Maxima 4 despre maternitate

Cand esti in luna a 9-a si nu ai raspuns la telefon o data, cand raspunzi a doua oara te intreaba: „Ai nascut?”

no baby yet

Maxima 3 despre maternitate

Barbatii se uita la sanii femeilor, unii mai discret iar altii pe fata, iar asta e OK. Dar cand vad o femeie care alapteaza atunci nu mai e OK. Sa iti arati sanii cand alaptezi nu se face.

gross

Maxima 2 despre maternitate

Cand sunt insarcinate toate femeile vorbesc despre miracolul vietii si despre cat de minunat este sa porti in pantece o fiinta. Nici una nu vorbeste despre cat de vaca / cat casa se simte in momentul respectiv.

pregnant cow costume

Maxima 1 despre maternitate

M-am transformat intr-o vaca. Dau 1 L de lapte pe zi.

mama-as-cow-spain

Inventarele sunt periculoase, dar si fatzoase

Cand cineva intreaba de mine, plec, vin de la sau sunt la ….. un inventar, evident! Luna asta. Cel putin in ultima vreme am avut 4 inventare, iar saptamana viitoare mai am 3, deci, da, inventariez.

Faza este ca inventarele astea presupun nu numai conditie fizica, dar si numere de acrobatie usoara. Adica a trebuit sa ma urc acum doua zile pe niste saci cu porumb, dar pusi frate, in piramida, in puii mei! Nu pe randuri sau mai stiu eu cum. Acuma, eu nu sunt vreo tipa prea firava, dar mi-era peste poate sa ma urc pe stiva aia, ca avea fiecare sac 700 kg si erau inalti ai naibii. Plus ca deja am facut o intindere de ligament acum o saptamana jumate cand a trebuit sa ma cocotz pe ditamai movila de piatra sparta, sa vad cum face unu’ masuratorile topografice. Si a tot trebuit sa urc, sa cobor, sa urc, sa cobor, pana cand mi-am dat seama ca mi-am paradit piciorul.

Tre’ sa o las mai moale, dar se poate? Adica eu credeam ca imi trecuse piciorul, dar a trebuit sa ma urc pe stiva de big bags cu porumb si s-a terminat smecheria.

Dar sa revin la cataratul pe porumb. Eram cu tipii de la magazie, si zice unul ca ma trage el sus daca nu ma pot urca.

Ma uit asa cu mila la el, ca saracul era mai mic de statura decat mine, si cu siguranta mai slabut si zic: „Nu, nu, lasati, stiti, eu sunt cam grea, asa!”

El nu si nu, ca poate sa ma ridice.

Noroc ca imi sare in ajutor unul cam la 1,87 m, solid tare si ii vine ideea mareata ca el sa ma impinga/ridice, si ala slab sa ma traga. Bai, si reusim! Ala mare ma ridica, ala mic ma trage, si dintr-o data ma trezesc pe randul 2 de saci! Pai de acolo era floare la ureche sa ajung in varf. Iar din varf am avut o vedere panoramica – Eagle vision cum s-ar zice, si am numarat fiecare sacut in parte.

Dupa, cand a trebuit sa ma urc pe sacii de ingrasamant (nu balegar, slava Domnului!) care aveau doar 500 kg fiecare, m-am urcat singura singurica, am zburat pana sus. D-apoi, aveam antrenament de la sacii de 700 kg.

Acuma am concediu luni, si sper sa imi treaca piciorul pana atunci. Ca daca nu il fortez, trece sigur. Mai ales ca marti („Marti dupa Craicun”) am de numarat placute, si alte circuite, si astea sunt puse la loc sigur pe niste rafturi, nema stive/movile periculoase.

Dar sa va spun si faza cu inventarul de martea viitoare. Aflu a doua zi dupa ce ma intorsesem de la mai sus pomenitul inventar cu porumbul ca astia cu placutele si circuitele s-au pus inopinat pe inventariat. Frate, e groasa, zic! Pai si acum trebuie sa ma duc fix dupa Craciun la aia?

„Da”, vine raspunsul prompt! Pfuaaaaaaaaaaa, paguba-n ciuperci!

Ce naiba sa fac, ii sun pe aia si le zic ca trebuie sa vin si eu si alte alea, dar evident, am nevoie sa imi dea si mie stocul, ca deh, sa stiu ce numaram. Asa ca pun manuta pe telefon si il sunt pe contabilul lor, ii urez toate cele bune, Sarbatori fericite, si dupa ii cer stocurile si registrul de mijloace fixe, ca marti vin la inventar.

Contabilul ramane fara cuvinte: „Marti la inventar?”

„Da”, zic eu, si o dau pe gluma, „Marti dupa Craciun.”

Tacere la capatul celalalt, pret de vreo cateva secunde. Apoi, „cam nasol” zice contabilul.

(„No shit, man?”) zic eu in mintea mea. Si dupa pricep eu cam unde bate. „Stati linistit”, zic eu, „cu dvs nu o sa am treaba! Cu domnul X care seful acolo o sa lucrez, dvs trebuie doar sa imi dati stocul si RMF si atat!”

„Hmm”, zice el, nu prea convins.

„Ba da, ba da, stati linistit!” il asigur eu.

Nu pare prea convins, dar eu nu o sa il chem sigur. I-am promis doar, are si omul familie, si plus de asta, nici nu ar avea ce face pe acolo. Cu aia de la magazie, aburiti dupa masa de Craciun am eu treaba.

Acuma sa vedem cam cat de aburita o sa fiu eu marti. Si cand ma gandesc ca nici n-am vazut filmul pana acum. Despre ce o fi?

Cum am ratat-o pe Elena Udrea

Ma intorceam zilele trecute dintr-o lunga delegatie si ma indreptam plina de voie buna inspre aeroportul din Sibiu, ca deh, mergeam acasa. Eram asa entuziasmata ca ma intorc in Bucuresti, ca mi-am facut pana si online check-in ca sa imi aleg locul preferat din avion…nu de alta, dar o data a trebuit sa ma inghesui ca vai de lume cu echipa de baschet a unui club din Timisoara (God, ce aglomerat e zborul de vineri seara de la Timisoara!) fix pentru ca nu m-a dus capul sa imi rezerv din timp locul in avion; m-as fi pus langa sefa mea, ca ea e slabuta, nu langa bestiile alea la 2m si 10.

Zis si facut, ma duc si imi las bagajul de cala pe banda, imi iau un ceai ca mi-am tras nasul toata delegatia, si dupa, mai incalzita, ma postez la coada la banda cu aparatele care piuie si iti verifica bagajul de mana si te verifica si pe tine, foarte in detaliu. In asa de mare detaliu, ca nu e control la care sa nu imi scot pantofii/cizmele.

Se pare ca problema asta a avut-o si tipul din fata mea, un metrosexual cum scrie la carte. Era baiatu’ foarte chic imbracat, cu un sacou foarte frumos (banuiesc ca Massimo Dutti, dupa cum bate moda in Afi) , cu o camasa misto, blugi de firma si cu niste…preafrumosi pantofi care ce surpriza, au facut sa bipuiasca detectorul de metale. Cand au vazut aia de la paza ca bipuie aparatul, i-au zis evident sa se descalte. Tipul a primit vestea ca un soc. Cum sa se descalte el?

‘Pai da,’  zice tipul de la paza, ‘trebuie sa va descaltati si sa treceti descult pe sub detector!’

Tipul zice ca el nu se descalta decat daca ii dau plastice de-alea pe care ti le pui in picioare cand treci pe sub detector (banuiesc ca si ciorapii erau Calvin Klein).

Ala de la paza ii arata la un metru un aparat in care bagi o fisa (cred ca 10 bani, sau 50) si apoi iti introduci gingas piciorusul, si aparatul ti-l infasoara in plastic, cam cum se videaza alunele in punga. Ce-i drept, aparat dintr-asta atat de avansat nu mai vazusem, eu eram obisnuita cu cipicii pe care ti-i dau de obicei in aeroporturi.

La care metrosexualul – „Pai dati-mi o fisa sa imi scot papuci!”

Ala de la paza zice ca pasagerul trebuie sa plateasca, nu el. Metrosexualul se tine tare – „Sa stiti ca in Bucuresti se dau gratis!”

La care ala de la paza  incepe sa faca glume cum ca astia din aeroportul din Bucuresti o sa dea faliment daca mai dau papuci pe gratis.

In fine, vazand ca metrosexualul nu se misca si tine coada in loc (implicit pe mine), se scobesc aia de la paza prin buzunare si gasesc in sfarsit o fisa! Uau, metrosexualul, eu si tipul de vreo 60 ani din spatele meu nu mai putem de bucurie!

Metrosexualul ia fisa, o baga in aparat si isi baga si piciorul, ca sa i-l infasoare aparatul frumos in pungulite, asa, ca sa nu isi murdareasca el ciorapeii .

Bai, si incepe circul de pe lume! Aparatul nu functiona asa cum ar trebuit el sa functioneze! Adica isi baga tipul piciorul, dar pungulita nu se mai si desprinde dupa ce i se infasoara pe picior. Metrosexualul trage disperat de picior si sfasie punga, care se mai tine ca vai de ea atarnata de picior. Baga si al doilea picior si aceeasi poveste, numai ca parca a doua oara a mers mai bine, adica punga doar s-a agata intr-un colt, dar grosul i-a ramas pe picior. Moment penibil pentru metrosexual, care dupa tot tam-tam-ul a reusit sa obtina un picior partial acoperit de punga, iar celalalt picior doar vag acoperit, ca na, calcaiul ii iesea bine in afara.

Eu ma uitam fascinata la tampitul ala, la care tipul de 60 ani din spatele meu, indicand inspre papucii de plastic ai metrosexualului – „Maaaaaama, Max Mara!”

Bai, si incep sa rad isteric la faza cu Max Mara! Nu mai puteam, era prea tare. A fost momentul zilei!

Si prinsa pana peste urechi in toata tarasenia, nici nu am observat ca in dreapta mea tocmai ii deschideau o banda de control Elenei Udrea, doar pentru ea, asa, ca sa nu se amestece cu chiolbanii marunti, dar aparent mari devoratori de moda.

August 2017
L M M M V S D
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email despre articole noi.

Alătură-te altor 46 de urmăritori