Ce invata italienii despre romani din filmul „Mar Nero”

Vineri am fost sa vad „Mar Nero” la cinema Studio in cadrul „Noptii albe a filmului romanesc”. La „Francesca” n-am mai stat, desi imi propusesem, ca mi se cam facuse foame.

Ce pot sa spun despre film? Mi-a placut in linii mari (lui Sarik deloc, dar asa-i el…) asta pana sa il fasaie in final. Da, m-a enervat finalul abrupt. Adica fix ce era mai interesant de vazut, adica evolutia personajelor, si mai ales a personajului Gemma, dupa ce ajunge in Romania, lipseste.

Ideea filmului este  foarte actuala si din ciclul „hai sa facem filme in care sa aratam cat de nasoala e viata romanilor, eventual hai sa avem si o tema cu ceva comunism” (in „Mar Nero” nu e nimic cu/despre comunism, dar ma mir, ca majoritatea cam asa sunt facute). Tanara romanca Angela (interpretata de Dorotheea Petre care imi place foarte mult)pleaca in Italia sa faca bani si se angajeaza sa aiba grija de o doamna in varsta –  Gemma, careia ii murise sotul si de care nu prea avea chef familia sa se ingrijeasca, in afara de banii platiti Angelei. Asa se si intampla cu multi batrani din pacate. La inceput italianca nu prea o are la inima pe romanca, idei preconcepute and stuff (gen italienii zic despre romani ca sunt tigani, cum este si numita Angela o data in film), dar cu timpul devine cucerita de sufletul bun al Angelei si de purtarea sa aleasa, si ajunge sa o iubeasca si sa o respecte.

Pana aici e in regula. Scenariul nu este prea alert, dar mie mi-a placut. Dar sfarsitul!!!

Angela il iubeste foarte mult pe sotul ei, Adrian, caruia ii trimite bani, haine, pantofi, ce apuca. Si dobitocu’ ce face? O iubeste, o asteapta, o viseaza? Pe dracu’! Se muta la una!!! Dap, cum ati auzit. Acuma ca el o inseala ce sa zic, nu e nici primul nici ultimul, dar faptul ca Angela il iarta imediat dupa ce se intoarce la ea, asta e foarte enervant. Adica astia doi nu aveau nici macar copii, ea este frumoasa, el nu debordeaza, ea face banii, el nici atat.

Sincer, dupa ce vad filmul asta italienii (ca e coproductie romano-italiana) o sa creada despre romani urmatoarele lucruri:

1. Femeile romance sunt toate frumoase si cu suflet bun.

2. Barbatii romani nu prea.

3. Femeile romance muncesc pe branci pentru bani, in timp ce barbatii romani freaca duda si asta li se pare ok.

4. Daca iti inseli femeia romanca nu-i nici o problema, e suficient sa te intorci la ea si esti iertat.

5. Data iti bati sotia romanca nu-i nimic, ea va continua sa iti fie fidela si sa te ierte de nspe mii de ori. (aici fac referire la personajul Maiei Morgenstern care-i maritata cu un tampit care o bate)

6. Toti romanii sunt saraci lipiti, peste tot in Romania sunt numai drumuri desfundate, blocuri care stau sa cada, oameni care au ca unic mijloc de trasport barca, eventual calul si caruta, iar aia mai avuti o masina vai steaua ei.

7. La televizor se da pe heavy rotation Cleopatra Stratan.

Cam asta e.

Aaa, si ce mi s-a mai parut amuzant e ca Maiei Morgenstern i-au dat cam 5 replici in total in film, iar lui Vlad Ivanov zero. Cum zero? Uite asa, nu zice omul nimic nimic tot filmul. Stiu ce o sa spuneti, ca nu mereu e nevoie de replici, ca pot fi roluri de creatie doar din priviri si din trairea personajului. De acord, dar asta sincer nu mi s-a parut genul ala de rol. Asa ca prezenta celor doi in film nu prea mi s-a parut justificata, puteau sa ii puna pe oricare alti doi actori. But hei, e doar parearea mea, sunt convinsa ca aia de la casting nu gandeau asa.

In concluzie, merita vazut filmul? Cu mana pe inima spun „DA”, dar asteptati-va sa nu fie cel mai alert film din viata voastra, o sa aveti parte de cadre lungi si priviri aruncate, asa, in stilul filmelor europene. Dar daca nu ar fi asa, cum ne-am mai da seama ca e film european, nu? Sunt si niste scene foarte induiosatoare, sunt chiar si cateva replici haioase, deci merita. Dar finalul, daca as putea sa il schimb…

Am ajuns si la „Amintiri din epoca de aur” 1 si 2

amintiri-din-epoca-de-aur Hai ca am reusit sa vad ambele filme din seria „Amintiri din epoca de aur”.

Fiecare dintre ele contine cateva scurt metraje, care ilustreaza cateva „legende” din perioada comunista.

Toate legendele sunt descrise cu umorul de rigoare, personajele fiind puse in tot felul de situatii comice (pentru spectator, de personaje e mai nasol).

Dintre cele 2 filme, primul mi-a placut cel mai mult: scenariul e mult mai spumos decat in al doilea. Adica primul are multe faze super funny, al doilea prezinta mai mult faptele si atat. Umorul daca e, e negru.

Mi-a placut mult ca fiecare bucata, adica fiecare istorioara este de sine statatoare, poti sa le vezi in orice ordine. Nu-i musai sa vezi AdEA1 inainte de AdEA2. Tu alegi.

Filmele sunt produse de Mobra Film, casa de productie infiintata de Cristian Mungiu, si ce e interesant, sunt mai multi regizori. E o colaborare intre Cristian Mungiu, Anca Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu si Constantin Popescu. De asta sunt si mai multe povesti, ca sa se ocupe fiecare de bucata lui. Vorba aia, ajunge la toti.

Asta-i misto, pentru ca ai parte de mai multe viziuni. Bine, abordarea in sine ii apartine lui Mungiu, pentru ca el e autorul tuturor scenariilor, dar si asa, e mai deosebit ca fiecare regizor sa lucreze o portiune dintr-un film. Din cauza asta am impresia ca filmul nu a putut fi propus la Palme d’Or, pentru ca la Cannes se accepta doar filmele cu un regizor de sine statator. Nu o colaborare.

Oricum, anul asta a castigat Corneliu Porumboiu premiul juriului la sectiunea „Une certain regard”, cu „Politist, adjectiv”, ceea ce arata ca romanii se tin inca tare. In ultimii ani ce mai, ploaie de premii pentru romanasi. Foarte bine!

Tare ma bucur ca cinematografia romaneasca a reinceput sa capete atentie (asta dupa ce au inceput ai nostri sa colectioneze premii, nu-i asa?). Oamenii sunt talentati si e pacat sa nu li aloce nici macar minimul de bani pentru un film. Pentru ca la noi filmele se fac la blana, cu bani putini si cu ajutorul multor cunostinte. In mod sigur nu te imbogatesti.

Si e minunat ca romanii merg in numar mare la cinema la filmele romanesti. Miercuri cel putin, la Orange Film, de abia poti sa iti iei seara un bilet la „Amintiri din epoca de aur” la Studio. E coada de te sperii. Asa mi-a povestit Laurita. Zici ca suntem iar in comunism.

Cum nu am mai ajuns sa vad „Francesca”

avatar Azi trebuia sa mai iau o portie de filme romanesti, asa ca am vorbit cu buna mea prietena de la 3 ani – Andutica sa mergem la „Francesca”. Era de la 17 la Scala. Eu trebuia sa biletele.

Zis si facut, ma pregatesc eu de plecare, planuiesc totul pana la cel mai mic detaliu, ma gandesc la traseul optim pentru a ajunge in timp util la cinematograf, ma relaxez pe net, ma machiez putin, totul merge struna. Cand ma uit la ceas: 17!!! Am incurcat ora la care trebuia sa fiu la cinema cu ora de plecare de acasa. Oare mai poate fi cineva in halul asta de idiot? Sarik zice ca da, si ca se intampla de obicei cand nu esti atent atunci cand stabilesti intalnirea. Dar cum sa nu fiu atenta, ca doar eu am cautat filmul pe „Sapteseri” si eu am zis ce si cum?!?

Si asa a vazut Andutica „Francesca” singura. Eu am ajuns cam la 45 de minute de cand a inceput filmul, numai ca tipa de la bilete n-a vrut sa ma mai lase sa intru. Eu tineam mortis sa intru, asa ca sa nu am obraz gros si s-o las pe Andutica singura, ca doar era vina mea. Dar tipa de la bilete nu si nu. Cica venisem prea tarziu. Prea tarziu sa ce? Ca nu de deranjat spectatorii era vorba, ca doar sunt atatia care vin la 10 min de cand incepe filmul si fashaie punga de floricele. In fine…

Andutica zice ca nu prea i-a placut filmul, ca e cam deprimant (ce surpriza!), cam ca si alte filme romanesti, si ca mai are si final naspa. Na, eu fiind o cinefila convinsa si mai ales o mare sustinatoare a filmului romanesc, tot planuiesc sa merg. Mai trebuie doar sa-l pacalesc pe Sarik, ca la genul asta de film merge numai cu rugaminti.

Asa ca dupa esecul respectiv  m-am dus frumos cu pretenuta mea la o mica bauta, si dupa la cel mai sanatos loc unde se poate manca – MacDonald’s; ideea mea. Ma enerveaza ca mi-am luat Happy Meal si au adus astia numai jucarii urate. Alea pentru fetite, adica niste papusi nasoale din plastic, sunt complet inutile. Adica nu fac nimic. Barem jucariile de baieti sunt niste masinute gen Lego (bine, Lego e mult spus), pe care lipesti niste abtibilduri. Asa cu mi-am luat masinuta.

Mi-e dor de vremea cand la Mac aduceau jucariile alea frumoase, cred ca au trecut mai bine de 10 ani, cand erau jucariile alea „‘Furby”: din plus si cu baterii.

…Ca sa n-o mai lungesc, ziua s-a terminat cu bine.

decembrie 2019
L M M J V S D
« sept.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email când sunt publicate articole noi.

Alătură-te altor 49 de urmăritori