Faza tare alaltaieri: faceam niste spaghete cu sos de rosii (cat mai simplu ca nici eu nici Sarik nu suntem mari bucatari) cand suna soneria.
Zic: „Du-te tu, ma Sarik, eu mai mestec in sos!” Si Sarik se duce sa vada cine e la usa.
Aud ca vorbeste cu un barbat dar nu ma uit cu cine, ca deh, sosul dadea in foc. Cand se intoarce, Sarik incepe sa rada. Cica:
„Vecinul de sus a venit cu o carte de crestere a copilului ca a auzit ca avem copil mic, si poate ne-ar interesa.”
Eu am ramas blocata. NOI NU AVEM COPIL.
Sarik inca razand: „Te-a auzit pe tine si a crezut ca avem copil mic.”
Si atunci mi-a picat fisa ca de fiecare data cand ma gadil cu Sarik, sau ne batem cu perne, sau ne fugarim prin casa, sau cand ne stropim cu apa, sau cand ne manjim cu smantana, sau cand ma ia in brate si ma invarte, sau cand alearga cu mine in spate, iar eu tip si chiui in joaca, ala de sus ne aude si crede ca un copil scoate toate sunetele alea, cand de fapt eu sunt autoarea. Hahaha!
Si atunci mi-am dat seama ca e haios la noi acasa.
(Pe viitor o sa incerc sa chiui mai incet, desi peretii sunt foarte subtiri. Si eu il aud pe vecinul de sus cand isi drege gatul foarte zgomotos in fiecare zi, cam 5 minute pe zi, dar nu ma duc la el cu o sticluta de sirop pentru gat, nu?)
Ce mai zice Durasel 