Melodia verii 2012 in Italia

Tocmai m-am intors din cele 2 saptamani de miere din Italia, ehei, la bella Italia. Am fost in Napoli, Herculane, Sorrento, Capri si Positano, am vizitat pana n-am mai putut merge, am inotat pana am facut muschi 🙂 si am mancat la Caprese pana am facut poc. Doamne, ce frumos a fost!

O sa pun poze si o sa scriu mai multe despre excursia noastra in post-ul viitor.

Acum vreau doar sa pun link la melodia care se asculta in Italia in iulie 2012, o melodie care mi-a sunat si rasunat in cap toate cele doua saptamani, dar nu degeaba. Este o melodie superba.

Cesare Cremonini – Il comico (Sai che risate)

Anunțuri

Ieri am prins Orient Express-ul in Sinaia

De mica tot ma uitam fascinata la stiri cum ajunge an de an pe la sfarsitul verii Orient Express-ul in Sinaia. Ieri mi-am dat seama ca de fapt Orient Express-ul ajunge la inceputul toamnei.

Am fost in weekend in Sinaia si am plecat duminica cu trenul de 17:10 catre Bucuresti, iar cand am intrat in gara am vazut dintr-o data un vagon foarte aranjat, decorat, nichelat si lustruit si ii zic lui Sarik: „Bre, n-o fi asta chiar Orient Express-ul?” si o zbughiesc inainte emotionata.
Chiar el era si parca nu imi venea sa cred…adica eu auzisem de Orient Express doar de la tv si de la Agatha Christie, n-as fi crezut in viata mea ca o sa ajung sa il si vad aievea. A fost pur si simplu o coincidenta minunata.

Si toata lumea era impresionata, adica toti faceau poze cu telefonul. Cu telefonul am facut si noi asa ca uitati poze colea:

Are si sigla si tot tacamul.

Opririle sunt trecute pe placuta. Mor de mandrie ca apar Bucuresti si Sinaia.

Dichisite vagoane, nu am apucat eu sa fac poze si inauntru, ca acolo era tot fasonul, vagonul restaurant era foarte elegant si cu tot felul de tablouri. Asta e doar vagonul de dormit.

Asta e vagonul restaurant, desi nu se poate vedea decat putin inauntru. Poza am facut-o din trenul meu care tocmai pleca din gara. Se poate vedea totusi o veioza eleganta la geam.

Asa ca sunt foarte fericita, extatica as zice, ca am apucat sa vad si eu o data in viata Orient Express-ul (Sarik imi spunea sa ma mai potolesc cu alergatul in jurul trenului, el nu s-a lasat prea mult impresionat, se uita superior de la distanta) . Chiar si putin inauntru, ca m-am uitat ca aurolacii pe geam. Se vedea ca au avut pasagerii pe ce da banii, ca tare luxos mai era. Pasagerii erau cred in excursie la Peles,  asa ca in tren si prin prejur erau doar insotitorii de calatorie, italieni. I-am auzit gavarind pe acolo.

12 lucruri pe care le-am invatat in excursia la Londra

Nici nu m-am intors bine din Londra unde am vizitat-o pe coleguta mea din clasa I (multumesc de invitatie, Andreiuta!) si era sa fac insolatie.

Breee! La Londra au fost maxim, dar maxim, adica pe la ora 12 – 24 grade C, iar cand am pasit gingas pe Baneasa la aeroport era sa fac soc termic…37 grade C!!! Mon Dieu!

Dap, in Londra e racorica vara, asta ca sa nu zic frig la naibii si ca am racit in gat de am facut si temperatura. Dar na, eram in Londra unde am visat de ani de zile sa merg, asa ca nu mi-a pasat, am baut doua vodculici, Andreiuta mi-a plasat niste Modafen si m-am facut bine, asa incat am putut sa vizitez in continuare.

Chiar a fost haios ca inainte sa aterizam la Luton pilotul zice in casca: „Good weather in Luton, 13 degrees.” Io: „Caaaaaaaat?” Stai sa auzim si in romana, poate n-am inteles eu bine. Nu astept mult si aud: „Vreme buna in Luton, treisprezece grade.” Io: „WTF? 13 grade? Pai si unde dracu e vremea buna? Tampitule!”

Nu stiu daca mai are rost sa precizez ca eram imbracata intr-o rochita de vara si cu un cardigan foarte frumos si modern, dar subtirel subtirel.

„Gulp! Ce ma fac, Sarik?” intreb eu disperata, cum fac intotdeauna cand am o problema. Asa am facut si ultima data cand i-am promis eu ca gatesc si a sfarsit totul cu Sarik gatind si eu uitandu-ma la tv.

Sarik, hatru: „Pai te duci la baie in aeroport si te schimbi, ce naiba altceva sa faci?”

Bai si m-am dus, doar ca si asa, schimbata, culmea e ca tot imi era frig, ca imi luasem eu haine mai groase, dar nici chiar de 13 grade…ma rog, de vreo 17, ca atatea erau in Londra cand am ajuns. Si imi era un frig la gat de muream, ca in momentul meu de inteligenta maxima atunci cand mi-am facut lista si apoi bagajul mi-am zis ca ce imi trebuie mie esarfa? Ce, e toamna?

Andreiuta a fost cea mai tare cand ne-am intalnit la descinderea noastra din autobuzul care ne-a dus din Luton in Londra si care ni s-a parut scump la 10 lire de caciula, dar care nu avea sa ni se mai para dupa cele 4 zile petrecute in Londra. Andreiuta era foarte frumos imbracata intr-o pereche de pantaloni de in, un tricou si un cardigan si sandale in picioare. Zicea ca a venit vara, de ce are trebui sa se imbrace mai gros? Pai ce vara, ca la noi asa e pe la jumatatea spre sfarsitul lui octombrie, cum e la ei in iulie.

In fine, Andreiuta mi-a imprumutat o prea frumoasa esarfa cu motiv indian (cred) primita cadou de la colega ei indianca (din India nu din America). Si era groasa esarfa, asa, cam pentru vremea aia. Doamne ajuta!

 

Asta a fost asa, de incalzire, ca sa pot face introducerea catre cele 12 lucruri pe care le-am invatat despre Londra si despre londonezi in excursioara noastra pe la ei.

 

1.   Indiferent de vreme, femeile englezoaice vor purta sandale decupate pe piciorul gol, si cand spun indiferent de vreme ma refer aici la luna februarie, dupa spusele mai multor apropiati 🙂 In februarie ce-i drept n-am fost in Londra, dar la 17 grade si chiar mai putin, femeile purtau pantaloni foarte scurti de blugi, dintr-aia care au prins foarte bine si la noi, dar la peste 30 grade.

Indiferent de vreme englezoaicele vor purta rochite de vara si maieuri decoltate, iar ca sa va faceti o idee, in timp ce ele erau imbracate asa eu aveam rochie (ca mai mult rochii luasem in bagaj, in inconstienta mea), dres negru de 100 deni, mocasini in picioare, cardigan siiiiiiii…prea frumoasa esarfa indiana.

2.   Pub-urile englezilor sunt ca si Casa Poporului, cat e la vedere atat e si in adancime sapat. Doar ca pub-urile englezesti erau in felul urmator: cati oameni erau inauntru atatia erau si afara. Si mai si stateau draga Doamne doar in camasi in bataia vantului nebun (si bineinteles in rochite decoltate femeile). La astia e ciudat, adica toti stau in usa afara cu o sticla de bere in mana si trancanesc, nici gand sa vrea sa stea pe scaun inauntru. Bine, inauntru e de obicei plin, plus ca inauntru nu ai voie sa fumezi, dar la noi iesi putin si fumezi si te intorci daca tot e musai, dar in Londra nu, e un fel de cult al bautului berii in picioare. Stau toti, la gramada, femei cu barbati, unora le-au amplasat si niste masute dintr-alea inalte de bar, la care stau in picioare afara. Ce mai, le-au creat toate conditiile ca sa isi bea berile afara.

Mda, ce poate fi mai placut decat o bere rece bauta in picioare in frig?
3.   Englezii au niste muzee superbe, dar daca nu ai norocul sa fie niste muzee de stat unde intrarea e gratuita (gen British Museum, Tate etc) platesti. Si daca ziceam eu ca 10 lire nu-i pana la urma chiar atat de scump pentru un autocar, stiam eu ce stiam. Pai costa, draga Doamne 30 lire ca sa intri la Madam Tusseaud’s, 20 la Tower of London si la restul nici n-am mai intrebat, ca m-am speriat.

Dar stati linistiti, am ramas cu banii in buzunar, ca la Madam Tusseaud’s era o coada de 4 ore, asa ne-a zis aia care rupea biletele: „Daca este coada pana la stalpul ala (si ne arata un stalp in zare, ca de abia se mai vedea) inseamna ca dureaza 4 ore ca sa intrati.” Si era chiar mai departe de stalpul ala (ne-a luat ceva si ca sa mergem pana la el, daramite ca sa ne mai si miscam in ritmul cozii pana la intrare). Am mai incercat o data a doua zi, cand coada era doar de 3 ore si ne-am lasat pagubasi si de data asta. Lasa ca o sa mai mergem noi si alta data la Londra si mai vedem atunci.

Iar cu Tower of London situatia a fost cam asa: ne-am dus pana acolo, dupa ce ne-am plimbat prin oras si am platit pentru 2 sandwich-uri si o cafea in jur de 10 lire (cifra magica, deh) si am mai cheltuit noi si pe biletele la musical cate 30 lire de caciula. Cand am ajuns ne-am extaziat, ca ce misto e inchisoarea, ca o fortareata, ca ce turnuri are, ce misto ar fi sa o vizitam etc. Si cand am ajuns in fata scria: „intrarea 20 lire de persoana”. Caaaaaaat? Asa ca am zis pas. Cu englezii astia ajungeam in sapa de lemn.

4.   Daca vizitezi Londra, musai trebuie sa vezi un musical. Si au londonezii la musical-uri cu ghiotura, nu-i problema. Cum ziceam la 3. am dat 30 lire de persoana ca sa vedem „Phantom of the Opera”, dar a meritat fiecare lira. A fost superb, am prins si niste locuri foarte bune in prima parte a salii, am vazut bine ca in fata mea statea o pitica, spectacolul a fost splendid, cantaretii cantau de ungea pe suflet, costumele, dansurile, machiajele erau divine, au avut si efecte scenice de genul, cadea un candelabru, ridicau fantoma deasupra salii. Spectacolul de joaca de 25 de ani, cu Sarah Brightam solista initial, deci va puteti inchipui. Noi ne-am dus sambata la matineu iar sala era plina. Mi-au ramas cantecele intiparite in minte.

Imi pare bine ca Andreiuta si Richard au avut ideea sa ne invite. Sarik tragea sus si tare ca nu si nu. Ca mai tuturor barbatilor din Romania, genul opereta, ca la noi nu prea se stie ce e musical, si lui Sarik i se parea cam gay. Dar cine canta dupa terminarea spectacolului „The phantom of the opera”? Cine altul decat Sarik? Deci chiar trebuie vazut, a fost mai mult decat frumos! O sa imi amintesc mereu. Si daca ma mai duc la Londra sigur o sa mai vad o data spectacolul. Divin! Se joaca la Londra de 25 de ani, e cel mai longeviv. Mergeti si vedeti!

Asa ca duceti-va la un musical daca ajungeti la Londra! O sa vedeti, sunt multe si e pe alese (inclusiv Lion King si Shrek).

5.   Cand dau noroc englezii zic „Cheers three beers!” chiar daca nu beau bere 🙂

6.   Fish and chips, meniul traditional al englezilor e foarte uleios. Si iti dau foarte multa mancare. E o varianta ieftina (daca poti numi ceva ieftin in Londra) ca sa umpli burta. E bun, dar foarte greu, noi nu prea mancam asa, cartofii prajiti nu sunt pai, ci mai mult wedges, iar pestele e prajit integral in baie de ulei, asa ca la o portie uriasa ca aia, daca nu esti obisnuit, te saturi repede.

7.   Dupa cat am vorbit despre asta merita sa precizez odata pentru totdeauna: Londra e scumpaaaaaaaaaaaa! Scumpa rau! Cand plecati intr-acolo luati-va lovele, ca e groasa! Adica mancarea e la acelasi pret in supermarket, dar cum cumperi ceva in orice tip de restaurant, indiferent ca e dintr-ala de colt de strada sau dintr-ala cu sandwich-uri, asteptati-va sa coste totul de la 4-5 lire in sus…foarte sus. Asa ca sfatul meu e sa mergeti la Tesco, aia au tot felul de mancarici, de la legume la branzeturi la tot felul de preparate gata, si alea sunt rezonabile.

Dar evident, aici nu vorbim numai de mancare, deci daca vreti sa mai si vizitati, si cum spuneam la 3. nu numai muzee de stat, pai strangeti bani din timp. Ca o precizare, si la Westminster Abbey se plateste (16 lire de caciula). Cand am vazut, n-am mai vrut sa intru. Stiu, zgarcita, dar nu m-am putut abtine. In mintea mea faceam calcule cam cat muncesc pentru 32 lire (ca doar intram cu Sarik) si am preferat sa pun bani pentru „”Fantoma de la opera” care m-a impresionat mai mult decat orice altceva.

8.   Englezii chiar stiu sa faca reduceri. Adica gaseai fuste (mie mi-a placut una galbena) la 10 lire. Si tot felul de alte magazine, gen Primark, unde se mergea pe preturi mici, ca si la H&M. Dar parca Primark, din ce mi-a zis Andreiuta, e pai ieftin decat H&M. Mi-ar placea sa vina Primark si in Romania.

9.   Apropierea fata de celebrul magazin ”Harrod’s” se poate calcula dupa densitatea de arabi pe metru patrat, care chiar in buza magazinului e uriasa. Bai, au arabii din Londra la bani de pute. Harrod’s e plin de arabeti si de araboaice, care sunt mult mai flamboaiante decat ei. Adica poarta ele valuri pe crestetul capului, dar ce cercei cu diamante se vad, ce machiaje au, ce pantofi si ce genti, numai Prada si Louboutin, iti iau ochii.

Andreiuta e foarte incantata de Harrod’s dar mie sincer magazinul mi-a produs o mare tristete. Stateam in mijlocul standurilor cu Versace si D&G, cu Gucci si alte alea si parca ma bufnea plansul…atatea desertaciune. Nu stiu, nu imi explic.

10.    Au englezii niste parcuri superbe. Am fost in Regent’s Park si am petrecut cateva ore doar plimbandu-ne pe alei, pe langa lag, uitandu-ne la ratuste. Am vrut sa inchiriem si o hidrobicicleta, mai ales ca se tot facusera vreo 24 grade, adica deja scoteam limba de cald, dar pana la urma n-am mai inchiriat. Alta data.

Si am fost cu autobuzul ala rosu si supraetajat in jurul lui Hyde Park. E urias Hyde Park, dar mare rau, adica pana acum n-am mai vazut nici un parc asa de mare.

11.   Stradutele laturalnice sunt mai impresionante decat obiectivele alea celebre pe care le avem in cartea de engleza din clasa a V-a. Am vazut Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Buckingham Palace etc. dar nu pot spune ca am cazut pe spate…am mai fost prin Europa si am vazut chestii similare. Dar cel mai mult si mai mult mi-a placut strada Portobello pe care am vizitat-o in ultima zi. A fost ideea Andreiutei sa ne plimbe prin jurul serviciului ei si a fost cea mai tare idee. Acolo sunt casute mai vechi si pictate vesel, in toate culorile, adica fiecare casuta are alta culoare, care se potriveste de minune pe strada si da frumos de la distanta. Am vazut casa in care a locuit George Orwell, autorul cartii cu anul in care m-am nascut eu si apoi am ajuns in Portobello.

Portobello e superb, e o strada pe care se organizeaza targuri, e plina de artizani si de obiecte hand made, e romantica si intima, are un farmec aparte, acolo as putea trai toata viata…la fel ca si multa alta lume, fapt pentru care acolo pretul apartamentelor e de milioane de lire…Daca as avea milioane de lire, acolo as trai!

12.   Londonezii au atatia bani ca doar la Londra am vazut un pahar de sticla abandonat asa cum lasa pe la noi pe jos sau pe banci paharele de plastic de la cafea. Asta inseamna bunastare.

 

In concluzie, lasand deviatiile mele literare la o parte, luati-va bani la voi cand mergeti la Londra! Adica nu inseamna sa va spargeti toti banii acolo, dar nici sa ramaneti in pana si sa cautati in disperare un Western Union.

Nu mai pot, de abia astept sa plec la Londra! Uraaa!

Vinerea viitoare plec la Londra la Andreiuta, de abia astept! N-am mai putut sa postez nimic de emotie, dar dupa o sa pun poze multe multe! Cu fish and chips si bijuteriile coroanei!

Poza mea preferata din Barcelona

Haha, asta-i poza mea preferata din Barcelona!

Stiti sentimentul care va cuprinde cand vizitati Parisul si ajungeti sa vedeti pentru prima data Muzeul Louvru si parcul Disneyland, si constatati ca v-a impresionat si fermecat mai mult Disneyland-ul decat Louvru-ul? Ei bine, asa m-am simtit eu cand am fost pe Tibidabo (inaltime din Barcelona) fata de Montjuic. Montjuic are fortareata aia in varf si tunuri and stuff, dar Tibidabo are parcul ala minunat de distractii. Doamne, mi-am amintit de copilarie cand m-am dat in lanturi!!!, in montagne russe si in trenulet. Si stiti ce mi-a placut cel mai mult? Sala oglinzilor haioase, alea care iti deformeaza imaginea si te intind si iarasi te intind, sau care te fac slab sau gras.

Iubesc parcurile de distractie si tare imi mai pare rau ca la noi nu mai sunt balciuri ca pe vremuri. Adica ceea ce a ramas acum in Herastrau cam greu se mai poate numi parc de distractii, sunt doar cateva jucarii, si alea cam instabile la prima vedere. Dar ce mi-a mai placut sa ma dau in Montagne Russe. Chiar, cand eram mica, eram innebunita dupa Montagne Russe, l-am batut pe tata la cap inca de pe la 3 ani (asa mi-a povestit) sa ma lase sa ma dau, dar logic, nu m-a lasat tipa de la bilete, ca eram prea mica. Asa ca doar de pe la 5 ani mi-am inceput periplul prin lumea masinutelor cu viteza, coborasuri abrupte care iti taie respiratia si viraje unde doar forta centrifuga te mai tine.

Vreau si la noi parcuri de distractii, vreau vreau vreau!!! 🙂

Cum a fost in Barcelona si ce minunatii am vazut pe acolo

M-am intors din Barcelona in weekend, dar n-am prea avut timp sa povestesc pana acum. De abia m-am uitat pe poze, si au fost multe, ca am facut si cu aparatul meu, si cu al lui Flori Girl, si cu al lui Mirci. Fara numaaaaar!

Am zburat cu Blue Air pana in Barcelona, cu voia lui Dumnezeu, chiar pana in aeroportul El Prat. Spun „chiar”, pentru ca cica mai e altul, cam la o ora si ceva distanta de mers cu autocarul pana in oras (mi-a spus o colega), si de obicei Blue Air te lasa in aeroporturile alea mai marginase, nu in cele principale. A fost o surpriza placuta ca s-a intamplat asa; cand am zburat la Paris tot cu Blue Air, m-a lasat la mama dracu’ la aeroporul „Paris Beauvais”, la o ora juma’ de oras, de mers pana acolo cu un autocar jegos, chiar foarte jegos. De fapt, nu imi puteam imagina ca francezii pot folosi niste vehicule in stare mult mai proasta decat romanii, dar totul e posibil, nu? Geamurile erau jenibil de murdare, nu mai fusesera spalate cred de prin ’98 toamna, iar inauntru mirosea ca in ratele alea de tara, cu niste scaune antice, si mi se pare ca nu mergea aerul conditionat.

Dar sa ne intoarcem la oile noastre si sa aplaudam Blue Air-ul ca nu ne-a facut-o si de data asta si ca s-a milostivit de noi macar in vacanta in Barcelona. Bravo, Blue Air!

Haha, e haios oricum, de cate ori merg cu avionul, sa observ cum sunt plasati romanii in terminale; niciodata langa englezi, francezi, nemti; mereu langa rusi, bulgari, sarbi etc. Cum ne separa ei pe categorii, cum le protejeaza astora vestici spatiul personal si preadelicatul nascior de izul estic.

Dar ce minunat a fost in Barcelona! Doamne, in orasul asta as putea sa locuiesc, este perfect! Are strazi largi pline de vegetatie, cu locuri de parcare!!!, are mare, are munte (munti mici dar munti), te poti da cu bicicleta in voie, limba e acceptabila – catalana – spaniola cu alte terminatii ale cuvintelor sau alte cuvinte…in fine, daca te straduiesti putin o inveti. E totusi o limba latina. Vremea in Barcelona este superba: in august sunt maxim 30 de grade, pentru ca este pe malul marii si vine briza. Iarna este relativ cald, nu sunt geruri ca pe la noi. Ador climatul mediteranean…cine nu-l adora, de fapt?

Am atatea lucruri de spus si de aratat, ca m-am gandit sa fac mai multe posturi, asta-i primul.

O sa prezint pe larg parcul Guell, piesa mea preferata din opera lui Gaudi, din care am avut sansa sa vad mai multe creatii. Pentru cine nu stie, Gaudi este arhitectul de seama al orasului Barcelona, el a preluat constructia catedralei Sagrada Familia, el a proiectat parcul Guell, el a conceput case extraordinare in inima orasului. Despre case in postul viitor.

De ce imi place atat de mult Gaudi? Aduceti-va aminte cand erati copii; cum va imaginati casutele din povesti? Cum credeti ca arata casuta vrajitoarei din Hansel si Gretel? Era de zahar si turta dulce, cu bomboane si acadele. Ei bine, casutele din parcul Guell arata exact ca din povesti. Eu mai fusesem in Barcelona prin clasa a 11-a, si imi amintesc si de atunci cu placere cat de mult m-a impresionat arhitectura lui Gaudi. Eram ceva de genul: „Uite, cineva a construit casute exact cum imi inchipuiam in copilarie! Nu este extraordinar?”

Si acum, poze din parcul Guell, care nu trebuie ratat din traseul nici unui calator in Barcelona.

La intrarea in parc

Parcul e construit in terase, si pe fiecare dintre ele e o minunatie

Sunt si grote artificiale, fiecare coltisor este atent decorat

Tavanul unei astfel de grote artificiale

Detaliu

Vedere de sus, de pe prima terasa

Alta grota artificiala

Elementul principal al decoratiunilor este mozaicul, gresia sparta si lipita pentru a crea tot felul de imagini

Florile din gresie sunt superbe

Iubesc florile din mozaic

Iar florile naturale din parc sunt o frumusete. Parcul e plin de vegetatie si de flori mari si deschise

Ca sa nu mai vorbim de asta

As putea sa scriu si sa pun poze la infinit, dar parcul Guell trebuie vazut pe viu. Ma simt foarte norocoasa ca am reusit sa ajung acolo. Viata e frumoasa!

Mai multe despre aventura barceloneza aici :  poza preferata din Barcelona.

Maine plec la Barcelona!

Maine plec la Barcelona, iupiiiii! Stau sase zile minunate!

De abia astept sa vad tot pe acolo, sa ma plimb prin parc Guell si sa inot in Mediterana! Si sa descopar toate casele proiectate de Gaudi, visul meu. Uraaaaaaaaa! Grupul Durasel, Sarik, Flori Girl si Mirci saluta Barcelona!

O sa fac multe poze si o sa povestesc cand ma intorc!

Pana atunci, ceva haios: „Cand cineva te enerveaza ai nevoie de 42 de muschi ca sa te incrunti, dar ai nevoie doar de 4 sa intinzi mana si sa-i lipesti una peste ochi!”

Am fost la Disneyland! Impresii si iar impresii

De mica tot speram ceva, atata am asteptat ca nu mai credeam ca o sa ajung si eu pana la urma la Disneyland! Dar iata ca dupa 20 de ani, ca la „Dansez pentru tine”, „visul meu s-a indeplinit”.

Pe bune acum: dupa Revolutie au bagat cei de la Egmont revista „Mickey Mouse”. Va mai amintiti? Ei bine, rar, cam de Craciun sau de Paste, era cate un concurs la revista; premiul: o excursie la Disneyland cu familia. Vreau sa spun ca am completat toate taloanele (de abia invatasem sa scriu), am participat la toate concursurile, si ioc. Mereu castigau alti copii, ceea ce ma enerva peste masura. Iar in numarul urmator dadeau poze cu copilul cel norocos si cu neamu’ lui la Disneyland, dandu-se in nu stiu ce masinuta, saaaaaaaaaaaaaaaaaaau, in CESCUTE!!!

Asa ca toata viata am ramas cu gandul sa ma dau si eu o data in cescute. Ce sunt cescutele? Arat mai jos.

M-a surprins atmosfera de m-a dat pe spate – oricat de frumos iti inchipui ca e la Disneyland, oricate poze sau filmulete cu Disneyland-ul ai vazut, nu iti poti inchipui ca e atat de frumos acolo! Parcul asta n-are varsta, pe bune: am vazut cohorte de copii si parinti, dar si cupluri mature venite doar pentru distractie. Mi-a atras atentia o doamna foarte eleganta cam de vreo 60 si ceva de ani care venise cu sotul ei sa petreaca o zi la Disneyland. Deci daca ai depasit varsta de 10 ani si nu ai apucat sa vezi parcul, stai fara grija, ai toata viata timp.

Dar pentru copii este ceva absolut special: totul pare desprins din povesti: toate decorurile, butaforia, personajele, sunt din desene. Casutele par din Alba ca Zapada si Alice in tara minunilor. Sau din Hansel si Gretel (bine, nu a fost ecranizat de Disney, dar cam asa imi inchipui eu casa vrajitoarei, aia din vata de zahar). Remarci imediat atentia la detalii: casutele nu sunt doar frumoase, la geam au jardiniere pline de flori colorate, perdelute fine si dungate, lampi se pot vedea inauntru. Ai zice ca sunt locuite. E foarte frumos!

La Dineyland e aglomerat. Trebuie sa stai la cozi peste cozi, o data am stat chiar si 50 minute pentru a ma da intr-un trenulet din Frontierland, dar stiti ce? Merita! Si merita chiar si pretul de 53 euro (adulti) pentru o singura zi in parc. Si stiti de ce? Pentru ca totul acolo e impresionant, mai ales daca esti prichindel, dar si batranel. Oricum, la fiecare trenulet, masinuta, obiectiv in general, la intrare iti afiseaza timpul de asteptare, asa ca daca nu esti sigur ca poti sa astepti atata, macar nu mai pierzi timpul sa stai la toata coada. Statistic vorbind, sunt unele jucarii in care sa te dai la care astepti mai mult decat la altele. In general este vorba despre acelea pentru copii mai mari, gen Montagne Russe, unde cei mici nu prea au voie, si unde evident oamenii mari sunt mai atrasi sa se dea. Eu m-am dat doar in Montagne Russe-ul din Frontierland, putin mai mic decat omologul lui din Adventure land, dar care te baga printr-un tunel pe sub apa, si care te scoate pe un munte creat special, ca in vestul salbatic. Totul dureaza 1 minut si 2 secunde (putin pentru entuziasmul nostru si pentru cat am asteptat), dar oricum, e foarte frumos. Am inteles ca cel din Adventure land e mai mare si mai spectaculos, dar n-am mai apucat sa ne dam si in el. Lasa, alta data…

Am tot vorbit despre Adventure land si Frontier land, dar ce sunt ele de fapt? Ei bine, parcul Disney 1, ca exista si parcul 2, mai nou construit, este impartit pe zone: Fantasy Land, Discovery Land, Frontier, Adventure. Toate sunt tematice. Poza de mai sus e din Fantasy Land si reprezinta palatul Frumoasei din Padurea adormita. Se poate vizita si in interior. In Fantasy Land sunt si cescutele Palarierului nebun, si labirintul lui Alice. In Discovery land vezi tot felul de nave spatiale, si exista chiar si o simulare de zbor din Star Wars.Frontier land imita atmosfera din vestul salbatic, iar in Adventure Land te simti ca Indiana Jones.

La intrare iti dau o harta, ca sa stii pe unde sa te duci, pentru ca parcul e mare, si daca vrei sa vezi cat mai multe intr-o singura zi, trebuie sa te organizezi. E asa frumos totul!!!

Sunt foarte multe de vazut, o singura zi e insuficienta pentru a te da intoate si in tot, mai ales din cauza cozilor, dar si pentru ca totul e foarte frumos, si ramai sa te zgaiesti la minunatiile alea si sa faci nspe mii de poze.

Si partea cea mai frumoasa e parada, cand toate personajele costumate se plimba pe strada principala. Toti copiii sunt atunci innebuniti, toti vor sa se pozeze cu Donald si cu Goofy. Am spus pana acum ca Donald e personajul meu preferat? Ei bine, Donald e personajul meu preferat!!!

Cred ca sa iti duci copilul la Disneyland e cel mai frumos cadou pe care i-l poti face! Cand o sa am copii sigur ii duc acolo. Si ii dau sa studieze in alta tara la facultate, dar asta e alta poveste. Sa nu incep acum o polemica despre calitatea invatamantului romanesc. Nu dupa Disneyland.

Asa arata toate vitrinele si toate casutele, zici ca acolo locuieste cineva. E de poveste!

Si uite si casutele, celebrele casute, parca ar fi facute din turta dulce, nu?


Si astea sunt, ei bine – CESCUTELE!!! Da, visul copilariei mele. Nu fac mare lucru, se invart si atat, dar atat mi-am dorit sa ajung si eu acolo sa ma dau in ele, ca na, dupa ce m-am dat, m-am simtit de parca tocmai as fi luat BAC-ul. Sau o Vespa rosie cocheta, o alta mare dorinta a mea! Ehei!

Aici suntem in vestul salbatic, in Frontier land!

 

Ia uite-l pe Donald pe scena, face show!!!

In Discovery land il au pe R2D2.

 

Si pe afara, tot in Discovery land, aglomeratie mare, deh. Si un Soareeeeeee…

 

Si au aia acolo de vanzare cele mai bune gauffre din lume! La noi sunt niste chestii foaaaaarte dulci si se rup greu, parca sunt din elastic. La aia erau dulci doar putin, puteai sa iti mai pui ciocolata, si crocante, si bune de ti se topeau in gura! Bun bun bun!

Ce mai, daca ajungeti la Paris mergeti si la Disneyland! E adevarat, nu este ieftin de loc, dar veti ramane cu amintiri pentru toata viata! Eu de abia m-am intors si parca as vrea sa merg din nou.

Mergeti si voi si fiti iar copii pentru o zi!



Chillout prin Cheile Gradistei

Tocmai m-am intors din cel mai misto team building din relativa mea experienta de munca de ceva vreme incoace. Adica am fost la munte, la Cheile Gradistei, cu echipa, pluuuuus consortii. 4 zile. Asta avand in vedere ca team building la firma unde lucram anterior presupunea mers o data (maxim doua ori) pe an la bowling. La Mall.

Deci da, din start team building-ul se anunta a fi unul vesel si optimist. 4 zile la munte, pe o vreme superba, de geaca dar cu soare, cu portii uriase de mancare traditionala (am mancat pana si un porc cu lapte; prima data in viata, n-am mai apucat pana acum si pot spune ca e delicios miam) si papanasi, cu somn si relaxare.

Cheile Gradistei e o statiune destul de noua, la cum au fost facute vilutele, care au pana si sala de fitness si piscina. Ma rog, sa te duci la fitness cand esti la munte mi se pare grobian, dar intotdeauna exista si dintr-aia cu activitati indoors. Piscina mi se pare un element misto, avand in vedere ca prin Bucuresti ca sa te duci la piscina fie dai o poala de bani, fie e la mama dracu si mergi prin aglomeratie de ti se ia, asa incat nimeni nu se mai duce.

In fine, Cheile Gradistei consta intr-un ansamblu modern de vilute (chiar viloaie) de la 3 la 5 margarete, cu conditii de cazare foarte bune si muuult lemn. Da, era lemn peste tot, podeaua era in intregime facuta din lemn masiv, ceea ce e foarte placut iarna cand mergi cu picioarele goale prin camera si simti placut. Au aia un restaurant de toata frumusetea, cu un paraias care trece fix prin mijloc, de se vede cum curge apa prin mijlocul localului si au pus evident si cativa pestisori…probabil viitoare victime. Asta e la piece de resistance. Iar mancarea e divina, asta daca nu esti vegetarian. Pentru ca acolo porcul e rege, facut in toate felurile posibile. Bine, exagerez, poti manca tot ce iti trece prin cap, traditional sa fie, au si pui si vita si peste, totul gatit foarte bine. Si papanasi, si clatite!!! Tocmai a iesit si gurmanda din mine, hei there!

Peisajul e extraordinar, vai si munti nu foarte inalti, cu varfuri ninse, cu soare si brazi, cu aspect rustic si totul foarte accesibil unor excursionisti de ocazie ca noi. Adica, in juma de ora cam esti pe varf, adica pe platou, ceea ce nu poate fi decat incurajator pentru cineva care nu exceleaza la capitolul excursii in mijocul naturii, mai ales dintr-alea cu rucsacul in spate. Marturisesc, nu sunt o temerara.

E un loc unde vii ca sa te odihnesti, sa te simti bine, sa mananci bine si sa dormi bine. Daca vrei sa faci performanta n-ai nimerit-o. Aici e de puturosi, excursiile sunt usoare si lente, nu iti dai plamanii afara urcand. A da, si e liniste.

Asa cu dupa 4 zile m-am intors mai bucalata decat atunci cand plecasem (mancarea bune, ehei), fara cercuri negre sub ochi si cu conversatia up to date. Ne-am jucat si mima, ne-am mai amintit si noi de copilarie. Am moralul ridicat si maine, ca m-am intors acasa, am chef sa dau o raita prin centru. Parca n-am mai auzit de multisor un claxon sau niscaiva sirene.

Alphonse Mucha

In scurtul meu periplu prin Muenchen de saptamana trecuta am reusit sa ajung si la expozitia Alphonse Mucha. Imi pare bine ca mi-am facut timp, pentru ca mi-a placut cat pentru o viata intreaga!

Sunt o admiratoare de-a lui Mucha de vreo 4 ani, de cand am ajuns in Praga si am vazut o mini expozitie de-a lui. Tipul e ceh, a invat prin Germania si a devenit cunoscut in Paris. Este unul dintre reprezentati cel imai de seama al Art Nouveau.

A realizat atat tablouri cat si reclame tiparite, reclamele tiparite aducandu-i de fapt cea mai mare cautare, mai ales in timpul petrecut la Paris.

A semnat un contract pe o durata de 6 ani cu celebra actrita Sarah Bernhardt, „divina Sarah” cum era numita in epoca, realizandu-i afise pentru spectacolele sustinute.

mucha_image19_sb

Mucha, 'Medee' poster SBerhardt c1896

Stilul sau este cu adevarat deosebit, el insista pe creionarea conturului si pe detalii (mai ales de flori) care devin mai mult de o parte din decor, ele prinzand viata de sine statator.

Dupa perioada afiselor pentru reclame si spectacole, artistul s-a intors in Cehia, unde a continuat cu o suita de tablouri din ciclul vietii slave, pe care  o idealizeaza. Na, cehii sunt slavi.

Am vazut astfel de tabouri expuse imense. Cat un perete de muzeu aproape. A fost foarte impresionant pentru mine.

Imaginea de mai jos reprezinta o reclama la tigarile „Job”. Este preferata mea, din toate lucrarile lui Mucha, pentru expresivitatea personajului, frumusetea feminina, si pentru cum reprezinta fumul care se ridica. Se pot observa chenarul decorat, specific stilului sau, si felul in care este desenat parul modelului.

Parul femeii este iar un element specific artistului, in vremea lui femeile ajungand chiar sa ceara atunci cand mergeau coafor, sa li se faca o coafura „spaghetti” in stil Mucha. A fost un trend setter, nu?

mucha_job

Previous Older Entries

Octombrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email despre articole noi.

Alătură-te altor 48 de urmăritori