Paleta de machiaj Alice in Wonderland de la Urban Decay

A trecut cam multișor de când n-am mai scris, dar vorba aia…e mijlocul sezonului de audit. Haha, aș fi pus ghilimele, dar să înnebunesc dacă știu cum, gen Sarik a luat o super tastatură care atunci cand apăs pe shift și pe ghilimele imi bagă ț românesc. Dar na, cine scrie cu diacritice acum?

Nici nu trecu bine Crăciunul și ocazia unica sa mai punem si noi româncuțele mana pe Urban Decay (nu zic că e cel mai bun produs, dar cu siguranță e cel mai spectaculos prezentat) că mult prea bunii producători s-au gândit să ne fericească cu încă o paletă de toata frumusețea. Iar având în vedere toată isteria creată în jurul filmului cu Johhny Depp si Helena Bohnam Carter cap de afiș, nici nu e de mirare.

E o paleta nou nouță (pe aceasta cale vreau sa îi mulțumesc Bestiei că m-a pus la curent…Beast, esti pe felie!), plină de culori vibrante cu care te vei face foarte ușor remarcată. Uite și un zoom pe culori (acum mi-am dat seama ca nu știu cum să pun punct și virgulă, damn!!!)

De cum am văzut prima poză mi-au sărit in ochi Underland și Queen. Queen e de departe totuși favorita mea, are un vișiniu absolut superb. Asta pentru machiajul mai elaborat de seară, sau doar foarte îndrăzneț de zi. Pentru 100% de zi aș merge pe Midnight Tea Party, îmi place la nebunie. Așa sunt eu – subtilă pân la moarte.

Paleta asta mă inspiră, deja am o fantezie cu un smokey eyes cu verdele Absoleum…si cu toate celelalte culori hehe.

As putea omagia paleta de la Pamânt la Cer, dar culorile Urban Decay chiar sunt una dintre cele mai bune variante dacă ne gândim la calitate – preț. Sunt culori in pastile măricele, multicele, foarte pigmentate, rezistente, paleta conține deja arhi-cunoscutul primer care le face sa aibă o culoare și mai vibrantă și mai de durată. Pentru cine vrea să citească restul elogierii il poftesc să citească postul ăsta. Sau ăsta, cu explozia de fericire și urale. Așa poate să se mai familiarizeze cu Urban Decay, asta dacă află pentru prima dată de marcă. Puțin probabil totuși, nu?

Acum urmează întrebarea – aduc și în România paleta într-un timp rezonabil, sau iar trebuie să așteptăm Crăciunul. Nu de alta, dar pentru Book of Shadows II au trebuit să vină sărbătorile ca să catadicsească. De ce își închipuie dragii de importatori că româncele iși achiziționează palete de machiaj doar in timpul sărbătorilor de iarnă (adică numai de Crăciun, de Paște Doamne ferește!) mă depășește complet. Poate ar trebui să facem lobby la Sephora…

În fine, în modu-mi caracteristic iar imi voi da nr. la Sephora să mă sune dacă se produce minunea și aduc Alice in Wonderland in viitorul apropiat. O ce veste mi-nu-naaaa-taaaaaaaaa!!!

Iar acum, de încheiere, un prim plan cu imaginea pop-up de pe cutie.

Ura! Ura! A venit paleta de machiaj „Urban Decay Book of Shadows vol.2”! O am si ma mandresc!

O sa fiu de data asta succinta! A venit Urban Decaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaay! Da, e  oficial, Urban Decay a venit in Romania!

Da, au adus ieri (25 nov) in Sephora (in Plaza cel putin). Au primit Book of Shadows vol.2. E fffff misto, misto rau de tot, giugiuc . Trusa costa 170 lei, mi-am luat-o deja, si sunt in extaz.

Am un zambet tamp pe fata pe care nu pot sa-l mai sterg de ieri de cand m-au sunat de la Sephora sa imi zica marea veste: au primit Urban Decay. Da, sunt genul disperat (hai sa-i spunem deosebit de interesata, asta ca sa sune mai bine) care isi da nr. de tel ca sa primeasca un anumit produs. Doamne ajuta!

Deci, Sephora e cheia! Trusa cred ca o stiti deja, nu e prima data cand scriu despre Urban Decay, sau despre Book of Shadows, asa ca go for it! Contine 16 farduri de calitate foarte buna, colorate, pigmentate, rezistente,  bune de pus la inimioara, doua creioane de ochi si un primer (se da pe pleoape inainte de aplicarea fardului, pentru rezistenta mai mare). Plus ca ambalajul/cutia e de mare angajament.

Uite si o poza asa, la despartire. Ca sa stiti pe ce sa dati banii. 🙂

Paleta de machiaj „Urban Decay Book of Shadows”

Sarbatorile vin! Sarbatorile vin! Sarbatorile vin!…

Astept cu nerabdare sa aduca la Sephora noua paleta de machiaj Urban Decay! M-am tot interesat pe la toate Sephorele din Bucuresti (pe bune, cum vad o Sephora intru si intreb de Urban Decay) si cica e posibil sa o aduca in decembrie, pentru ca e lansata cu ocazia sarbatorilor (e vorba de Urban Decay Book of Shadows vol. 2, varianta imbunatatita a primei palete). Ma rog, pe la americani cica e deja de pe acum, dar in fine…

Urban-Decay-Holiday-Beauty-Book-of-Shadows

Paleta se numeste „Book of shadows”(e cea originala, noua se cheama „Book of Shadows vol.2”) si contine, dupa cum se poate observa 16 culori, 2 creioane de ochi siiiiiiiiiii celebrul Urban Decay Primer Potion. Culorile sunt foarte frumoase, variate, pigmentate si rezistente, iar Primer Potion ajuta ca fardul sa aiba mai multa aderenta in zona ochilor, deci culoarea va fi mai rezistenta si mai intensa.

Anul trecut a existat de asemenea o paleta Urban Decay comercializata de Sephora tot de sarbatori, dar eu n-am mai apucat. Costa in jur de 150 lei si continea 9 culori.

M-am uitat pe site-ul Urban Decay si am vazut ca noua paleta costa 48$.  Maxim 170 lei , daca e sa o aduca in Romania. O astept cu entuziasm! Daca e sa aflu ceva anunt 🙂  Chiar e o investitie, mai ales daca nu ai foarte multe culori de machiaj. Cu paleta asta poti face cam orice tip de machiaj, iar culorile sunt de buna calitate.

Si iata mai de aproape scumpetea asta de trusa..poftesc 🙂

tumblr_kres29rgh01qze4b8o1_500Asta e vol. 2, sunt mici diferente de culoare intre prima varianta de trusa si noua, dar ati prins ideea. Oricum, sunt curioasa pe care paleta o sa o aduca la Sephora, asta daca o aduc…

decembrie 2019
L M M J V S D
« sept.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email când sunt publicate articole noi.

Alătură-te altor 49 de urmăritori