Paleta de machiaj Alice in Wonderland de la Urban Decay

A trecut cam multișor de când n-am mai scris, dar vorba aia…e mijlocul sezonului de audit. Haha, aș fi pus ghilimele, dar să înnebunesc dacă știu cum, gen Sarik a luat o super tastatură care atunci cand apăs pe shift și pe ghilimele imi bagă ț românesc. Dar na, cine scrie cu diacritice acum?

Nici nu trecu bine Crăciunul și ocazia unica sa mai punem si noi româncuțele mana pe Urban Decay (nu zic că e cel mai bun produs, dar cu siguranță e cel mai spectaculos prezentat) că mult prea bunii producători s-au gândit să ne fericească cu încă o paletă de toata frumusețea. Iar având în vedere toată isteria creată în jurul filmului cu Johhny Depp si Helena Bohnam Carter cap de afiș, nici nu e de mirare.

E o paleta nou nouță (pe aceasta cale vreau sa îi mulțumesc Bestiei că m-a pus la curent…Beast, esti pe felie!), plină de culori vibrante cu care te vei face foarte ușor remarcată. Uite și un zoom pe culori (acum mi-am dat seama ca nu știu cum să pun punct și virgulă, damn!!!)

De cum am văzut prima poză mi-au sărit in ochi Underland și Queen. Queen e de departe totuși favorita mea, are un vișiniu absolut superb. Asta pentru machiajul mai elaborat de seară, sau doar foarte îndrăzneț de zi. Pentru 100% de zi aș merge pe Midnight Tea Party, îmi place la nebunie. Așa sunt eu – subtilă pân la moarte.

Paleta asta mă inspiră, deja am o fantezie cu un smokey eyes cu verdele Absoleum…si cu toate celelalte culori hehe.

As putea omagia paleta de la Pamânt la Cer, dar culorile Urban Decay chiar sunt una dintre cele mai bune variante dacă ne gândim la calitate – preț. Sunt culori in pastile măricele, multicele, foarte pigmentate, rezistente, paleta conține deja arhi-cunoscutul primer care le face sa aibă o culoare și mai vibrantă și mai de durată. Pentru cine vrea să citească restul elogierii il poftesc să citească postul ăsta. Sau ăsta, cu explozia de fericire și urale. Așa poate să se mai familiarizeze cu Urban Decay, asta dacă află pentru prima dată de marcă. Puțin probabil totuși, nu?

Acum urmează întrebarea – aduc și în România paleta într-un timp rezonabil, sau iar trebuie să așteptăm Crăciunul. Nu de alta, dar pentru Book of Shadows II au trebuit să vină sărbătorile ca să catadicsească. De ce își închipuie dragii de importatori că româncele iși achiziționează palete de machiaj doar in timpul sărbătorilor de iarnă (adică numai de Crăciun, de Paște Doamne ferește!) mă depășește complet. Poate ar trebui să facem lobby la Sephora…

În fine, în modu-mi caracteristic iar imi voi da nr. la Sephora să mă sune dacă se produce minunea și aduc Alice in Wonderland in viitorul apropiat. O ce veste mi-nu-naaaa-taaaaaaaaa!!!

Iar acum, de încheiere, un prim plan cu imaginea pop-up de pe cutie.

Anunțuri

Mai bine mai tarziu decat la sfarsitul lunii

Da, m-am lasat pe tanjala cu blogul de cand cu sarbatorile si cu burta plina de Revelion. Da, mi-a fost greu sa ma dau jos din pat si sa ma tarasc pana la laptop sa mai scriu ceva. Da, da, da.

Dar acum am revenit, ca mirosul de cartofi prajiti de la MacDonald’s la Unirii in fata, acolo unde treci podul spre Sitraco.

Acu tre sa precizez ca ne-am luat si computer nou. Adica pe langa MSI-ul meu mic si roz, cu mouse roz si abtibilduri cu pisici a vrut si Sarik un calculator. Asta e rebeliune da’ n-am ce-i face. Cica ce sa faca el cu MSI-ul meu, ca de abia intri pe net si iti pui muzica. Cum sa joace el Dragon Origins la laptopul cel rozaliu. Cica nu permite nici calculatorul, de parca tre’ sa i ceri permisiunea, si cred eu si ca e sub demnitatea lui de barbat sa joace un joc atat de barbatesc, cu personaje barbati adevarati ca in Dragon Origins la un laptop mic si roz atat de feminin? Se termina toata smecheria… Sau Risen, oh da…

Si asa am descoperit eu, o femeie ingenua de felul ei, ca atunci cand iti iei calculator nu iei numai calculatorul in sine. Adica toate se petrec cam asa:

– Ce ai zice tu sa ne luam un calculator? zice Sarik. K uite, asta mic al tau nu mai face fatza deloc…

– Pai cum adica nu face fatza? Ce, nu mai merge netu’? intreb eu.

– Eee, merge, zice Sarik, dar uite ca daca vreau sa joc si eu ceva nu pot. Nu-mi perminte calculatorul. Again faza cu permisiunea calculatorului. Da ce, simte el ceva?

…N-are rost s-o mai lungesc, deznodamantul e evident: ne-am luat calculator. Bani, distractie…

Dupa:

– Da’ ce-ai zice sa ne luam un monitor nou? Ca asta e vechi, are 8 ani. (era vorba de un vechi monitor de-al meu, vechi vechi, dar mergea, chiar nu era momentul sa mai cheltuim, mai ales ca stam cam prost cu banii, dupa sarbatori deh)

Ne-am luat si monitor…Si asa ne-am luat si nu stiu ce tastatura, ce mouse si inca altele. Fratilor, am ajuns sa cred ca un calculator e ca o masina nenorocita: o iei, dar ii pui volan in piele, „clima bizonica” (cum zicea un compatriot de-al nostru ajuns in Spania) piele pe scaune, nush ce boxe, o tunezi…si e alta masina. una dubla la pret.

Uite de aia ascult eu Sinatra acum.

Sennax + Xanax = Love

Ieri era sa mi se intample o faza ca aia din bancul cu furazolidonul

Adica era o zi obisnuita la serviciu doar ca… ma durea capul de muream. Rau, da’ rau de tot. Ma uit prin ghiozdan, caut, rascolesc, ma agit, si ce gasesc? O minunata folie de Sennax. Ma jur ca nu imi amintesc cum a ajuns acolo.

Sennax, Sennax, ma gandesc io, oare pentru ce o fi? Sa fie oare pentru dureri de cap? Hmmm…numele mi se parea cunoscut dar nu stiam de unde sa l iau.

Indecisa, o intreb pe colega mea: „Tu ai auzit vreodata de Sennax? E pentru dureri de cap?”

Ea: „Xanax?”

„Nuuuu, zic eu, Sennax.”

„Pai sa stii ca e laxativ…”

Bine ca nu l-am luat, am mai intrat pe net unde zicea ca da, e laxativ. Dar vorba aia, daca il luam, dadeam dupa cu Xanax. Urmarea…cacata toata, dar calma.

Chiar, ma gandeam cum ar fi sa ii faci cuiva o faza de asta, sa ceara o pastila de cap/raceala si sa-i dai laxativ. Evil monkey…

Ianuarie 2010
L M M M V S D
« Dec   Apr »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email despre articole noi.

Alătură-te altor 48 de urmăritori