I-am luat in sfarsit lui Sarik cadoul de ziua lui (de 29 noiembrie…)! A durat ceva, dar si cand i-am luat! Eheeeeeeei!

Sunt foarte fericita ca i-am luat in sfarsit blazer d’ala de se poarta la blugi. Asa ca Sarikov al meu este de azi inainte foarte fashion! Iar pentru mine asta este prima mare reusita pe 2012 (ma rog, a doua, prima ar fi sa stau 3 zile in audit intr-o cladire veche la 15, hai 16 grade, in tzol festiv, adica la 4 ace; brrrrrr!)

Inca nu i-am luat cadou de Craciun, dar pana la urma nici nu mai conteaza cand are un blazer asa de frumos de la Massimo Dutti. Cica ar fi la reduceri, dar eu pur si simplu cred ca astia de la Massimo Dutii doar dubleaza preturile de Craciun si dupa le aduc la loc. Imi cam pute mie a pacaleala, dar vorba aia: prost e ala care da, nu ala care cere. Asa ca azi se cheama ca am luat la reducere.

Sunt asa de fericita si implinita, ca mi se pare ca sunt mai vesela si decat Sarik! Ce mai, nici nu imi mai pasa ca maine e luni!

Imi place Seurat din liceu si cand ajung in Paris cu Mami ma duc neaparat sa vad “Circul”si pe viu la Muzeul Orsay.

Mi-am luat 3 cutii, au costat 82 lei (aoleu, am uitat sa ii dau mamei banii pe ele, ea le-a platit!). In fine, au costat 82 lei.

Sarik cand le vede: “Cartoanele astea au costat 82 lei?”

“Da, Sarik, dar sunt foarte utile, sa stii!”

“La ce?”

“Pai la depozitat chestii!”, zic eu.

Dar nu intelege, ca e barbat.

Asa ca l-am lasat cu ale lui si mi-am facut ordine in dulap. Mi-am pus in cutiile alea pe dulap toate hainele mai vechi pe care nu prea le mai port dar pe care, femeie fiind, nu ma indur inca sa le arunc. Asa ca acum dulapul meu arata mult mai ordonat si aerisit. Atat de aerisit, ca mi-am gasit tricouri foarte misto mai vechi pe care nu le mai purtam pentru ca erau cazute prin spatele dulapului si nu le mai vedeam. Simplu, daca nu le mai vedeam, uitasem ca le am, deci nu le mai purtam.

Asa ca de saptamana trecuta port vreo 3 tricouri misto pe care nu le mai purtasem de cand le pierdusem prin dulap, deci de vreun an-doi.

Mai ales unul de la Pimkie – rosu, cu un basset pe el, d-apoi tricoul asta a facut furori la serviciu. M-au intrebat colegele daca mi-am luat un tricou nou. Nu, doar mi-am facut ordine in dulap.

Asa ca m-am dus satisfacuta (foarte satisfacuta) la Sarik si i-am zis ca poate oi fi dat eu 82 lei pe cutii, dar am economisit vreo 120-150 lei, ca tricourile erau Pimkie, Zara si Mango. Si acum ca le-am gasit, nu mai trebuie sa imi iau altele.

Sunt buna la facut economii, nu degeaba sunt contabila!

Faza este ca inventarele astea presupun nu numai conditie fizica, dar si numere de acrobatie usoara. Adica a trebuit sa ma urc acum doua zile pe niste saci cu porumb, dar pusi frate, in piramida, in puii mei! Nu pe randuri sau mai stiu eu cum. Acuma, eu nu sunt vreo tipa prea firava, dar mi-era peste poate sa ma urc pe stiva aia, ca avea fiecare sac 700 kg si erau inalti ai naibii. Plus ca deja am facut o intindere de ligament acum o saptamana jumate cand a trebuit sa ma cocotz pe ditamai movila de piatra sparta, sa vad cum face unu’ masuratorile topografice. Si a tot trebuit sa urc, sa cobor, sa urc, sa cobor, pana cand mi-am dat seama ca mi-am paradit piciorul.

Tre’ sa o las mai moale, dar se poate? Adica eu credeam ca imi trecuse piciorul, dar a trebuit sa ma urc pe stiva de big bags cu porumb si s-a terminat smecheria.

Dar sa revin la cataratul pe porumb. Eram cu tipii de la magazie, si zice unul ca ma trage el sus daca nu ma pot urca.

Ma uit asa cu mila la el, ca saracul era mai mic de statura decat mine, si cu siguranta mai slabut si zic: “Nu, nu, lasati, stiti, eu sunt cam grea, asa!”

El nu si nu, ca poate sa ma ridice.

Noroc ca imi sare in ajutor unul cam la 1,87 m, solid tare si ii vine ideea mareata ca el sa ma impinga/ridice, si ala slab sa ma traga. Bai, si reusim! Ala mare ma ridica, ala mic ma trage, si dintr-o data ma trezesc pe randul 2 de saci! Pai de acolo era floare la ureche sa ajung in varf. Iar din varf am avut o vedere panoramica – Eagle vision cum s-ar zice, si am numarat fiecare sacut in parte.

Dupa, cand a trebuit sa ma urc pe sacii de ingrasamant (nu balegar, slava Domnului!) care aveau doar 500 kg fiecare, m-am urcat singura singurica, am zburat pana sus. D-apoi, aveam antrenament de la sacii de 700 kg.

Acuma am concediu luni, si sper sa imi treaca piciorul pana atunci. Ca daca nu il fortez, trece sigur. Mai ales ca marti (“Marti dupa Craicun”) am de numarat placute, si alte circuite, si astea sunt puse la loc sigur pe niste rafturi, nema stive/movile periculoase.

Dar sa va spun si faza cu inventarul de martea viitoare. Aflu a doua zi dupa ce ma intorsesem de la mai sus pomenitul inventar cu porumbul ca astia cu placutele si circuitele s-au pus inopinat pe inventariat. Frate, e groasa, zic! Pai si acum trebuie sa ma duc fix dupa Craciun la aia?

“Da”, vine raspunsul prompt! Pfuaaaaaaaaaaa, paguba-n ciuperci!

Ce naiba sa fac, ii sun pe aia si le zic ca trebuie sa vin si eu si alte alea, dar evident, am nevoie sa imi dea si mie stocul, ca deh, sa stiu ce numaram. Asa ca pun manuta pe telefon si il sunt pe contabilul lor, ii urez toate cele bune, Sarbatori fericite, si dupa ii cer stocurile si registrul de mijloace fixe, ca marti vin la inventar.

Contabilul ramane fara cuvinte: “Marti la inventar?”

“Da”, zic eu, si o dau pe gluma, “Marti dupa Craciun.”

Tacere la capatul celalalt, pret de vreo cateva secunde. Apoi, “cam nasol” zice contabilul.

(“No shit, man?”) zic eu in mintea mea. Si dupa pricep eu cam unde bate. “Stati linistit”, zic eu, “cu dvs nu o sa am treaba! Cu domnul X care seful acolo o sa lucrez, dvs trebuie doar sa imi dati stocul si RMF si atat!”

“Hmm”, zice el, nu prea convins.

“Ba da, ba da, stati linistit!” il asigur eu.

Nu pare prea convins, dar eu nu o sa il chem sigur. I-am promis doar, are si omul familie, si plus de asta, nici nu ar avea ce face pe acolo. Cu aia de la magazie, aburiti dupa masa de Craciun am eu treaba.

Acuma sa vedem cam cat de aburita o sa fiu eu marti. Si cand ma gandesc ca nici n-am vazut filmul pana acum. Despre ce o fi?

Iar joi m-am intors intempestiv in Bucuresti cu zborul de dimineata, dar dimineata de abia se crapa de ziua, ca la 7 eram in Bucuresti, iar la 8 eram iar la birou si pacaneam la tastatura (din pacate nu pe blog).

Dar am scapaaaaaaaaaaaaaat, cel putin pana dupa Sarbatori (sau ma rog, pana dupa Craciun, ca intre Craciun si Revelion mai am un inventar, dar asta e alta mancare de peste.)

Asa ca weekendul asta am refulat toate frustrarile mele si tot timpul petrecut invatand sau pe teren sau in aer – am fost la MacDonald’s si desi mi-am zis ca nu mai mananc acolo, in 3 zile am mancat de doua ori. Si nici macar nu aveau jucarii dragute la Happy Meal…Adica ma enerveaza astia de la Mac, pana la urma e clar pentru toata lumea ca toata lumea il vrea pe Puss in boots, dar ei baga gastele alea toata saptamana…buah!

Mi-am facut si cumparaturile de Craciun, bravo mie, dar inca nu i-am luat cadou lui Sarikov, iar problema e ca acum vorbesc de cadou pentru ziua lui de nastere, care a fost pe 29 noiembrie, daramite cadou de Craciun/Revelion…nici de Sf Nicolae nu i-am luat…Am fost prinsa rau rau de tot si acum sunt cu curu-n sus ca sacoul pe care il vazuse el acum doua saptamani si pe care il probase si ii venise ca turnat cica…s-a vandut. M-am dus eu ieri sa spal rusinea si sa il iau si culmea, se vanduse. Am o mare bila neagra, de fapt un mare guguloi negru.

Acum caut disperata sacouri barbatesti. Sper sa gasesc ceva care sa ii scoata in evidenta umerii lati si funduletul sexy.

Dar tot nu ma las! Durasel power!

Si am fost cu bunicuta mea si cu mama la “Puss in boots 3D”. Bai, deci e foarte misto! Trebuie neaparat sa te duci sa il vezi daca ai copii, sau bunici pasionati de 3D. Si mai vreau sa o duc pe bunicuta mea Picu la filmul ala nou pentru copii in care joaca Borat, nu imi amintesc cum se cheama, dar sigur ma prind eu cand apare in oras. E foarte draguta bunica mea, dupa am facut poze cu bradul din mall si cu ursii polari robotici (hmmm…suna foarte hight tech, asa). Chiar, ati vazut ursuletii din Plaza? Cred ca sunt pasiunea copiilor.

In rest am mai primit cadourile de Craciun de la ai mei, si mi-au luat fel de fel de lucruri frumoase, si mai ales o superba fusta tricotata de la Promod. E alba si merge la orice.

Si am mai primit o caciula rosie cu motz si o brosa dintr-aia cu bradut de Craciun din Viena, cine a fost de Craciun in Viena nu are cum sa nu stie celebrele brose cu braduti. Bun bun buuuuuuuun! Si am mai primit cadouri, dar mai scriu despre ele si de Craciun

Sunt asa de fericita ca vin Sarbatorile ca am un zambet tamp pe fatza si nu mi-l pot sterge de nicio culoare! Sunt fericitaaaaaaaaaaaaaa!

Acum daca as mai gasi si sacou pentru Sarik…

Ma intorceam zilele trecute dintr-o lunga delegatie si ma indreptam plina de voie buna inspre aeroportul din Sibiu, ca deh, mergeam acasa. Eram asa entuziasmata ca ma intorc in Bucuresti, ca mi-am facut pana si online check-in ca sa imi aleg locul preferat din avion…nu de alta, dar o data a trebuit sa ma inghesui ca vai de lume cu echipa de baschet a unui club din Timisoara (God, ce aglomerat e zborul de vineri seara de la Timisoara!) fix pentru ca nu m-a dus capul sa imi rezerv din timp locul in avion; m-as fi pus langa sefa mea, ca ea e slabuta, nu langa bestiile alea la 2m si 10.

Zis si facut, ma duc si imi las bagajul de cala pe banda, imi iau un ceai ca mi-am tras nasul toata delegatia, si dupa, mai incalzita, ma postez la coada la banda cu aparatele care piuie si iti verifica bagajul de mana si te verifica si pe tine, foarte in detaliu. In asa de mare detaliu, ca nu e control la care sa nu imi scot pantofii/cizmele.

Se pare ca problema asta a avut-o si tipul din fata mea, un metrosexual cum scrie la carte. Era baiatu’ foarte chic imbracat, cu un sacou foarte frumos (banuiesc ca Massimo Dutti, dupa cum bate moda in Afi) , cu o camasa misto, blugi de firma si cu niste…preafrumosi pantofi care ce surpriza, au facut sa bipuiasca detectorul de metale. Cand au vazut aia de la paza ca bipuie aparatul, i-au zis evident sa se descalte. Tipul a primit vestea ca un soc. Cum sa se descalte el?

‘Pai da,’  zice tipul de la paza, ‘trebuie sa va descaltati si sa treceti descult pe sub detector!’

Tipul zice ca el nu se descalta decat daca ii dau plastice de-alea pe care ti le pui in picioare cand treci pe sub detector (banuiesc ca si ciorapii erau Calvin Klein).

Ala de la paza ii arata la un metru un aparat in care bagi o fisa (cred ca 10 bani, sau 50) si apoi iti introduci gingas piciorusul, si aparatul ti-l infasoara in plastic, cam cum se videaza alunele in punga. Ce-i drept, aparat dintr-asta atat de avansat nu mai vazusem, eu eram obisnuita cu cipicii pe care ti-i dau de obicei in aeroporturi.

La care metrosexualul – “Pai dati-mi o fisa sa imi scot papuci!”

Ala de la paza zice ca pasagerul trebuie sa plateasca, nu el. Metrosexualul se tine tare – “Sa stiti ca in Bucuresti se dau gratis!”

La care ala de la paza  incepe sa faca glume cum ca astia din aeroportul din Bucuresti o sa dea faliment daca mai dau papuci pe gratis.

In fine, vazand ca metrosexualul nu se misca si tine coada in loc (implicit pe mine), se scobesc aia de la paza prin buzunare si gasesc in sfarsit o fisa! Uau, metrosexualul, eu si tipul de vreo 60 ani din spatele meu nu mai putem de bucurie!

Metrosexualul ia fisa, o baga in aparat si isi baga si piciorul, ca sa i-l infasoare aparatul frumos in pungulite, asa, ca sa nu isi murdareasca el ciorapeii .

Bai, si incepe circul de pe lume! Aparatul nu functiona asa cum ar trebuit el sa functioneze! Adica isi baga tipul piciorul, dar pungulita nu se mai si desprinde dupa ce i se infasoara pe picior. Metrosexualul trage disperat de picior si sfasie punga, care se mai tine ca vai de ea atarnata de picior. Baga si al doilea picior si aceeasi poveste, numai ca parca a doua oara a mers mai bine, adica punga doar s-a agata intr-un colt, dar grosul i-a ramas pe picior. Moment penibil pentru metrosexual, care dupa tot tam-tam-ul a reusit sa obtina un picior partial acoperit de punga, iar celalalt picior doar vag acoperit, ca na, calcaiul ii iesea bine in afara.

Eu ma uitam fascinata la tampitul ala, la care tipul de 60 ani din spatele meu, indicand inspre papucii de plastic ai metrosexualului – “Maaaaaama, Max Mara!”

Bai, si incep sa rad isteric la faza cu Max Mara! Nu mai puteam, era prea tare. A fost momentul zilei!

Si prinsa pana peste urechi in toata tarasenia, nici nu am observat ca in dreapta mea tocmai ii deschideau o banda de control Elenei Udrea, doar pentru ea, asa, ca sa nu se amestece cu chiolbanii marunti, dar aparent mari devoratori de moda.

Asta ar fi primul semn de imbatranire.

Al doilea nu ar fi vreun fir alb de par, ca slava Domnului, pana acum nu am, desi dupa cum am povestit mai demultisor, imi statuse la un moment dat inima in loc, ca mi se paruse ca vad unul pe coama mea. L-am si strigat pe Sarik, am facut tambalau. El care are deja o anumita experienta cu mine, cum s-ar zice,  a concluzionat ca sunt o femeie nebuna si m-a lasat in pace.

Al doilea semn de imbatranire mi s-a arat, ei bine, ieri in metrou. Mi-era un somn de imi cadeau ochii in gura. Ridic la un moment dat capul din Kindle si vad o blonda care mi se parea cunoscuta. Era asa, mai pe diagonala. Ma chiombesc mai bine si ce imi dau seama?!? eu eram, ma oglindeam intr-un geam lateral. La dracu’! M-am ramolit!

Sarik zice ca trebuia sa incep sa ma cert cu ea in oglinda, ca papagalii! Adevarul e ca nu mai era mult…

Si el imi raspunde (acum dau paste de pe google translate, va inchipuiti): “vőlegény”. Nu stiu cum naiba se face, dar imi e imposibil sa pronunt, adica pot sa zic ceva, dar mie imi iese “vénlány”.

Habar n-aveam ca eu pronunt diferit, si incep eu sa il strig “vénlány, bai vénlány!”.

Unguru’ sa intre in pamant de rusine: “Stii, nu se pronunta asa, ci “vőlegény”.

Da, da, zic eu, vénlány!

Nuuuuuuu, face el, vőlegény!

Mie sincer imi suna la fel. De fapt mi-am dat seama ca mie nu imi e foarte clar unde incepe un cuvant in ungureste si unde se termina. Cand aud vorbindu-se in maghiara pentru mine o propozitie e doar un cuvant foarte lung, cam ca alea din germana, doar ca si mai lung.

Dar am inteles mai tarziu de ce ma tot batea la cap sa pronunt corect. Asa cum il strigam eu insemna “fata batrana”, hahahaha! Sau mai rau, barbat trecut si ofilit.

Deci ce inteleg eu de aici e ca ungurii au o limba foarte logica, adica inainte esti flacau tomnatic vénlány si dupa mai adaugi o litera doua si te insori, si devii vőlegény, adica mire. Absolut de inteles.

Asa ca Andreiuta sa fii fericita si zglobie si mereu optimista, asa cum esti si acum! Si sa te intelegi mereu bine cu R care se vede ca te iubeste mult si sa va mutati impreuna in Londra, ii urez lui R sa isi gaseasca cat mai repede job acolo! Si sa ai un Maffuc mereu ghidus si jucaus (da, inca ma domina).

Bre, ma gandeam azi, ne stim din clasa I si vorba aia, avem o istorie intreaga de Sailor in spate. Chiar, tu erai Sailor Mars, nu?

Andreiuta si aparatul ei foto trendy rau

Maffucu Zeus

Si mai imi place ceva: artistii sunt si ironici.

Mai jos o poza cu mine si Flori Girl langa Marele Zid Romanesc.