Un Craciun trist

Vine Craciunul iar bunicul meu a murit. Nici nu stiu ce sa scriu…Astazi, inainte sa aflu, ii luasem cadou. M-am gandit ca i-ar placea sa bea ceaiul meu prefereat – roiboos cu vanilie. Acum ca ma gandesc, a murit cam in acelasi timp in care eu ii luam cadou. Imi pare atat de rau, imi pare rau ca nu am mai apucat sa il mai vad o data. Imi pare rau ca a imbatranit, imi pare rau ca nu o sa mai merg niciodata cu el la cinematograf. Si nu o sa mai mergem niciodata in Cismigiu.

Pasiunea asta, cu filmele, de la el o am. Cand eram mica de abia asteptam sa ma duca Bunelu la cinema. Buni si Bunelu stateau pe vremea aceea in centru, langa Universitate, asa ca de acolo pana la Patria, Scala si Corso nu era decat o aruncatura de bat. Si de cate ori mergeam pe la ei, neaparat Bunelu ma ducea la film. De abia asteptam, saream in sus, nu mai aveam astampar. Nu conta la ce, fie ca era la „Doina”  la desene animate, fie la Cinemateca, sa vad „Micul lord”, fie la „Patria” la un film cu karate, film sa fie!

Si uite asa am crescut si mi-am dorit si mai mult, sa lucrez la filme, sa vad eu cum se fac. Asa am ajuns make-up artist. Imi placea vanzoleala de la filmari, ma incitau decorurile si costumele, totul era interesant. Nu ma vedeam facand decat asta…Si totusi acum lucrez in audit. O schimbare majora, care trebuia totusi facuta. Vazusem lumea filmului, imi placuse, gustasem din clipe altfel decat majoritatea oamenilor, cunoscusem actori. L-am vazut si pe Van Damme, eram uau, sunt chiar aici!

Dar am coborat cu picioarele pe pamant. Viata mea deja incepuse sa nu mai aiba nimic personal. Totul se petrecea „acolo”, la filmari obositoare de minim 12 ore, plus drumul (si de cele mai multe ori se filma in afara Bucurestiului) si mi-am dat seama ca pentru mine nu mai exista „aici”. Asa ca am inceput sa profesez in domeniul pentru care m-am pregatit 4 ani la facultate.

Dar tot o cinefila am ramas.

Si totul datorita lui Bunelu. Daca imi pare bine de ceva, este ca i-am spus, stia ca si el si-a pus amprenta asupra personalitatii mele, asupra pasiunii mele. Ca de la el a pornit. Ca nu o sa uit asta niciodata si ca il iubesc.

Nu ma pricep sa scriu mai bine, nu ma pricep sa fiu trista. De obicei sunt aia vesela, de obicei rad. Astazi ma pregateam sa fac bradul si acum plang.

Am vrut sa scriu despre el. O parte ca sa ma linistesc. Fie scriam pe o foaie intr-un caiet, fie aici. Am ales aici.

Acum imi vin in minte multe amintiri cu Bunelu si Buni. Cum imi zicea el „Bobocel”, cum mergeam cu verisoara mea la ei si Buni ne facea „supa cu gust”, cum ne jucam pe la ei prin casa si ma bucuram ca au casa rotunda ca sa putem sa ne fugarim pe acolo. Si cum mergeam cu totii la leagane in Cismigiu.

Ma gandesc la Buni si iar ma bufneste plansul. A ramas singura si cat l-a mai iubit. As vrea sa o alin, dar nu stiu cum. Nu stiu ce as putea sa ii zic. O sa o iau in brate si o sa o pup. O sa-i spun ca o iubesc… Ma pregateam sa ii vad de Craciun, vroiam sa ma bucur impreuna cu ei, vroiam sa le fac din ceaiul meu –  cadou si sa ii intreb daca le place. Vroiam sa radem si poate sa ne mai amintim de lucrurile frumoase. Bunicii au felul lor de a-ti povesti aceleasi intamplari cu tine din copilarie, de fiecare data, si totusi sa aiba farmec. Imi place cum imi ziceau ei cat de tare s-au bucurat ca m-au adus de la maternitate si cand m-au luat pentru prima data in brate, imi place cand imi ziceau cum am sterpelit flori din parc la trei ani si cate si mai cate. Eu nu imi mai aminteam, eram prea mica atunci, dar de cate ori mi le-au povestit parca mi s-au intiparit in minte, si acum parca mi le amintesc.

Am ramas cu amintirile frumoase cu Buni si Bunelu, si o sa mi-l amintesc mereu pe Bunelu exact cum a fost in tinerete, un domn elegant, cu palarie, in costum, care s-a lasat de fumat si care vorbea cu „dom’le”. Chiar, era foarte dragut atunci cand vorbea cu „dom’le”.

Imi pare rau ca nu a mai apucat sa ma vada mireasa.

Il iubesc mult pe Bunelu. Ma rog pentru el.

 

 

 

4 comentarii (+add yours?)

  1. deea
    Dec 25, 2010 @ 03:23:01

    Imi pare foarte rau de bunelul tau. Al meu a incetat din viata acum fix o saptamana si iti inteleg durerea. Zilele care or sa urmeze o sa fie foarte grele, dar trebuie sa te gandesti ca trebuie sa fii tare pentru bunica ta. Acum si bunelul tau si tataie al meu sunt intr-un loc mai bun si vegheaza deasupra noastra si nu vor sa ne vada triste si plangand de Craciun.

    Răspunde

    • durasel
      Dec 25, 2010 @ 22:07:06

      Iti multumesc pentru cuvintele bune si pentru incurajari. Ma rog si pentru Bunelul meu si pentru Tataie al tau. Sper ca acum sunt mai fericiti acolo Sus.

      Răspunde

  2. coco
    Dec 25, 2010 @ 18:12:55

    …bunelu cred ca nu vrea sa fi trista…dar nu se poate..inteleg ce simti…si pentru mine se incheie un an greu in care am pierdut pe cineva foarte drag…fruntea sus!!!!!!

    Răspunde

    • durasel
      Dec 25, 2010 @ 22:09:55

      Multumesc pentru ca te-ai oprit si mi-ai lasat un mesaj. Sunt ganduri frumoase si bune. Este greu cand pierzi pe cineva drag si este si mai greu cand il vezi cum imbatraneste. Dar asta ne asteapta pe toti. Sunt mai bine acum ca m-ai incurajat.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Decembrie 2010
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Pentru abonare la blog, înscrie-ți mai jos adresa de email și vei primi notificări prin email cu articolele noi publicate.

Alătură-te altor 45 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: