Eu si limba maghiara

Am un coleg ungur foarte simpatic si i-a venit si lui vremea de insuratoare. Eu il intreb: „Bre, cum se zice la ‘mire’ in ungureste”?

Si el imi raspunde (acum dau paste de pe google translate, va inchipuiti): „vőlegény”. Nu stiu cum naiba se face, dar imi e imposibil sa pronunt, adica pot sa zic ceva, dar mie imi iese „vénlány”.

Habar n-aveam ca eu pronunt diferit, si incep eu sa il strig „vénlány, bai vénlány!”.

Unguru’ sa intre in pamant de rusine: „Stii, nu se pronunta asa, ci „vőlegény”.

Da, da, zic eu, vénlány!

Nuuuuuuu, face el, vőlegény!

Mie sincer imi suna la fel. De fapt mi-am dat seama ca mie nu imi e foarte clar unde incepe un cuvant in ungureste si unde se termina. Cand aud vorbindu-se in maghiara pentru mine o propozitie e doar un cuvant foarte lung, cam ca alea din germana, doar ca si mai lung.

Dar am inteles mai tarziu de ce ma tot batea la cap sa pronunt corect. Asa cum il strigam eu insemna „fata batrana”, hahahaha! Sau mai rau, barbat trecut si ofilit.

Deci ce inteleg eu de aici e ca ungurii au o limba foarte logica, adica inainte esti flacau tomnatic vénlány si dupa mai adaugi o litera doua si te insori, si devii vőlegény, adica mire. Absolut de inteles.

La multi ani, Andreiuta!

Uraaa, e ziua Andreiutei pe 15 si sunt sigura ca petrece de rupe in Londra! Poate merge la restaurantul ala indian cu mancare buna si muuuuuuuult aer conditionat unde am fost impreuna (acolo unde chelnerita era FOB – fresh off the boat si a dat aerul mai tare in loc sa il opreasca, asa intelesese ea, desi eu eram zgribulita rau si infasurata toata haha!). Nu mai stiu cum se chema bautura aia, dar dementiala in orice caz! Sau la restaurantul japonez unde iti selectai mancarea din meniul proiectat pe masa (da, aveau retroproiector si selectai mancarea cu un mouse), o experienta! Am povestit la toata lumea!

Asa ca Andreiuta sa fii fericita si zglobie si mereu optimista, asa cum esti si acum! Si sa te intelegi mereu bine cu R care se vede ca te iubeste mult si sa va mutati impreuna in Londra, ii urez lui R sa isi gaseasca cat mai repede job acolo! Si sa ai un Maffuc mereu ghidus si jucaus (da, inca ma domina).

Bre, ma gandeam azi, ne stim din clasa I si vorba aia, avem o istorie intreaga de Sailor in spate. Chiar, tu erai Sailor Mars, nu?

Andreiuta si aparatul ei foto trendy rau 🙂

Maffucu Zeus

Graffiti din Bucuresti ma fac mai fericita

Cei care fac graffiti pe marele zid de pe strada Arthur Verona sunt geniali! Sunt creativi si te lasa cu gura cascata, asta ca sa nu mai spun ca sunt foarte talentati. Ce fac ei acolo sunt opere de arta. Mai trec din cand in cand pe acolo si vad fericita cum graffiti orneaza marele zid din intersectia Arthur Verona cu Pitar Mos. Dar asa decorat, nu ai cum sa iti dai seama ca acolo e doar un perete, pentru ca ceea ce vezi este un mare sevalet.

Si mai imi place ceva: artistii sunt si ironici.

Mai jos o poza cu mine si Flori Girl langa Marele Zid Romanesc.

Ieri am prins Orient Express-ul in Sinaia

De mica tot ma uitam fascinata la stiri cum ajunge an de an pe la sfarsitul verii Orient Express-ul in Sinaia. Ieri mi-am dat seama ca de fapt Orient Express-ul ajunge la inceputul toamnei.

Am fost in weekend in Sinaia si am plecat duminica cu trenul de 17:10 catre Bucuresti, iar cand am intrat in gara am vazut dintr-o data un vagon foarte aranjat, decorat, nichelat si lustruit si ii zic lui Sarik: „Bre, n-o fi asta chiar Orient Express-ul?” si o zbughiesc inainte emotionata.
Chiar el era si parca nu imi venea sa cred…adica eu auzisem de Orient Express doar de la tv si de la Agatha Christie, n-as fi crezut in viata mea ca o sa ajung sa il si vad aievea. A fost pur si simplu o coincidenta minunata.

Si toata lumea era impresionata, adica toti faceau poze cu telefonul. Cu telefonul am facut si noi asa ca uitati poze colea:

Are si sigla si tot tacamul.

Opririle sunt trecute pe placuta. Mor de mandrie ca apar Bucuresti si Sinaia.

Dichisite vagoane, nu am apucat eu sa fac poze si inauntru, ca acolo era tot fasonul, vagonul restaurant era foarte elegant si cu tot felul de tablouri. Asta e doar vagonul de dormit.

Asta e vagonul restaurant, desi nu se poate vedea decat putin inauntru. Poza am facut-o din trenul meu care tocmai pleca din gara. Se poate vedea totusi o veioza eleganta la geam.

Asa ca sunt foarte fericita, extatica as zice, ca am apucat sa vad si eu o data in viata Orient Express-ul (Sarik imi spunea sa ma mai potolesc cu alergatul in jurul trenului, el nu s-a lasat prea mult impresionat, se uita superior de la distanta) . Chiar si putin inauntru, ca m-am uitat ca aurolacii pe geam. Se vedea ca au avut pasagerii pe ce da banii, ca tare luxos mai era. Pasagerii erau cred in excursie la Peles,  asa ca in tren si prin prejur erau doar insotitorii de calatorie, italieni. I-am auzit gavarind pe acolo.