Ieri am cunoscut doi oameni

Sunt mai sensibila acum, de cand a murit bunicul meu, si parca tind sa ii ascult mai mult pe oameni. Nu stiu, sper sa dureze, pentru ca asa poti cunoaste si alte firi.

Daca imi place ceva la audit, ei bine, e calatoritul. Da, asa am ocazia sa vad tara mai mult decat as fi facut-o daca as fi avut una dintre meseriile mele trecute, si imi place ca ajung si in alte locuri decat valea Prahovei sau Mamaia, nu ca mai vreau sa merg la Mamaia cativa ani buni de acum incolo…In cea mai mare parte a timpului sunt prin Transilvania, care mi s-a aratat frumoasa, insorita, cu dealuri line si vai, cu verdeata si serpentine. Imi plac satucurile risipite si animalele din curtile oamenilor. Si ati vazut ce draguti sunt oamenii din provincie?

In ultima delegatie am cunoscut in avion un tip tare dornic de vorba, ca venea in Romania sa isi petreaca Revelionul cu prietenii, dupa un an de stat in Franta. Si de la atata franceza si engleza (cand nu gaseste cuvintele in franceza) se vede bine ca i se cam acrise omului, si de abia astepta sa mai trancaneasca pe limba noastra. Mai vorbea el cu ai lui pe skype, dar nu e chiar acelasi lucru. Asa ca in ora de zbor mi-a povestit o gramada. Si mi-a placut sa il ascult, ca zicea lucruri interesante. De exemplu ca a plecat din Romania pentru a lucra in Franta, intr-un orasel de langa Cannes. How cool is that? Cannes, pai mi se pare extraordinar sa traiesti in sudul Frantei, clima blanda mediteraneeana, viata linistita (francezii lucreaza 7 ore pe zi). Chiar, apropo de 7 ore pe zi, zicea tipul (nu stiu cum il cheama, uite ca asta nu l-am intrebat) ca la francezi dupa ce se termina programul s-a terminat si orice discutie despre serviciu. Incepe atunci timpul acordat familiei si prietenilor. Pai asta mi se pare foarte tare! La noi, unde se practica overtime la greu, mai ales in multinationale (citez dintr-o fosta sefa de-ale mele: „stresul este modul meu de viata”), si unde lumea vorbeste prea mult chiar si la intalnirile cu prieteneii tot despre serviciu, parca nici n-as putea sa imi imaginez cum ar fi stilul de viata frantuzesc.

Asa ca tipul mi-a povestit o ora (dar parca tot l-as mai fi ascultat) despre viata din Franta. Mi-a spus ca in sud, unde sunt si multi spanioli si italieni nu se poate vorbi despre discriminare, ca asta l-am si intrebat, daca s-a simtit vreodata discriminat. Si a zis ca niciodata. Ba chiar ca francezii sunt prietenosi, pentru ca traiesc multi straini prin acele parti, si sunt deja obisnuiti. Cica in nordul Frantei, acolo sunt oamenii mai scortosi si mai nationalisti, dar in sud nu.

Mi-a spus care este atitudinea francezilor despre job. Ca el avea experienta de programator in tara, de niste ani buni, dar ca nu stia ceva ce anume se cauta la jobul pentru care a fost angajat (vreun limbaj de programare, habar n-am, sunt bata la programare in general). Le-a zis la interviu ca nu stie, dar ei au zis „nu-i nimic, inveti” si dupa asta nu l-au angajat pe un salariu de nimic (vezi in Romania, cand de abia asteapta sa iti dea in cap ca nu stii nu stiu ce, ca sa iti dea un salariu cat mai mic). OK, parca si mie mi se pare prea frumos ca sa fie adevarat, dar cica exista unii (ca doar nu toti francezii angajatori or fi asa) care prefera sa isi formeze salariatii. Nu or avea, evident, un salariu de super expert, dar nici a big no no.

Bai, si mi-a placut ce mi-a povestit, mi s-a parut asa, o viata frumoasa. Nu neaparat de trait pana la adanci batraneti (sau pana la urma, de ce nu?) dar macar pentru cativa ani. Adica, noi romanii, de ce sa nu gustam si din placerile vietii strainilor?

Al doilea tip (da, in seara aia au fost doar tipi) era soferul care m-a dus de la aeroport pana in orasul unde trebuia de fapt sa lucrez. Am mers cu masina vreo doua ore, asa ca am avut timp sa stam de vorba berechet. Am vorbit mult in seara aia, recunosc. Tipul asta era la polul opus, avea ca prea multi romani un salariu  mizerabil si traia greu. M-a intristat sa aud asta, dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare de abia urmeaza. Barbatul (nici pe el nu stiu cum il cheama) este orfan de la varsta de 15 ani. Fara bunici si fara alte rude. S-a descurcat singur pana la 30 de ani, eu nu stiu ce as fi facut in locul lui. Mi-a povestit cum a invatat sa faca totul singur, sa isi spele, sa isi faca de mancare.

Dar cel mai tare, si nu o sa uit niciodata, m-a emotionat cand mi-a vorbit despre parintii lui. Spunea ca ii pare rau pentru datile in care mama l-a rugat sa duca gunoiul, sau tata sa cumpere paine, si el a zis ca nu are chef, si nu s-a dus. A zis ca ar da orice sa mai aiba macar un parinte, chiar daca ar fi bolnav, chiar daca ar fi la pat, el l-ar ingriji, si ar duce de 10 ori gunoiul, ar merge de 15 ori sa ia paine, si nu ar mai spune nimic. Asta doar ca sa nu mai fie singur.

M-a induiosat, si am vazut ce inseamna viata, cum doi oameni pot fi unul fericit si realizat, iar celalalt singur si trist.

Maine ma duc la Sarik si de abia astept sa ma stranga in brate. Si eu sunt singura acum.

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. eumiealmeu
    Dec 31, 2010 @ 00:32:09

    mi-a plăcut mult cum ai redat aceste discuţii. pot să te îmbrăţişez şi eu, ca să te simţi înţeleasă şi ocrotită… să ai un an bun şi să fii mereu atât de atentă la ceea ce e în sufletul omului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Decembrie 2010
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email despre articole noi.

Alătură-te altor 46 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: