Cum e sa nasti prin cezariana…nu e chiar asa de rau

Hei, am ramas in urma cu blog-ul pentru ca acum 3 saptamani am nascut. Asa ca m-am ocupat de Pufosenie mai mult, desi draguta de ea nu prea mi-a dat batai de cap, e cuminte, papa o gramada (a pus pe ea 300 gr pe saptamana hehe), doarme, pana acum n-a facut colici. Dar chiar si asa, e o provocare primul copil, nu prea stii nici cum sa il tii ca lumea in brate, ai impresia ca se rupe, asa e de fragil un bebelus. De fapt, doar aparent, pentru ca in burta a stat foarte contorsionata Pufosenia, asa ca nu prea ai cum sa o ranesti, atata timp cat ii tii capsorul.
Dar sa trec la impresiile despre cezariana, ca asta am scris in titlu🙂

Eu am fost convinsa si am sustinut ca o sa nasc natural. Ei bine, nu s-a mai putut. De ce? Pentru ca ajunsesem in 40 saptamani, colul era inchis (era „beton” cum a zis dr), iar Pufosenia ramasese aproape fara niciun pic de lichid amniotic. Dr mi-a zis ca se pot intampla nasoale daca nu mai are lichid, asa ca luni seara am facut ecografia, iar miercuri deja a scos Pufosenia prin cezariana. Asta a fost, dar sa stiti ca pana la urma nu imi pare rau.

Eu am nascut la Medlife pana la urma, initial trebuia sa nasc la Polizu, dar am auzit niste povesti mai infricosatoare in legatura cu nasterea la stat, asa ca m-am decis sa merg la privat.

Mie mi s-a parut nasterea prin cezariana foarte ok. Acuma nu stiu, poate din cauza ca:

1. am nascut la privat si au avut cei de acolo mai multa grija (adica, atunci cand ziceam ca am dureri mari la operatie, venea repede cineva si imi facea un analgezic, ma controlau in permanenta, asistentele au fost extraordinare, dar despre asistente o sa vorbesc in a doua parte a post-ului);

2. dr meu a avut mana buna;

3. organismul meu m-a ajutat.

Cezariana se face in felul urmator:

Pasul 1: Iti fac in spate un mic anestezic pentru a putea baga apoi cateterul fara sa te doara. Bine, pe mine m-a durut putin, dar a fost ceva foarte usor, nimic de speriat, o intepatura si gata.

Pasul 2: Iti amortesc bine de tot picioarele si abdomenul. Partea cu faptul ca nu mi-am mai simtit picioarele m-a speriat cel mai tare din toata operatia. Ai impresia ca ai paralizat, nu mai simti nimic nimic. Atunci m-am panicat putin, dar m-au calmat dr meu si dr anestezista, mi-au zis ca e normal si gata. Evident ca era normal, dar tot o iei putin razna.

Pasul 3: Intinsa pe masa, iti acopera jumatatea inferioara a corpului, ca sa nu vezi ce fac aia, adica sa nu te sperii cand te taie.

Pasul 4: L-au adus pe Sarik (al meu sot) in alta camera decat cea in care ma operau, pentru ca a zis ca vrea sa asiste la operatie si sa vada cum scot Pufosenia. Pe mine m-a incurajat enorm cand l-am vazut pe Sarik printr-un gemulet, parca mi-a dat cu vitamine. Ne uitam unul la altul prin gemuletul care dadea in cealalta camera, pentru ca de intrat nu avea voie sa intre in camera de operatie, ca la mine era mediu steril.

Pasul 5: Am inceput sa simt cum „surubaresc” aia in mine. Adica incepusera deja sa ma taie. Faza e ca doar simti cum se misca prin tine, dar nu doare deloc.

Pasul 6: AU SCOS PUFOSENIA SI AM AUZIT-O CUM PLANGE!!! M-am cam emotionat atunci. Sarik mi-a zis ca nu e ca in filme, adica nu ii da dr o palma la fund ca sa planga, ci a gadilat-o pe burtica🙂

Pasul 7: Au dus Pufosenia sa o spele si dupa i-au dat-o lui Sarik in camera cealalta in brate. Dupa, au plecat cu Pufosenia sa o masoare/cantareasca. Cu ei a plecat si Sarik.

Pasul 8: M-au cusut pe mine. Chestia cu cusutul a durat cel mai mult. Adica de cand a inceput anestizia si pana s-a incheiat operatia a durat 1 ora (aveam un ceas pe peretele din fata), in vreo 20 minute Pufosenia era scoasa, dupa vreo 30-40 minute m-au cusut pe mine.

Pasul 9: M-au dus la terapie intensiva, un am si ramas pana a doua zi dimineata.

La terapie intensiva a fost bine, au avut grija de mine, mi-au dat calmante ca deh, imi taiasera muschii abdominali. Am simtit durere intre calmante, ca nici nu am cerut asa de multe calmante ca si celelalte paciente, dar durerea era suportabila.

Foarte misto a fost ca mi-au adus Pufosenia la terapie intensiva la nici o ora dupa nastere si am incercat pentru prima data sa alaptez. Vorba vine „alaptez” pentru ca la inceput nu iese decat colostru, dar e bine ca a inceput Pufosenia sa se invete sa suga. Bine, am si avut noroc cu Pufosenia ca e foarte mancacioasa, si din prima clipa a avut instinctul de a manca.

6 comentarii (+add yours?)

  1. Andreiuta
    Noi 24, 2013 @ 13:34:47

    Foarte bine ca ai scris. Multa lume priveste cezariana ca pe o „failure” insa mie mi se pare o optiune foarte buna, eu chiar nu imi doresc sa nasc natural.

    Răspunde

  2. Flori
    Noi 25, 2013 @ 09:46:23

    Daca creste asa repede, inseamna ca data viitoare nu o sa o mai cunosc🙂

    Răspunde

  3. Andreea
    Feb 17, 2014 @ 13:14:00

    Buna,
    Am citit in alt articol ca pe parcursul sarcinii a fost nevoie sa faci tratament cu anticoagulante. Din cate stiam singura optiune sigura de nastere este cezariana in cazul acesta. Dar tu ai spus ca aveai planificat sa nasti natural. Din cauza anticoagulantelor stiam ca este risc mai mare de hemoragie la nasterea naturala.
    Tu asa ai vorbit cu doctorul tau si a spus ca este ok?

    Răspunde

    • durasel
      Feb 17, 2014 @ 14:25:34

      Buna, Andreea, ai dreptate, daca faci tratamente cu anticoagulante din care stiu si eu se indica sa nasti prin cezariana.

      In cazul meu problema a fost mai usoara, nu am luat decat Aspenter si spre sfarsitul sarcinii mi s a recomandat repaus mult, pentru ca Aspenterul nu mai era foarte eficient, dar in urma analizelor dna Uscatescu a considerat ca nu trebuie sa fac injectii cu Clexan.

      In momentul cand ai nevoie de Clexane este problema mai serioasa din cate stiu. De aceea se recomanda din start cezariana.

      Eu am luat Aspenter din cauza ca sangele nu era suficient de fluid ca sa treaca prin placenta si sa oxigeneze creierul bebelusului, si l am luat pana in saptamana 32 de sarcina. Apoi doar odihna.

      Problema de risc de pierdere de sarcina am avut si eu, dar in prima parte a sarcinii, atunci cand se prinde embrionul, aveam niste contractii ciudate, dureri si sangerari, fapt pt care am stat in pat 2 luni jumate.

      Problema cu coagularea a venit dupa. Si bine ca s a rezolvat cu Aspenter, ca daca imi dadeau Clexan sigur faceam cezariana by default.

      Oricum, bine ca s a terminat cu bine. Mai ales ca peste toate astea nu stiu ce risc de sindrom Down i se paruse dr. ca vede, o depunere de calciu la inima de m a bagat in toti sperietii. Vreo 2 luni n am mai fost eu, ma gandeam intr una la ce e mai rau, nu ma mai puteam concentra la nimic. Apoi, dupa 2 luni am fost la ecografia de 32 saptamani, iar depunerea respectiva disparuse. Doamne ajuta!

      Răspunde

  4. Andreea
    Feb 17, 2014 @ 14:29:42

    Da, inseamna ca am inteles eu gresit.
    E aiurea cand ies analizele gresite (lucru care mi se pare ca se intampla destul de des) pentru ca te sperii degeaba. Oricum, ma bucur ca pana la urma totul a fost bine si acum va bucurati de Pufosenie.
    Te pup

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Noiembrie 2013
L M M M V S D
« Sep   Dec »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Pentru abonare la blog, înscrie-ți mai jos adresa de email și vei primi notificări prin email cu articolele noi publicate.

Alătură-te altor 45 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: