Melodia verii 2012 in Italia

Tocmai m-am intors din cele 2 saptamani de miere din Italia, ehei, la bella Italia. Am fost in Napoli, Herculane, Sorrento, Capri si Positano, am vizitat pana n-am mai putut merge, am inotat pana am facut muschi 🙂 si am mancat la Caprese pana am facut poc. Doamne, ce frumos a fost!

O sa pun poze si o sa scriu mai multe despre excursia noastra in post-ul viitor.

Acum vreau doar sa pun link la melodia care se asculta in Italia in iulie 2012, o melodie care mi-a sunat si rasunat in cap toate cele doua saptamani, dar nu degeaba. Este o melodie superba.

Cesare Cremonini – Il comico (Sai che risate)

Anunțuri

Sailor Moon a implinit 20 de ani! La multi aaani, draga Usaghi!

Mi-a scris Andreiuta zilele trecute ca tocmai a fost ziua lui Sailor Moon, a implinit 20 de ani!

Cate amintiri am si cu Sailor Moon, mi-a schimbat viata! Datorita lui Sailor Moon am invat italiana, ca dadeau dimineata pe Italia 1, dupa masa pe Canale 5 si seara pe Rete 4. Ehei, ce ne strangeam toate fetitele si ne uitam la Usaghi & Co. (si baietii se uitau, mai ales cand se transformau ele, hehe)

Si evident, aveam fiecare rolul ei. Eu eram Sailor Moon din cauza ca vorbeam si mancam mult. Si ce frumos ne jucam noi!

Chiar si acum ma mai uit pe youtube sa mai vad anumite momente preferate din serial. Stiu ca momentul la care plangeam mereu era atunci cand se lupta Sailor Moon cu Regina Beryl si mureau celelalte Sailor, mama, ce mai plangeam! Si acum ma mai intristez daca ma uit, plus ca e muzica aia pe care nu ai cum sa nu ti-o amintesti cand te gandesti la Sailor Moon. Melodia aia melancolica si trista pe care o puneau cand murea cineva sau cand se despartise ea de Mamoru.

Si cine isi mai aminteste, tare mult imi placea cum interpreta Cristina D’Avena genericul serialelor. Mai stiti?

Si ca sa si radem, am gasit aici un joc super simpatic cu Sailor Moon. Pentru a-l accesa, click-uiti aici.

Te iubesc, Sailor Moon! Esti eroina mea preferata!

O pictura pe saptamana – partea 1

Georges Seurat, „Circul” (1891)

Imi place Seurat din liceu si cand ajung in Paris cu Mami ma duc neaparat sa vad „Circul”si pe viu la Muzeul Orsay.

Ieri am prins Orient Express-ul in Sinaia

De mica tot ma uitam fascinata la stiri cum ajunge an de an pe la sfarsitul verii Orient Express-ul in Sinaia. Ieri mi-am dat seama ca de fapt Orient Express-ul ajunge la inceputul toamnei.

Am fost in weekend in Sinaia si am plecat duminica cu trenul de 17:10 catre Bucuresti, iar cand am intrat in gara am vazut dintr-o data un vagon foarte aranjat, decorat, nichelat si lustruit si ii zic lui Sarik: „Bre, n-o fi asta chiar Orient Express-ul?” si o zbughiesc inainte emotionata.
Chiar el era si parca nu imi venea sa cred…adica eu auzisem de Orient Express doar de la tv si de la Agatha Christie, n-as fi crezut in viata mea ca o sa ajung sa il si vad aievea. A fost pur si simplu o coincidenta minunata.

Si toata lumea era impresionata, adica toti faceau poze cu telefonul. Cu telefonul am facut si noi asa ca uitati poze colea:

Are si sigla si tot tacamul.

Opririle sunt trecute pe placuta. Mor de mandrie ca apar Bucuresti si Sinaia.

Dichisite vagoane, nu am apucat eu sa fac poze si inauntru, ca acolo era tot fasonul, vagonul restaurant era foarte elegant si cu tot felul de tablouri. Asta e doar vagonul de dormit.

Asta e vagonul restaurant, desi nu se poate vedea decat putin inauntru. Poza am facut-o din trenul meu care tocmai pleca din gara. Se poate vedea totusi o veioza eleganta la geam.

Asa ca sunt foarte fericita, extatica as zice, ca am apucat sa vad si eu o data in viata Orient Express-ul (Sarik imi spunea sa ma mai potolesc cu alergatul in jurul trenului, el nu s-a lasat prea mult impresionat, se uita superior de la distanta) . Chiar si putin inauntru, ca m-am uitat ca aurolacii pe geam. Se vedea ca au avut pasagerii pe ce da banii, ca tare luxos mai era. Pasagerii erau cred in excursie la Peles,  asa ca in tren si prin prejur erau doar insotitorii de calatorie, italieni. I-am auzit gavarind pe acolo.

12 lucruri pe care le-am invatat in excursia la Londra

Nici nu m-am intors bine din Londra unde am vizitat-o pe coleguta mea din clasa I (multumesc de invitatie, Andreiuta!) si era sa fac insolatie.

Breee! La Londra au fost maxim, dar maxim, adica pe la ora 12 – 24 grade C, iar cand am pasit gingas pe Baneasa la aeroport era sa fac soc termic…37 grade C!!! Mon Dieu!

Dap, in Londra e racorica vara, asta ca sa nu zic frig la naibii si ca am racit in gat de am facut si temperatura. Dar na, eram in Londra unde am visat de ani de zile sa merg, asa ca nu mi-a pasat, am baut doua vodculici, Andreiuta mi-a plasat niste Modafen si m-am facut bine, asa incat am putut sa vizitez in continuare.

Chiar a fost haios ca inainte sa aterizam la Luton pilotul zice in casca: „Good weather in Luton, 13 degrees.” Io: „Caaaaaaaat?” Stai sa auzim si in romana, poate n-am inteles eu bine. Nu astept mult si aud: „Vreme buna in Luton, treisprezece grade.” Io: „WTF? 13 grade? Pai si unde dracu e vremea buna? Tampitule!”

Nu stiu daca mai are rost sa precizez ca eram imbracata intr-o rochita de vara si cu un cardigan foarte frumos si modern, dar subtirel subtirel.

„Gulp! Ce ma fac, Sarik?” intreb eu disperata, cum fac intotdeauna cand am o problema. Asa am facut si ultima data cand i-am promis eu ca gatesc si a sfarsit totul cu Sarik gatind si eu uitandu-ma la tv.

Sarik, hatru: „Pai te duci la baie in aeroport si te schimbi, ce naiba altceva sa faci?”

Bai si m-am dus, doar ca si asa, schimbata, culmea e ca tot imi era frig, ca imi luasem eu haine mai groase, dar nici chiar de 13 grade…ma rog, de vreo 17, ca atatea erau in Londra cand am ajuns. Si imi era un frig la gat de muream, ca in momentul meu de inteligenta maxima atunci cand mi-am facut lista si apoi bagajul mi-am zis ca ce imi trebuie mie esarfa? Ce, e toamna?

Andreiuta a fost cea mai tare cand ne-am intalnit la descinderea noastra din autobuzul care ne-a dus din Luton in Londra si care ni s-a parut scump la 10 lire de caciula, dar care nu avea sa ni se mai para dupa cele 4 zile petrecute in Londra. Andreiuta era foarte frumos imbracata intr-o pereche de pantaloni de in, un tricou si un cardigan si sandale in picioare. Zicea ca a venit vara, de ce are trebui sa se imbrace mai gros? Pai ce vara, ca la noi asa e pe la jumatatea spre sfarsitul lui octombrie, cum e la ei in iulie.

In fine, Andreiuta mi-a imprumutat o prea frumoasa esarfa cu motiv indian (cred) primita cadou de la colega ei indianca (din India nu din America). Si era groasa esarfa, asa, cam pentru vremea aia. Doamne ajuta!

 

Asta a fost asa, de incalzire, ca sa pot face introducerea catre cele 12 lucruri pe care le-am invatat despre Londra si despre londonezi in excursioara noastra pe la ei.

 

1.   Indiferent de vreme, femeile englezoaice vor purta sandale decupate pe piciorul gol, si cand spun indiferent de vreme ma refer aici la luna februarie, dupa spusele mai multor apropiati 🙂 In februarie ce-i drept n-am fost in Londra, dar la 17 grade si chiar mai putin, femeile purtau pantaloni foarte scurti de blugi, dintr-aia care au prins foarte bine si la noi, dar la peste 30 grade.

Indiferent de vreme englezoaicele vor purta rochite de vara si maieuri decoltate, iar ca sa va faceti o idee, in timp ce ele erau imbracate asa eu aveam rochie (ca mai mult rochii luasem in bagaj, in inconstienta mea), dres negru de 100 deni, mocasini in picioare, cardigan siiiiiiii…prea frumoasa esarfa indiana.

2.   Pub-urile englezilor sunt ca si Casa Poporului, cat e la vedere atat e si in adancime sapat. Doar ca pub-urile englezesti erau in felul urmator: cati oameni erau inauntru atatia erau si afara. Si mai si stateau draga Doamne doar in camasi in bataia vantului nebun (si bineinteles in rochite decoltate femeile). La astia e ciudat, adica toti stau in usa afara cu o sticla de bere in mana si trancanesc, nici gand sa vrea sa stea pe scaun inauntru. Bine, inauntru e de obicei plin, plus ca inauntru nu ai voie sa fumezi, dar la noi iesi putin si fumezi si te intorci daca tot e musai, dar in Londra nu, e un fel de cult al bautului berii in picioare. Stau toti, la gramada, femei cu barbati, unora le-au amplasat si niste masute dintr-alea inalte de bar, la care stau in picioare afara. Ce mai, le-au creat toate conditiile ca sa isi bea berile afara.

Mda, ce poate fi mai placut decat o bere rece bauta in picioare in frig?
3.   Englezii au niste muzee superbe, dar daca nu ai norocul sa fie niste muzee de stat unde intrarea e gratuita (gen British Museum, Tate etc) platesti. Si daca ziceam eu ca 10 lire nu-i pana la urma chiar atat de scump pentru un autocar, stiam eu ce stiam. Pai costa, draga Doamne 30 lire ca sa intri la Madam Tusseaud’s, 20 la Tower of London si la restul nici n-am mai intrebat, ca m-am speriat.

Dar stati linistiti, am ramas cu banii in buzunar, ca la Madam Tusseaud’s era o coada de 4 ore, asa ne-a zis aia care rupea biletele: „Daca este coada pana la stalpul ala (si ne arata un stalp in zare, ca de abia se mai vedea) inseamna ca dureaza 4 ore ca sa intrati.” Si era chiar mai departe de stalpul ala (ne-a luat ceva si ca sa mergem pana la el, daramite ca sa ne mai si miscam in ritmul cozii pana la intrare). Am mai incercat o data a doua zi, cand coada era doar de 3 ore si ne-am lasat pagubasi si de data asta. Lasa ca o sa mai mergem noi si alta data la Londra si mai vedem atunci.

Iar cu Tower of London situatia a fost cam asa: ne-am dus pana acolo, dupa ce ne-am plimbat prin oras si am platit pentru 2 sandwich-uri si o cafea in jur de 10 lire (cifra magica, deh) si am mai cheltuit noi si pe biletele la musical cate 30 lire de caciula. Cand am ajuns ne-am extaziat, ca ce misto e inchisoarea, ca o fortareata, ca ce turnuri are, ce misto ar fi sa o vizitam etc. Si cand am ajuns in fata scria: „intrarea 20 lire de persoana”. Caaaaaaat? Asa ca am zis pas. Cu englezii astia ajungeam in sapa de lemn.

4.   Daca vizitezi Londra, musai trebuie sa vezi un musical. Si au londonezii la musical-uri cu ghiotura, nu-i problema. Cum ziceam la 3. am dat 30 lire de persoana ca sa vedem „Phantom of the Opera”, dar a meritat fiecare lira. A fost superb, am prins si niste locuri foarte bune in prima parte a salii, am vazut bine ca in fata mea statea o pitica, spectacolul a fost splendid, cantaretii cantau de ungea pe suflet, costumele, dansurile, machiajele erau divine, au avut si efecte scenice de genul, cadea un candelabru, ridicau fantoma deasupra salii. Spectacolul de joaca de 25 de ani, cu Sarah Brightam solista initial, deci va puteti inchipui. Noi ne-am dus sambata la matineu iar sala era plina. Mi-au ramas cantecele intiparite in minte.

Imi pare bine ca Andreiuta si Richard au avut ideea sa ne invite. Sarik tragea sus si tare ca nu si nu. Ca mai tuturor barbatilor din Romania, genul opereta, ca la noi nu prea se stie ce e musical, si lui Sarik i se parea cam gay. Dar cine canta dupa terminarea spectacolului „The phantom of the opera”? Cine altul decat Sarik? Deci chiar trebuie vazut, a fost mai mult decat frumos! O sa imi amintesc mereu. Si daca ma mai duc la Londra sigur o sa mai vad o data spectacolul. Divin! Se joaca la Londra de 25 de ani, e cel mai longeviv. Mergeti si vedeti!

Asa ca duceti-va la un musical daca ajungeti la Londra! O sa vedeti, sunt multe si e pe alese (inclusiv Lion King si Shrek).

5.   Cand dau noroc englezii zic „Cheers three beers!” chiar daca nu beau bere 🙂

6.   Fish and chips, meniul traditional al englezilor e foarte uleios. Si iti dau foarte multa mancare. E o varianta ieftina (daca poti numi ceva ieftin in Londra) ca sa umpli burta. E bun, dar foarte greu, noi nu prea mancam asa, cartofii prajiti nu sunt pai, ci mai mult wedges, iar pestele e prajit integral in baie de ulei, asa ca la o portie uriasa ca aia, daca nu esti obisnuit, te saturi repede.

7.   Dupa cat am vorbit despre asta merita sa precizez odata pentru totdeauna: Londra e scumpaaaaaaaaaaaa! Scumpa rau! Cand plecati intr-acolo luati-va lovele, ca e groasa! Adica mancarea e la acelasi pret in supermarket, dar cum cumperi ceva in orice tip de restaurant, indiferent ca e dintr-ala de colt de strada sau dintr-ala cu sandwich-uri, asteptati-va sa coste totul de la 4-5 lire in sus…foarte sus. Asa ca sfatul meu e sa mergeti la Tesco, aia au tot felul de mancarici, de la legume la branzeturi la tot felul de preparate gata, si alea sunt rezonabile.

Dar evident, aici nu vorbim numai de mancare, deci daca vreti sa mai si vizitati, si cum spuneam la 3. nu numai muzee de stat, pai strangeti bani din timp. Ca o precizare, si la Westminster Abbey se plateste (16 lire de caciula). Cand am vazut, n-am mai vrut sa intru. Stiu, zgarcita, dar nu m-am putut abtine. In mintea mea faceam calcule cam cat muncesc pentru 32 lire (ca doar intram cu Sarik) si am preferat sa pun bani pentru „”Fantoma de la opera” care m-a impresionat mai mult decat orice altceva.

8.   Englezii chiar stiu sa faca reduceri. Adica gaseai fuste (mie mi-a placut una galbena) la 10 lire. Si tot felul de alte magazine, gen Primark, unde se mergea pe preturi mici, ca si la H&M. Dar parca Primark, din ce mi-a zis Andreiuta, e pai ieftin decat H&M. Mi-ar placea sa vina Primark si in Romania.

9.   Apropierea fata de celebrul magazin ”Harrod’s” se poate calcula dupa densitatea de arabi pe metru patrat, care chiar in buza magazinului e uriasa. Bai, au arabii din Londra la bani de pute. Harrod’s e plin de arabeti si de araboaice, care sunt mult mai flamboaiante decat ei. Adica poarta ele valuri pe crestetul capului, dar ce cercei cu diamante se vad, ce machiaje au, ce pantofi si ce genti, numai Prada si Louboutin, iti iau ochii.

Andreiuta e foarte incantata de Harrod’s dar mie sincer magazinul mi-a produs o mare tristete. Stateam in mijlocul standurilor cu Versace si D&G, cu Gucci si alte alea si parca ma bufnea plansul…atatea desertaciune. Nu stiu, nu imi explic.

10.    Au englezii niste parcuri superbe. Am fost in Regent’s Park si am petrecut cateva ore doar plimbandu-ne pe alei, pe langa lag, uitandu-ne la ratuste. Am vrut sa inchiriem si o hidrobicicleta, mai ales ca se tot facusera vreo 24 grade, adica deja scoteam limba de cald, dar pana la urma n-am mai inchiriat. Alta data.

Si am fost cu autobuzul ala rosu si supraetajat in jurul lui Hyde Park. E urias Hyde Park, dar mare rau, adica pana acum n-am mai vazut nici un parc asa de mare.

11.   Stradutele laturalnice sunt mai impresionante decat obiectivele alea celebre pe care le avem in cartea de engleza din clasa a V-a. Am vazut Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Buckingham Palace etc. dar nu pot spune ca am cazut pe spate…am mai fost prin Europa si am vazut chestii similare. Dar cel mai mult si mai mult mi-a placut strada Portobello pe care am vizitat-o in ultima zi. A fost ideea Andreiutei sa ne plimbe prin jurul serviciului ei si a fost cea mai tare idee. Acolo sunt casute mai vechi si pictate vesel, in toate culorile, adica fiecare casuta are alta culoare, care se potriveste de minune pe strada si da frumos de la distanta. Am vazut casa in care a locuit George Orwell, autorul cartii cu anul in care m-am nascut eu si apoi am ajuns in Portobello.

Portobello e superb, e o strada pe care se organizeaza targuri, e plina de artizani si de obiecte hand made, e romantica si intima, are un farmec aparte, acolo as putea trai toata viata…la fel ca si multa alta lume, fapt pentru care acolo pretul apartamentelor e de milioane de lire…Daca as avea milioane de lire, acolo as trai!

12.   Londonezii au atatia bani ca doar la Londra am vazut un pahar de sticla abandonat asa cum lasa pe la noi pe jos sau pe banci paharele de plastic de la cafea. Asta inseamna bunastare.

 

In concluzie, lasand deviatiile mele literare la o parte, luati-va bani la voi cand mergeti la Londra! Adica nu inseamna sa va spargeti toti banii acolo, dar nici sa ramaneti in pana si sa cautati in disperare un Western Union.

Nu mai pot, de abia astept sa plec la Londra! Uraaa!

Vinerea viitoare plec la Londra la Andreiuta, de abia astept! N-am mai putut sa postez nimic de emotie, dar dupa o sa pun poze multe multe! Cu fish and chips si bijuteriile coroanei!

Gata, a inceput „Spartacus Gods of the Arena”

Iupiiiiii, azi m-am uitat la primul episod! L-am asteptat de ceva vreme, mai ales ca „Blood and Sand” a si cam fost singurul serial la care m-am uitat in ultimii ani.

Primele impresii:

– se reiau personajele din prima parte, si ne arata cum erau inainte (bine, unele sunt putin exagerat de dragute, vezi Lucretia, dar n-am de gand sa pun asta la minusuri). Batiatus e un tip plin de aspiratii, care e prieten cu Solonius (!?!), se poarta frumos cu gladiatorii si isi iubeste la disperare nevasta. Lucretia este foarte indragostita de sotul ei, nici prin cap nu i-ar trece sa il insele sau sa urzeasca toate intrigile alea cu care suntem obisnuiti, dar o invata o matracuca la rele. Mde…

– decoruri si costume si coafuri misto, asa cum stiam deja. Imi place la nebunie perioada antica, de aia ma si uit la serial.

– gladiatorul ala nou, starul lui Batiatus, are o fata de prost de te seaca.

– actiunea merge putin incet, dar am rabdare.

– daca v-ati obisnuit cu scene de caft pline de sange si hmmm…nisip, bingo, asta aveti si acum. Cand ii taie lu’ unu capu’ e atat de realist ca i se vede si traheea. Mi-am dat seama ca intre cele doua sezoane am devenit o delicata si parca as fi vrut sa mai fi putut sa taie din scenele astea.

– la fel si cu scenele de sex, acum sunt si mai multe. Sincer, ar mai fi putut sa taie si din ele, ca na, mi-ar placea mai multa actiune si nici nu mai am 14 ani.

Pe scurt, a inceput bine. Sunt si minusuri ce-i drept, dar ce mai sunt cateva chichite in fata entuziasmului de a vedea noul sezon! De abia astept saptamana viitoare si noul episod. Cand ma intorc din Sibiu gata si episodul!

 

 

Spartacus: Gods of the Arena – premiera

Ca o mare fana a serialului „Spartacus: Blood and sand” ce sunt, nu am putut decat sa ma intristez cand au amanat sezonul 2 pentru ca actorul principal Andy Whitfield s-a imbolnavit de cancer. Saracul de el…

Pana gasesc un actor care sa il inlocuiasca (cica ar putea fi Wentworth Miller) s-au pus pe filmat un prequel. O sa fie o mini-serie, un calup de 6 episoade, in care povestea e focusata acum pe Batiatus si pe ascensiunea ludus-ului sau. Iar ca gladiator principal este introdus Gannicus (tipul solid cu fata de prost din poster). El este cel care ii va aduce glorie si renume lui Batiatus, cica…

Asa incepe povestea…inainte ca Spartacus sa ajunga la Roma si sa devina „Spartacus”.

Premiera este in ianuarie 2011. Si adaug cu aceasta ocazie serialul pe lista celor 5 filme must see din 2011. Mai multe despre lista in alt post.

Sunt curioasa totusi cand filmeaza sezonul 2, si prin sezonul 2 spun continuarea povestii primei parti, nu inceputul. Adica dupa ce Spartacus evadeaza cu ceilalti sclavi.

Imi pare bine ca totusi nu stau degeaba si filmeaza, si imi pare bine ca revin personajele Lucretia (Lucy Lawless – am iubit-o in Spartacus, o ador in Xena) Batiatus si Crixus, si o sa vedem printre altele cum devine Crixus „The Champion of Capua”. In rest mai apar si Doctore, Naevia, Usher si Solonius, care in mini-seria asta este prieten cu Batiatus?!?

Bai, dar acuma nu stiu, dar are noul gladiator o fata de prost de bubuie. Vorba aia, „all muscles, no brain”. Pai Spartacus era parfum fata de el. Chiar imi pare rau de actor, sper sa se faca bine.

Mai multe informatii despre prequel aici.

Voi ce parere aveti de noul gladiator si de ideea de prequel?

Se zvoneste ca Wentworth Miller va fi noul Spartacus

Dupa ce filmarile pentru sezonul al doilea al serialului „Spartacus: Blood and sand” au fost sistate deoarece protagonistul Andy Withfield a fost diagnosticat cu cancer, producatorii au inceput cautarea unui actor care sa il inlocuiasca.

Aparent noul Spartacus va fi Wentworth Miller (il stiti din „Prison Break”)…asa umbla vorba.

De abia astept sa se filmeze continuarea seriei, ca tare mi-a mai placut prima parte. Eram abonata in fiecare saptamana.

Habar n-am cum o fi Wentworth asta in rolul lui Spartacus, ramane de vazut. Oricum, este clar ca producatorii vor tot un tip trecut nitel de 30 de ani si cu accent britanic.

 

 

Lume, lume, incepe Animest 2010!

Maine, pe 8 octombrie incepe festivalul de animatie „Animest” care haha, in ciuda numelui, nu are numai anime-uri (desene dintr-alea japoneze). Nuuu, de fapt vine de la „animatie fest”. Stiu, e destul de clar, dar multa lume m-a intrebat daca nu dau numai desene japoneze si mi s-a aprins beculetul intr-un tarziu glorios.

Festivalul e misto rau de tot, cu tot felul de desene care mai de care, nu numai Disney, Pixar sau de Miyazaki (cine stie cunoaste) dar si alte animatii, scurt metraje, pe cat de necunoscute pe atat de patrunzatoare.

Eu am nimerit intr-un an la desenele horror – sau cum se spune acum „creepy” si chiar erau altceva. Habar n-aveam unde merg, am zis hai sa intru si sa vad, si dupa nu prea intelegeam unde sunt caprioarele si iepurasii. Sau ma rog, erau ele, dar sucite si rasucite, si tot felul de idei macabre. Nu ma omor dupa „creepy” desene, dar pana la urma e vorba si despre altceva, si trebuie satisfacut si segmentul asta de public, nu?

Si nu ca nu e chiar draguto-adorabil posterul? M-am intragostit de oita asta, vreau sa imi iau si eu un tricou cu ea.

Festivalul se tine intre 8 si 17 octombrie, in mai multe cinematografe din Bucuresti (Patria, Union, Scala), iar programul exact in gasiti aici, adica pe site-ul oficial al festivalului.

Eu ma duc maine, chiar la deschidere, ca vreau sa prind „Iluzionistul” la Patria. Incepe la 19 si merg in brigada mare, cu pretenarii and stuff. Poate cooptez si cativa colegi, ca vad ca sunt interesati. „Iluzionistul” nu e filmul ala artistic cu Christian Bale si Hugh Jackmann, ci e un desen animat. N-am apucat sa vad decat trailerul, nu stiu foarte multe despre el, decat ca este vorba despre un iluzionist – magician (daaaaaah!) care incepe sa nu mai aiba succes la public si incercarea lui de a se face mai comercial si mai cu priza. Asta zice trailerul. Mai multe n-am citit pentru ca stiti cum e, intri pe imdb, vezi ca are nu stiu ce nota acolo, mai citesti niste comentarii si in functie de asta te duci la un film sau nu. Dar de data asta vreau sa fiu surprinsa.

Si as mai vrea sa merg si la „Despicable me” – „Sunt un mic ticalos” cum e cunoscut el in popor. Si daca mai pot si la alte desene. Cred ca si la cateva scurt metraje, dar nu alea horror, nu stiu, chiar nu sunt acum in dispozitie pentru asta, iar daca nu sunt eu in dispozitie, Sarik n-o sa fie nici in 1000 de ani. Just lovin’ Sarik!

Asa ca „Lume, lume, maine e marea deschidere a Animest 2010 in Bucuresti”! Mergeti si vedeti.

Previous Older Entries

Decembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Pentru a urmări acest blog, introdu adresa ta de email și primești notificări prin email despre articole noi.

Alătură-te altor 48 de urmăritori