur foarte simpatic si i-a venit si lui vremea de insuratoare. Eu il intreb: “Bre, cum se zice la ‘mire’ in ungureste”?
Si el imi raspunde (acum dau paste de pe google translate, va inchipuiti): “vőlegény”. Nu stiu cum naiba se face, dar imi e imposibil sa pronunt, adica pot sa zic ceva, dar mie imi iese “vénlány”.
Habar n-aveam ca eu pronunt diferit, si incep eu sa il strig “vénlány, bai vénlány!”.
Unguru’ sa intre in pamant de rusine: “Stii, nu se pronunta asa, ci “vőlegény”.
Da, da, zic eu, vénlány!
Nuuuuuuu, face el, vőlegény!
Mie sincer imi suna la fel. De fapt mi-am dat seama ca mie nu imi e foarte clar unde incepe un cuvant in ungureste si unde se termina. Cand aud vorbindu-se in maghiara pentru mine o propozitie e doar un cuvant foarte lung, cam ca alea din germana, doar ca si mai lung.
Dar am inteles mai tarziu de ce ma tot batea la cap sa pronunt corect. Asa cum il strigam eu insemna “fata batrana”, hahahaha! Sau mai rau, barbat trecut si ofilit.
Deci ce inteleg eu de aici e ca ungurii au o limba foarte logica, adica inainte esti flacau tomnatic vénlány si dupa mai adaugi o litera doua si te insori, si devii vőlegény, adica mire. Absolut de inteles.
La multi ani, Andreiuta!
14 Sep 2011 3 comentarii
in De'ale mele Etichete:Londra, Maffucu, Maffucu Zeus, o romancuta in Londra, prietenuta mea din clasa I, Ziua Andreiutei
Uraaa, e ziua Andreiutei pe 15 si sunt sigura ca petrece de rupe in Londra! Poate merge la restaurantul ala indian cu mancare buna si muuuuuuuult aer conditionat unde am fost impreuna (acolo unde chelnerita era FOB – fresh off the boat si a dat aerul mai tare in loc sa il opreasca, asa intelesese ea, desi eu eram zgribulita rau si infasurata toata haha!). Nu mai stiu cum se chema bautura aia, dar dementiala in orice caz! Sau la restaurantul japonez unde iti selectai mancarea din meniul proiectat pe masa (da, aveau retroproiector si selectai mancarea cu un mouse), o experienta! Am povestit la toata lumea!
Asa ca Andreiuta sa fii fericita si zglobie si mereu optimista, asa cum esti si acum! Si sa te intelegi mereu bine cu R care se vede ca te iubeste mult si sa va mutati impreuna in Londra, ii urez lui R sa isi gaseasca cat mai repede job acolo! Si sa ai un Maffuc mereu ghidus si jucaus (da, inca ma domina).
Bre, ma gandeam azi, ne stim din clasa I si vorba aia, avem o istorie intreaga de Sailor in spate. Chiar, tu erai Sailor Mars, nu?
Andreiuta si aparatul ei foto trendy rau
Maffucu Zeus
Graffiti din Bucuresti ma fac mai fericita
12 Sep 2011 Scrie un comentariu
in Chestii Etichete:Graffiti in Bucuresti, Graffiti pe strada Pictor Verona
Cei care fac graffiti pe marele zid de pe strada Arthur Verona sunt geniali! Sunt creativi si te lasa cu gura cascata, asta ca sa nu mai spun ca sunt foarte talentati. Ce fac ei acolo sunt opere de arta. Mai trec din cand in cand pe acolo si vad fericita cum graffiti orneaza marele zid din intersectia Arthur Verona cu Pitar Mos. Dar asa decorat, nu ai cum sa iti dai seama ca acolo e doar un perete, pentru ca ceea ce vezi este un mare sevalet.
Si mai imi place ceva: artistii sunt si ironici.
Mai jos o poza cu mine si Flori Girl langa Marele Zid Romanesc.
Cum am devenit Bau Bau
22 Aug 2011 6 comentarii
in Remarci Etichete:am devenit Bau Bau, audit financiar, contabilitate, faza haioasa
Stiti cum e cand tot te rogi de unii sa iti trimita niste fisiere/documente/informatii pana nu mai poti si ei iti dau din parti? Adica ai deadline si te milogesti: “Va rog, imi trimiteti si mie balantele alea, si daca puteti si niste declaratii 112/300/390? Si stiti, niste solduri ne-ar mai trebui, si niste fise de cont.” (please, please mult si plecaciune in fata telefonului).
Si aia iti trimit? Trimit pe naiba sau iti trimit in pdf. Acuma sincer, cam ce ati prefera: un mare tabel de sute de randuri pe 12 coloane in excel sau in pdf? Ca astia imi trimit totul numai in pdf, sunt sadici, adica ar trebui sa introduc eu datele in excel ca sa pot face totalurile si alte calcule.
Dar sa inchei cu divagatiile pline de frustrare (cum altfel?) Bre, le-am dat de hac!!! Satula sa le tot cer si sa nu imi trimita sau sa imi trimita in bataie de joc, adica incomplet si in pdf, le-am zis: “Stiti ce, daca nu imi puteti trimite tot ce va cer pana maine sa stiti ca vin eu pana la dvs in oras (adica la mama dracu’) si iau totul in copie si fisele de cont in excel pe stick.” Asta daca nu imi trimit pe mail, na!
Contabila imi raspunde pe tonul acela dulce si bland cu care ii vorbesti unui copil retard ca ei nu au scanner. Pai nu e nici o problema, de aia si merg la ei sa iau in copie. “Pai da”, zice contabila, chiar si mai dulce decat inainte, “dar noi nu avem nici tonner la xerox, asa ca nu puteti copia”.
“Lasa, lasa (io de colo), merg cu tenculetul cu declaratii pana la xeroxul de pe bulevard, asta sper ca e in regula.”
Contabila o da din colt in colt. Eu tare pe pozitie, ca daca nu stau infipta ma asteapta nemurirea la serviciu, ca numai eu stiu cat overtime trebuie sa fac dupa ca sa recuperez timpul in care tipa nu mi-a trimis ce i-am cerut.
“Chiar trebuie sa veniti?”
“Pai da, stiti doar ca predarea raportului se face in 2 saptamani. Dar nu va faceti probleme, doar vin si iau ce imi trebuie.”
Bai, si pana la urma cedeaza. Si zice: “Eee, dar ce atata deranj, doar nu o sa veniti pana la noi doar pentru cateva documente! Pai da’ vi le trimitem noi imediat!” (hmmmmm…)
“Chiar puteti face asta?” intreb eu inocent. “Nu este prea complicat?”
“Cum sa fie complicat, pai doar nu o sa va punem pe drumuri pentru atata lucru.”
Bai, si intr-o ora jumate imi trimit tot, dar tot, adica excel-urile si teancul de declaratii, state de plata (pe unele si in dublu exemplar, doar sa fie siguri ca mi-au trimis tot si ca nu mai vin). Orice doar sa nu vin.
Am devenit si Bau Bau…
Nu ii inteleg pe cei care dau “dislike” pe youtube
14 Aug 2011 Scrie un comentariu
in Chestii Etichete:haters, like si dislike pe youtube, nemtilor nu le plac porumbeii, Texas, the Corrs
N-am mai scris de multisor ca am fost intr-o vacanta prelungita si acum mi-e o leneeee. Asa ca am intrat nitel pe youtube sa mai vad niste clipuri care imi placeau cand eram mica. Unul dintre ele este “Only when I sleep” de la The Corrs. Si mi-am amintit de butoanele cu “like” si “dislike” de la fiecare videoclip.
Pe aia care dau “like” ii inteleg, ca de aia au accesat clipul respectiv, ca le place, deh. Dar pe aia care dau “dislike”? Acuma sincer, va puteti inchipui ca aia au intrat doar asa de-ai dracu sa vada clipul respectiv si sa poata da “dislike”? Adica exista oameni care isi irosesc timpul doar ca sa dea “”dislike”? Genial!
Si acum nu vorbesc de clipurile no name unde intri accidental, zic de alea cu artisti unde stii despre ce e vorba.
Haha, asta inseamna sa fii “hater” cum zice Fratellino (fratele mai mic al lui Sarik). Pai astia sunt ca nemtii care pun cuie pe orice atarna, adica pe pervazul ferestrelor, pe reclame stradale, pe stalpii de iluminat, pe orice practic unde s-ar putea aseza porumbeii. Bai, sunt puzderie tepisori montati peste tot, asta ca sa ii apere de rahat de porumbel. Si adevarul e ca nici nu prea vezi porumbei, decat unii slabi si piperniciti, nu pieptosi ca ai nostri. Arata cam jalnic, ar trebui sa emigreze prin estul Europei, n-om fi noi bogati ca nemtii dar macar ii iubim.
Ma duc sa vad nitel “Texas” acum, ca mi s-a facut pofta. “Summer son”…asta are 63 dislikes.
O zi de luni plina ochi si alte aiureli
30 Mai 2011 4 comentarii
in Din zi Etichete:Budapesta si obiective turistice, o zi de luni, Sarik in strainataturi
Ok, n-am mai apucat sa scriu nimicuta nimicuta pe blog de ceva vreme ca sunt pana in gat cu toate (chiar ca Ionica nu, dar totusi ocupata). Bai, deci nu mai suport sezonul asta de audit. Si astia care schimba balantele dupa cum isi mai amintesc. Cred ca iadul pentru un contabil este sa ti se schimbe din juma in juma de ora balanta, si asta pentru eternitate…ehei, dragii babei…
Trecand peste gentilul joc al balantelor si nu mai stiu eu ce declaratii 390 facute cu picioarele, va vine sa credeti sau nu, dar dupa 6 luni vai de steaua mea, se vede luminita de la capatul tunelului (citez din memorie, ca Vadim). Pai mai am un examen important in iunie, un inventar tot la sfarsitul lui iunie si dupa tzushti in Anglia la Andreiuta. De abia astept, n-am mai fost niciodata in Londra (de fapt nici in Anglia), n-am mancat niciodata fish and chips asa cum scrie la carte si n-am purtat niciodata sandale pe piciorul gol in februarie asa cum numai englozoaicele o fac. Bine, o sa port sandale pe piciorul gol in Londra in iulie dar nu e acelasi lucru, nu?
Am facut doar introducerea asa, pentru formarea unei pareri.
Dar azi a fost si mai si. M-am sculat la 6 cica sa mai invat si eu ceva in al 12-lea ceas pentru simularea ACCA de azi, timp in care Sarik si-a mai impachetat ceva si s-a tirat in Budapesta. S-a intoars la origini, cum imi place mie sa zic. In timp ce eu trudeam din greu Sarik vizita si se plimba pe la Opera din Budapesta care pentru cine nu stie este identica cu cea din Viena, doar au fost in acelasi imperiu si banuiesc ca nu aveau decat un arhitect, asa ca…Deci, cand Sarik era la opera, eu dadeam bice cu o verificare de note contabile, cand Sarik era la catedrala Sf Stefan, eu printam ceva si cautam in disperare un contract, cand Sarik trecea pe podul cu lanturi, eu dadeam simularea aia de examen. Scor 3-0 pentru Sarik.
Chiar ma bucur ca mai iese din tara. Mai ales ca Sarik nu mai fusese niciodata la Budapesta, pe cand eu de 5 ori. Mama, acum ca ma gandesc, de 5 ori chiar e mult! Pai sunt sigura ca am fost de mai multe ori acolo decat niste unguri pe care ii stiu eu din Sfantu Gheorghe. Ca si aia au fost cam uimiti de exuberanta mea turistica in tara inspre care se indreapta toate aspiratiile lor de vreo 3 generatii.
Dar dupa toata ziua asta, m-am molesit de nu mai pot. De abia mai tastez, mai ales ca testul a durat 3:15. Mi se terminase si pixul la un moment dat. Spre final imi amintisem episodul cu Pufosenia, si replica aia cu “o s-o iau s-o smotocesc”…Nu mai puteam, eram kaputt.
De abia astept sa vina Sarik. I-am zis sa imi aduca un cadou surpriza, mai ales ca se intoarce de Ziua Copilului, de care ma bucur fiecare an, chiar daca acum as putea sa am eu copil. Dar cum ar zice ardeleanul: “no”
