Dr Uscatescu de la Fundeni e mult peste Dr House – impresii

Unele gravide au probleme cu circulatia sangelui prin placenta si se pare ca eu ma numar printre ele…fapt pentru care doctorita care imi urmareste sarcina mi-a recomandat sa imi fac niste analize la Fundeni la Hematologie, iar trimiterea mi-a facut-o catre doctorita Uscatescu, sefa departamentului.

Toate bune si frumoase, ma duc eu de dimineata la Fundeni, imi recolteaza o alta doctorita (sau era asistenta) sange si imi spune sa vin in aceeasi zi dupa ora 14 sa imi primesc interpretarea analizelor. Fapt pentru care plec acasa si apoi ma intorc la ora stabilita.

Si cand am intrat incepe show-ul!!!

Eu nu o cunosteam pe dr Uscatescu, adica da, mai citisem pe net ca se pare ca este foarte apreciata in domeniul ei, dar ca persoana, habar n-aveam cum este.

Bai, tipa este geniala! E mortala! N-am mai cunoscut o astfel de doctorita pana acum! E peste, muuult peste cat ar putea sa fie dr House, iar individul este intr-un serial, dar doctorita Uscatescu e pe bune! Dar na, trebuie sa ai simtul umorului ca sa o apreciezi pana la capat, ca astfel ti s-ar putea parea cel putin ciudata, pentru o doctorita vreau sa spun.

Deeeeeeci, intru si ma asez pe scaun sa imi vina randul. Trebuie sa precizez ca la Hematologie la Fundeni rezultatele se interpreteaza intr-o salita mica, si toata lumea aude ce se discuta, nu te ia in parte pe rand, ci astepti sa iti vina randul iar doctorita vorbeste cu tine, dar aude toata lumea.

Intru in salon si o vad pe doctorita vorbind la telefon cu picioarele pe unul dintre scaunele pacientilor. Discutia dureaza, avea un caz mai grav, si dupa ce termina se apuca de interpretarea rezultatelor.

Primul era un domn cu o poveste mai urata, era grav bolnav, nu intru in detalii.

Urmatoarea era o tipa tinerica, cred ca la liceu in ultimul an, care incepuse sa planga ca ea este prea tanara sa faca un copil (avea o burta cam de luna a 8-a). Ca oamenii comenteaza pe strada ca e prea tanara si totusi este insarcinata bla, bla…niste tampiti oamenii astia…idioti. In fine, tipa era foarte suparata.

Doctorita Uscatescu ii zice ca sa fie mai curajoasa, dar tipa plange si mai tare. La care doctorita incepe sa ii povesteasca cum era ea studenta la medicina (si se credea nodul din dodoasca) si se dusese cu colegele ei intr-o excursie, si cum incepusera ele sa cante in tren niste cantece porcoase. La o statie se urca niste babute taranci si auzindu-le pe studente ce canta (cuvinte licentioase, deh) singura lor reactie este: “Ia uite-le si pe curvele astea!”

Tipa insarcinata isi mai revine putin, moment in care doctorita profita si o conduce bland inspre iesire.

Ei bine, si dupa asta, incepe show-ul!

Venisera doua tipe de etnie roma din provincie cu urmatoarea problema: una dintre ele nu reusea sa mai ramana insarcinata si dupa ce si-a facut niste teste sa vada problema, ce descopera: ca avea sifilis. Cealalta tipa era cumnata ei.

Urmeaza apoi dialogul:

Doctorita: “Ce mai faceti, fa?”

Tiganca cu problema, uimita de apelativ: “Am venit dna doctor, sa imi spuneti ce sa fac!” (era clienta mai veche de-a doctoritei, nu o vedea prima oara).

Doctorita: “Da’ tampitu’ ala ce mai face?” (a se citi sotul)

Cealalta tiganca: “Ma iertati, dna doctor, e fratioru’ meu!”

Doctorita: “Pai daca e tampit! A luat sifilis si i-a dat asteia.” (sotiei lui)

Si bla bla bla, despre tratament.

Apoi doctorita o intreaba pe sotie: “Da’ sper ca a terminat-o cu futaiul!”

Tiganca: “A terminat-o, a terminat-o.”

Doctorita: “Da’ de umblat, sper ca nu mai umbla.”

Tiganca: “Nu mai umbla dna doctor, ca acum e acasa cu mine, iar cand merge cu marfa in Anglia (e sofer tipul) nu sta mult, o saptamana.”

Doctorita: “Si crezi tu ca nu mai umbla pe la altele?”

TIganca: “Sigur nu mai umbla, dna doctor.”

Doctorita: “Zici tu?”

TIganca: “Sigur, sigur.”

Doctorita: “Da’ in Anglia?”

Tiganca: “Nu dna doctor, ca sta doar cate o saptamana.”

Doctorita: “Pai si crezi ca intr-o saptamana nu are timp? Apropo, daca imi dai mostra de la el, iti zic eu ce tulpina de sifilis este, romaneasca sau englezeasca.”

Dupa mai vorbesc ele, iar tiganca incepe sa ii ia partea sotului: “Ca e si vina mea dna doctor, ca a murit taticu’ meu si sotul a stat un an singur in Anglia.”

Doctorita: “Iar el indurerat si ca sa te sustina ce a facut, s-a culcat cu alta, si dupa ti-a mai dat si tie sifilis!”

Tiganca: “Acuma ce sa fac, dna doctor, pentru o aventura de o noapte?”

Doctorita: “Iti spun eu, sifilisul nu se ia dupa o aventura de o noapte, al tau a avut o relatie mai lunga”. Tiganca incepe sa fiarba.

Bai, si o tin ele tot asa, eu eram poker face, in schimb cumnata tigancii era pe jos de ras. Asa doctorita n-am mai vazut nici eu, dar nici ele.

La sfarsit doctorita o intreaba pe tiganca bolnava: “Auzi, dar pe tipa care i-a dat sotului tau ai incercat sa o cauti? Sa afli cine e?”

“Am incercat dna doctor, luau-ar dracu’, da’ n-am dibuit-o!”

Doctorita: “Ca sa o avertizezi pe nefericita ca are sifilis si ca trebuie sa se trateze?”

Tiganca: “Ca sa o omor, da-o dracu’, daca o gasesc o calc in picioare #%##^^&&*%$#$”

Doctorita incearca sa o mai tempereze, si sa o faca oarecum solidara cu tipa cu care a inselat-o sotul ei, ca saraca trebuie sa fie acum intr-un stadiu avansat al bolii si ca ar trebui sa inceapa sa se trateze macar in al 12-lea ceas. Tiganca nimic. Ca o face una cu pamantul.

Pana la urma nu stiu ce i-a mai zis de tratament, iar tipele au plecat.

Concluzie: doctorita Uscatescu e cea mai tare!

Sa fiu sincera, o fi ea ciudata, adica nu se poarta cu nimeni cu manusi, dar macar e transanta si iti spune ce sa faci, cum sa te tratezi in continuare, si lasand la o parte gura sloboda, va pot spune ca m-a impresionat cum cunoaste pe dinafara fiecare dosar, si are multe.

Adica dimineata cand ti se recolteaza sange iti lasi si dosarelul de gravida (sau cu alte analize, daca ai venit cu o boala anume) si dupa masa iti interpreteaza rezutatele probelor recoltate in dimineata respectiva, totul raportat la evolutia celorlalte analize pe care le ai in dosar. Pe mine m-a strigat si deja stia cum evoluasera indicii in cazul meu si mi-a zis repede si ce tratament sa fac in continuare. Si la fel am vazut si la ceilalti. Doar citea numele persoanei si ii interpreta rezultatele, dar parea foarte in tema cu evolutia ficareia, fara sa citeasca de pe ceva, pur si simplu tinea minte dupa ce citise in prealabil fiecare dosar in parte. Numai ca erau destule dosare, nu doua-trei. Mi s-a parut foarte desteapta.

Asa ca pot spune cu mana pe inima: dr Uscatescu e mult mai tare decat dr House.

Vecinul de sus credea ca avem copil mic…

Faza tare alaltaieri: faceam niste spaghete cu sos de rosii (cat mai simplu ca nici eu nici Sarik nu suntem mari bucatari) cand suna soneria.

Zic: “Du-te tu, ma Sarik, eu mai mestec in sos!” Si Sarik se duce sa vada cine e la usa.

Aud ca vorbeste cu un barbat dar nu ma uit cu cine, ca deh, sosul dadea in foc. Cand se intoarce, Sarik incepe sa rada. Cica:

“Vecinul de sus a venit cu o carte de crestere a copilului ca a auzit ca avem copil mic, si poate ne-ar interesa.”

Eu am ramas blocata. NOI NU AVEM COPIL.

Sarik inca razand: “Te-a auzit pe tine si a crezut ca avem copil mic.”

Si atunci mi-a picat fisa ca de fiecare data cand ma gadil cu Sarik, sau ne batem cu perne, sau ne fugarim prin casa, sau cand ne stropim cu apa, sau cand ne manjim cu smantana, sau cand ma ia in brate si ma invarte, sau cand alearga cu mine in spate, iar eu tip si chiui in joaca, ala de sus ne aude si crede ca un copil scoate toate sunetele alea, cand de fapt eu sunt autoarea. Hahaha!

Si atunci mi-am dat seama ca e haios la noi acasa.

(Pe viitor o sa incerc sa chiui mai incet, desi peretii sunt foarte subtiri. Si eu il aud pe vecinul de sus cand isi drege gatul foarte zgomotos in fiecare zi, cam 5 minute pe zi, dar nu ma duc la el cu o sticluta de sirop pentru gat, nu?)

O zi de luni plina ochi si alte aiureli

Ok, n-am mai apucat sa scriu nimicuta nimicuta pe blog de ceva vreme ca sunt pana in gat cu toate (chiar ca Ionica nu, dar totusi ocupata). Bai, deci nu mai suport sezonul asta de audit. Si astia care schimba balantele dupa cum isi mai amintesc. Cred ca iadul pentru un contabil este sa ti se schimbe din juma in juma de ora balanta, si asta pentru eternitate…ehei, dragii babei…

Trecand peste gentilul joc al balantelor si nu mai stiu eu ce declaratii 390 facute cu picioarele, va vine sa credeti sau nu, dar dupa 6 luni vai de steaua mea, se vede luminita de la capatul tunelului (citez din memorie, ca Vadim). Pai mai am un examen important in iunie, un inventar tot la sfarsitul lui iunie si dupa tzushti in Anglia la Andreiuta. De abia astept, n-am mai fost niciodata in Londra (de fapt nici in Anglia), n-am mancat niciodata fish and chips asa cum scrie la carte si n-am purtat niciodata sandale pe piciorul gol in februarie asa cum numai englozoaicele o fac. Bine, o sa port sandale pe piciorul gol in Londra in iulie dar nu e acelasi lucru, nu?

Am facut doar introducerea asa, pentru formarea unei pareri.

Dar azi a fost si mai si. M-am sculat la 6 cica sa mai invat si eu ceva in al 12-lea ceas pentru simularea ACCA de azi, timp in care Sarik si-a mai impachetat ceva si s-a tirat in Budapesta. S-a intoars la origini, cum imi place mie sa zic. In timp ce eu trudeam din greu Sarik vizita si se plimba pe la Opera din Budapesta care pentru cine nu stie este identica cu cea din Viena, doar au fost in acelasi imperiu si banuiesc ca nu aveau decat un arhitect, asa ca…Deci, cand Sarik era la opera, eu dadeam bice cu o verificare de note contabile, cand Sarik era la catedrala Sf Stefan, eu printam ceva si cautam in disperare un contract, cand Sarik trecea pe podul cu lanturi, eu dadeam simularea aia de examen. Scor 3-0 pentru Sarik.

Chiar ma bucur ca mai iese din tara. Mai ales ca Sarik nu mai fusese niciodata la Budapesta, pe cand eu de 5 ori. Mama, acum ca ma gandesc, de 5 ori chiar e mult! Pai sunt sigura ca am fost de mai multe ori acolo decat niste unguri pe care ii stiu eu din Sfantu Gheorghe. Ca si aia au fost cam uimiti de exuberanta mea turistica in tara inspre care se indreapta toate aspiratiile lor de vreo 3 generatii.

Dar dupa toata ziua asta, m-am molesit de nu mai pot. De abia mai tastez, mai ales ca testul a durat 3:15. Mi se terminase si pixul la un moment dat. Spre final imi amintisem episodul cu Pufosenia, si replica aia cu “o s-o iau s-o smotocesc”…Nu mai puteam, eram kaputt.

De abia astept sa vina Sarik. I-am zis sa imi aduca un cadou surpriza, mai ales ca se intoarce de Ziua Copilului, de care ma bucur fiecare an, chiar daca acum as putea sa am eu copil. Dar cum ar zice ardeleanul: “no”

 

TV-ul inca ne mai distreaza

Cica acum nu mai ai ce vedea la tv, ca toti stau pe net…Pai cum, dom’ne?

Nu fu vineri nunta lui Kate si a lui William? N-au dat la stiri pe toate posturile -  ce toalete, ce machiaj, ce palarii, ce lume buna, ce cadouri a facut Regele Mihai (asta am vazut la Badeea), ce cai frumosi, ce fata de cal avea William?

Dupa, mai putin spectaculos din punct de vedere al fastului, dar de 1000 ori mai important, n-au dat ei in direct sambata beatificarea lui Ioan Paul al II-lea? Toata slujba de la Vatican, pentru cine vroia sa o vada cap coada?

Si acum, cireasa de pe coliva – l-au mazilit pe bin Laden, mda… Bai, m-a frapat o chestie, de fapt m-au frapat americanii aia de vreo 18-28 ani care se adunasera ei sa scandeze ca s-a facut dreptate. Mama, daca ar fi avut baticuri in cap si ar fi tras niste salve din AK-uri ziceai ca sunt arabeti fanatici. Si daca mai faceau si “hala-hala-hala-hala”… Frate, aia chiar cred tot hype-ul cu bin Laden care, daca am inteles eu bine, dupa ce i s-a facut identificarea ADN (sa te tii sa nu mori de ras) i-au aruncat trupul in mare. Mama, ce convenabil… Dobitoci. Sau or fi ca aia idioti care se duc la Inviere ca sa aiba unde sa se intalneasca si sa faca glume de 2 lei.

Chiar ma gandesc ce mai urmeaza saptama asta, ca practic am avut aproape in fiecare zi entertainment.

Si ce asociere, printul cu Kate cu Papa cu bin Laden…Abstraaaact!

Povestea inelului meu de logodna sau cum a devenit Sarik ginerica full time

M-o fi cerut Sarik de nevasta, dupa cum am zis in post-ul anterior, dar vorba aia: “I don’t see a ring around this finger!” Adica slabut rau la capitolul inel de logodna. Mi-a marturisit mai apoi ca cica se gandea de mult sa imi ia unul, dar era in pana de inspiratie…right… :)

Asa ca vineri seara ne-am dus la plimbarica cu burta plina dupa un meniu Crispy Strips de la KFC (nu e cel mai bun?) prin vantul ala din Bucuresti. A fost mana destinului, dom’ne, ca batea un crivat, fix de plimbare nu era, dar na, cica sa se mai aseze mancarea. Si am intrat la parter la Cocor. Ne-am perindat nitel pe acolo, si ce vad eu? In vitrina unui magazin de bijuterii era cel mai frumos inel din lume!!! Iar eu nu port inele, ca na, ma mai si scarpin, asa ca pot spune cu mana pe inima ca m-am indragostit de inelul ala! Era superb, mic finut, adorabil, de aur alb si cu diamante mici. Am intrat, l-am probat (imi venea turnat, deh…destinul), si i-am zis lui Sarik ca gata, asta trebuie sa fie inelul meu de logodna! Am zis sa nu il iau prin invaluire sau sa-i dau hint-uri ca e barbat si sigur n-o sa se prinda. Mai era si acelasi model, dar pe aur galben, iar eu i-am zis lui Sarikov: “sa stii ca ala argintiu imi place”, asa, ca sa fie clar.

Si i-am mai zis: “Dar daca te gandesti cumva sa mi-l iei, sa fie surpriza!”:)

Bai, nu stiu ce a inteles Sarik din toate astea, cert este ca a doua zi, sambata, cand nici nu ma asteptam (a fost surpriza), Sarik m-a incantat cu inelul, prezentat frumos, gigea, in cutiuta de-aia de inele.

Si uite asa m-am facut logodnica adevarata! Cel mai tare a fost un vecin: cica l-am lasat fara cuvinte cand i-am aratat inelul! Pai ce dom’le, asa de nemaritabila arat? Ha!

Mai jos poza facuta de Sarik inelului, mandru mare ca e ginerica! Super Sarik!

Si si mai jos, prea gingasa-mi manuta! Stiu, e cam blurata poza, mai mult e orientativa, gen raport inel-deget. :) Anyway, topai prin casa, mai are Sarik un filmulet cu mine dupa ce mi-a dat inelul, dar ala e deja clasat.


Cum sa fii vesel tot sezonul de audit

Am fost zilele trecute pe la bunici. Tataie m-a intrebat ca de obicei: “Tuica mai aveti pe acasa?”

Mai aveam.

“Dar vin? Vin mai aveti? Ca uite, am unul bun rosu, d-ala de tara!”

“Hmmm…zic eu…nu mai avem”, si deja incep sa-mi sticleasca ochii numai la gandul de vin rosu de tara. Vinul rosu e slabiciunea mea. Si tuica e, ca acuma pe bune, ce bautura merge cel mai bine la ciorba cu ceapa? Sau la mancare in general?

Bre, si imi da Tataie o sticloanta plina cu vinisor rosu rubiniu.

O duc acasa si imi pun repede un pahar, cu gandul sa-i dau si lui Sarik. El ia o gura, o plimba prin gura, ii soarbe aburii de alcool, o inghite…si…si nu-i place. Cica nu e genul lui de vin.

“Nu e genul tau, Sarik? Numai bine, ca al meu e.”

Si asa m-am trezit singura cu butelca. Acuma ce era sa fac? Sa las vinisorul ala ghiurghiuliu sa stea singur singurel in camara? Sa se trezeasca el? Nuuu, da-i cu paharul. Azi asa, maine asa, si uite ca dintr-o data am inceput sa vad sezonul de audit cu alti ochi. Ce naiba, asta sa fie capatul de tara pentru mine?

Lasa ca vine vara si imi iau si eu concediu, si ma plimb prin Germania, si merg sa vad pelicanii in Delta, si sa mananc ciorba de burta de-aia buna la Sibiu, si cate si mai cate.

Mai sunt doar vreo 3 luni si gata, se termina si greul. Pe cand stocul de vin al lui Tataie este solid. Mai rezista destul, auditul e mic copil.

Cum sa il faci sa te ceara de sotie in 5 minute

 

Bai, asta chiar e pe bune! Nu imi vine sa cred ca a fost atat de simplu.

Ideea mi-a dat-o Alex de la IT, pe care de acum inainte o sa il numesc “Dr Love”. Stateam eu intr-o zi si ma gandeam, in timp ce el se uita sa vada ce naiba are mouse-ul meu de nu mai merge. Si imi vine o idee: “Bai, Alex, tu esti de varsta mea, tu cum ai cere-o de nevasta pe iubita ta?”

Sta Alex si se gandeste: “Pai as astepta sa adoarma si i-as sopti la ureche”.

Hmmm…complex, zic eu.

Bai si cine asteapta seara sa adoarma Sarik si se ghemuieste langa el? EU!

Ma asigur eu ca doarme, ma postez langa Sarik si ii susur dulce la ureche: “Cere-o pe Durasel de sotie, cere-o pe Durasel de sotie”. Ma gandisem la toate, adica sa ii zic sa ma ceara pe mine de sotie, ca nah, mai stii, se trezeste Sarik dimineata si isi zice: “Trebuie sa o cer de sotie…Dar pe cine?” Vedeti voi, totul era pus la cale in cele mai mici detalii.

Asa ca ii tot repet eu asta la ureche, pana se scoala Sarik intr-o rana…”Ce tot balmajesti acolo?”

Eu panicata: “Nu dormeai?”

“Pai m-ai trezit tu!”

“Si m-ai auzit?”

“Da, ziceai ca sa te cer de sotie!”

Eu: “Hmmm…”

Sarik, tandru: “Chiar atat de mult iti doresti sa te cer de nevasta?”

Eu: “DA DA DA!!!”

Bai, si ma ia in brate si imi pune INTREBAREA: “Vrei sa fii sotia mea?”

A fost romantic, a fost ca in filme, adica el barbatos si eu izbucnesc in plans de emotie…N-as fi crezut ca o sa plang dar na. M-am emotionat rau. Si ma smiorcai eu pana cand Sarik imi zice: “Inca astept raspunsul!”

Eu, inlacrimata: “DA!”

Si asta a fost!

Habar n-am cand ne casatorim, Sarik zice ca nu vara asta, cealalta, dar trebuie sa ne mai sfatuim. Oricum, sunt foarte fericita!

Multumesc, Alex!

“Inception”, frate! Asa mi-au zis astia de la serviciu cand le-am povestit.

De acum ma cheama “Mireasa Durasel”. Imi las parul si mai lung, vreau bucle lejere la nunta. Ehei, buclele lejere… Si mai vreau o rochie de la Vera Wang!

 

 

 

 

 

Cea mai buna ciorba de burta

Bai, sunt convinsa 100% ca dupa ciorba de burta facuta de bunica mea, cea mai buna e la restaurantul “Prima” din Sibiu! E dementiala, in afara de gustul extraordinar mai are si o multime de burta! Ceea ce in ziua de azi chiar e ceva! De cate ori n-ati mancat (mai ales pe valea Prahovei) ciorba de burta cu 3 bucatele rarefiate in ea?

Ei bine, asta-i plina si chestia cea mai tare e ca vine cu o supiera plina la masa. Noi eram trei si ne-a ajuns la fiecare o portie plus o jumatate! Pai unde mai gasesti asa? De obicei iti aduce o farfuriuta/castronel mica mica de furnica si joaca ciorba in ea.

Si ce smantana groasa si buna au! Parca e in reclama aia la iaurt cu “prea bun”! Cred ca e o smantana facuta undeva la tara, de casa, ca in comert e doar de-aia apoasa si lunga. In asta statea lingura in picioare! Am mancat si numai smantana cu paine, miam miam!

Ehei, micile placeri ale vietii…

Chiar ma gandeam sa imi notez adresa, sa mai merg si alta data la “Prima” in Sibiu, ca acum ne-a dus cineva pe niste stradute laturalnice ca sa ajugem acolo, n-are nici o treaba cu centrul pe care il stiu turistii. Dar am inteles ca tot orasul merge si comanda ciorba de burta aici, e renumit. Trebuie doar sa il intrebi pe orice localnic de restaurantul cu ciorba de burta si o sa iti indice locul. Cica de Sarbatori toata lumea merge si isi comanda ciorba de burta de aici, ca acasa e complicat sa iti faci. Si cica de Craciun aveau o comanda de 500 de portii, de pe la toata lumea. Asa ca va inchipuiti!

Si ce e si mai misto la restaurantul asta, pe langa preturile mici si gustul bun, e ca iti aduc mancarea repede. Sunt ospatari dintr-aia de moda veche, eficienti, si in cateva minute mancarea e pe masa. Bine, si un bucatar eficient, ca fara nu se putea.

Asa ca de abia astept sa vin si data viitoare. Plus ca decorul e unul rustic, cu mult lemn si masute cu stergare. Eu ma simt bine in genul asta de ambient, localurile cu marmura si scaune pretentioase si lumini difuze nu ma ung pe suflet ca unul specific romanesc. Asta e.

Poate la vara cand planuiesc sa vin in concediu in Sibiu il conving si pe Sarik sa guste ciorba de burta. Si sa mai lase naibii pieptul de pui, sa mai incerce si niste ceafa de porc!

M-am plimbat cu tractorul pe deal

Cine zice ca deplasarile in interes de serviciu sunt obositoare, sau doar obositoare, se insala. Pai cum as mai fi ajuns eu sa ma dau cu tractorul, asa, extra?

Am fost sa vedem niste terenuri, si ce mijloc de transport mai potrivit decat tractorul firmei? Un model super tare nemtesc cu aer conditionat si caldura (ca brrrr, erau minus 5 grade pe acolo), cu radio si cu scaune cu buretel. Si cu doua locuri. Si cu pernute, asa, ca sa fie mai chic. Bine, domnul tractorist a fost foarte dragut si a adus o pernuta si pentru mine, ca dansul avea deja pentru el. E chiar misto sa te dai cu tractorul, pana acum nu mi-as fi putut inchipui ce senzatie e sa te duca pe terenul ala accidentat, unde o masina s-ar impotmoli una-doua.

Oricum, surpriza a fost mare, ca nu ma asteptam sa mergem chiar cu tractorul. Si trebuie sa te tii bine, ca la orice groapa risti sa dai cu capul in geamul lateral. Adica daca esti persoana care nu conduce, ca soferul sta mai central si nu are probleme. Dar locul meu era pe margine. In fine, asta nici nu mai conteaza, m-am insurubat pe scaun, m-am apucat de toate barele de sustinere de care am putut, si hop la drum. Ne-am plimbat vreo 2 ore, timp in care am ascultat la un moment dat Roxette “Listen to your heart” si am vorbit despre preturi de tractoare si pluguri. Bai, a fost chiar interesant, mai ales ca la un moment dat am vazut doua grupuri de caprioare (turme ar fi mult spus) de cate vreo 7 caprioare fiecare. Si mai incolo am vazut vreo 3 iepurasi de camp. Stiti, eu sunt foarte sensibila la iepurasi, ca doar il am pe Riluta. Rila Iepurila, rock on!

Mi-a zis domnul tractorist ca pe acolo sunt si porci mistreti, din care pe unul l-a si omorat cu tractorul. Am zis ca e cam crud ce a facut, dar cand mi-a explicat ce stricaciuni face un porc printre culturi, si ca ataca si oamenii din zona daca ii prinde singuri pe camp, i-am dat dreptate. Zicea ca dupa aia l-a dus la veterinar sa il testeze daca nu are trichineloza si pentru ca nu avea, l-a dus acasa si l-a mancat cu familia. Cica gustul de porc mistret e mult mai bun si mai rafinat decat de porc de pe langa casa, dar asta nu pot sa stiu, pentru ca eu nu am mancat decat porc de crescatorie, n-am apucat sa merg la vanatoare cu tractorul si sa duc prada in barlog, sa o frig si sa o mananc. Sau sa merg la restaurant vanatoresc.

La un moment dat domnul tractorist m-a intrebat daca nu vreau si eu sa conduc tractorul, a vazut ca salivam. Si oricat de mult as fi vrut sa conduc si eu o data un tractor, muream sa il conduc, a trebuit sa il refuz. Unu ca tractorul costa 180.000 euro si n-aveam chef sa ne rostogolim naiba de pe deal, doi ca nu era un comportament profesionist. Auzeau naibii sefii ca aia de la audit s-a dat cu tractorul firmei si adios contract. Grrrrr, dar tare mi-ar fi placut sa conduc si eu mastodontul!

Asa ca una peste alta, delegatiile pot fi chiar misto, totul e sa gasesti partea frumoasa in toate! Gata, sunt optimista, mai ales ca diseara plec iar in delegatie pentru vreo saptamana, dar na, sigur gasesc eu ceva misto de facut si pe acolo.

Ieri am cunoscut doi oameni

Sunt mai sensibila acum, de cand a murit bunicul meu, si parca tind sa ii ascult mai mult pe oameni. Nu stiu, sper sa dureze, pentru ca asa poti cunoaste si alte firi.

Daca imi place ceva la audit, ei bine, e calatoritul. Da, asa am ocazia sa vad tara mai mult decat as fi facut-o daca as fi avut una dintre meseriile mele trecute, si imi place ca ajung si in alte locuri decat valea Prahovei sau Mamaia, nu ca mai vreau sa merg la Mamaia cativa ani buni de acum incolo…In cea mai mare parte a timpului sunt prin Transilvania, care mi s-a aratat frumoasa, insorita, cu dealuri line si vai, cu verdeata si serpentine. Imi plac satucurile risipite si animalele din curtile oamenilor. Si ati vazut ce draguti sunt oamenii din provincie?

In ultima delegatie am cunoscut in avion un tip tare dornic de vorba, ca venea in Romania sa isi petreaca Revelionul cu prietenii, dupa un an de stat in Franta. Si de la atata franceza si engleza (cand nu gaseste cuvintele in franceza) se vede bine ca i se cam acrise omului, si de abia astepta sa mai trancaneasca pe limba noastra. Mai vorbea el cu ai lui pe skype, dar nu e chiar acelasi lucru. Asa ca in ora de zbor mi-a povestit o gramada. Si mi-a placut sa il ascult, ca zicea lucruri interesante. De exemplu ca a plecat din Romania pentru a lucra in Franta, intr-un orasel de langa Cannes. How cool is that? Cannes, pai mi se pare extraordinar sa traiesti in sudul Frantei, clima blanda mediteraneeana, viata linistita (francezii lucreaza 7 ore pe zi). Chiar, apropo de 7 ore pe zi, zicea tipul (nu stiu cum il cheama, uite ca asta nu l-am intrebat) ca la francezi dupa ce se termina programul s-a terminat si orice discutie despre serviciu. Incepe atunci timpul acordat familiei si prietenilor. Pai asta mi se pare foarte tare! La noi, unde se practica overtime la greu, mai ales in multinationale (citez dintr-o fosta sefa de-ale mele: “stresul este modul meu de viata”), si unde lumea vorbeste prea mult chiar si la intalnirile cu prieteneii tot despre serviciu, parca nici n-as putea sa imi imaginez cum ar fi stilul de viata frantuzesc.

Asa ca tipul mi-a povestit o ora (dar parca tot l-as mai fi ascultat) despre viata din Franta. Mi-a spus ca in sud, unde sunt si multi spanioli si italieni nu se poate vorbi despre discriminare, ca asta l-am si intrebat, daca s-a simtit vreodata discriminat. Si a zis ca niciodata. Ba chiar ca francezii sunt prietenosi, pentru ca traiesc multi straini prin acele parti, si sunt deja obisnuiti. Cica in nordul Frantei, acolo sunt oamenii mai scortosi si mai nationalisti, dar in sud nu.

Mi-a spus care este atitudinea francezilor despre job. Ca el avea experienta de programator in tara, de niste ani buni, dar ca nu stia ceva ce anume se cauta la jobul pentru care a fost angajat (vreun limbaj de programare, habar n-am, sunt bata la programare in general). Le-a zis la interviu ca nu stie, dar ei au zis “nu-i nimic, inveti” si dupa asta nu l-au angajat pe un salariu de nimic (vezi in Romania, cand de abia asteapta sa iti dea in cap ca nu stii nu stiu ce, ca sa iti dea un salariu cat mai mic). OK, parca si mie mi se pare prea frumos ca sa fie adevarat, dar cica exista unii (ca doar nu toti francezii angajatori or fi asa) care prefera sa isi formeze salariatii. Nu or avea, evident, un salariu de super expert, dar nici a big no no.

Bai, si mi-a placut ce mi-a povestit, mi s-a parut asa, o viata frumoasa. Nu neaparat de trait pana la adanci batraneti (sau pana la urma, de ce nu?) dar macar pentru cativa ani. Adica, noi romanii, de ce sa nu gustam si din placerile vietii strainilor?

Al doilea tip (da, in seara aia au fost doar tipi) era soferul care m-a dus de la aeroport pana in orasul unde trebuia de fapt sa lucrez. Am mers cu masina vreo doua ore, asa ca am avut timp sa stam de vorba berechet. Am vorbit mult in seara aia, recunosc. Tipul asta era la polul opus, avea ca prea multi romani un salariu  mizerabil si traia greu. M-a intristat sa aud asta, dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare de abia urmeaza. Barbatul (nici pe el nu stiu cum il cheama) este orfan de la varsta de 15 ani. Fara bunici si fara alte rude. S-a descurcat singur pana la 30 de ani, eu nu stiu ce as fi facut in locul lui. Mi-a povestit cum a invatat sa faca totul singur, sa isi spele, sa isi faca de mancare.

Dar cel mai tare, si nu o sa uit niciodata, m-a emotionat cand mi-a vorbit despre parintii lui. Spunea ca ii pare rau pentru datile in care mama l-a rugat sa duca gunoiul, sau tata sa cumpere paine, si el a zis ca nu are chef, si nu s-a dus. A zis ca ar da orice sa mai aiba macar un parinte, chiar daca ar fi bolnav, chiar daca ar fi la pat, el l-ar ingriji, si ar duce de 10 ori gunoiul, ar merge de 15 ori sa ia paine, si nu ar mai spune nimic. Asta doar ca sa nu mai fie singur.

M-a induiosat, si am vazut ce inseamna viata, cum doi oameni pot fi unul fericit si realizat, iar celalalt singur si trist.

Maine ma duc la Sarik si de abia astept sa ma stranga in brate. Si eu sunt singura acum.

Previous Older Entries

aprilie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 36 other followers

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 36 other followers