Firmele de outsourcing

Tocmai am terminat-o cu outsourcingul, BPO, externalizare de servicii, cum vreti sa-i spuneti. Dupa o experienta de aproape 2 ani, pot spune un singur lucru: nu e de stat intr-o altfel de companie. Pentru ca ajungi sa faci o munca de robot, repetitiva, plicticoasa, te specializezi in ceva minor si care nu prea are cum sa iti foloseasca intr-o cariera non-outsourcing.

Pentru a exemplifica ideea, am facut o analiza SWOT  a lucrului intr-o companie de outsourcing.

Deci:

PUNCTE FORTE	PUNCTE SLABE
1. ai un serviciu;	1. e de cacat (do the robot);
2. ai un program fix;	2. da, intre 9 si 18 (8 ore plus una pauza de pranz), care evident iti mananca toata ziua;
3. ai o ora pauza de pranz;	3. cine naiba mananca o ora…asta numai ca sa muncim restul de 8 ore intr-una, Doamne fereste sa pierdem timpul;
4. posibilitati nelimitate de avansare in cariera;	4. ajungi sef peste ceva mecanic si monoton, care oricum iti repugna si ca simplu angajat;
5. respect pentru individ;	5. atata timp cat nu are nevoie sa isi ia timp liber sau nu se imbolnaveste;
6. te specializezi pe ceea ce faci;	6. asta pentru ca faci acelasi lucru in fiecare zi, nu exista variatie, nici surprize;
7. folosesti multe limbi straine;	7. ca sa dai mailuri si ca sa vorbesti la telefon cu clientii straini in legatura cu problemele ridicate de punctul 6.
8. esti profesionist;	8. esti o maimuta care baga date in calculator;
9. iti pui in aplicare cunostintele dobandite in scoli superioare, universitati, masterate, diverse cursuri de limbi straine;	9. liceul este mai mult decat suficient;
10. ai activitati care te provoaca sa gandesti;	10. pe dracu’.
OPORTUNITATI	AMENINTARI
1. poti deveni un adevarat profesionist;	1. ar fi si culmea sa nu reusesti, doar faci fix aceeasi activitate in fiecare zi;
2. salariu motivant;	2. da, pentru 12 clase terminate;
3. posibilitati nelimitate de avansare;	3. vezi punctul 4. de la PUNCTE SLABE
4. poti intalni oameni interesanti din mai multe tari;	4. altii, vai de capul lor, care fac acelasi lucru frustrant ca si tine, de prin alte tari din estul Europei sau Malaezia;
5. posibilitatea de a lucra intr-o firma de renume mondial;	5.si ce?
6. posibilitatea de a presta servicii de calitate superioara;	6. ajungi o masina;
7. poti visa la mai mult;	7. nu mai visezi la nimic; a da, poate la cum sa pleci naibii de aici.

De la „Gamer” la Mungiu

Aseara am fost sa vad „Gamer”, unde altundeva decat la Movieplex?

Ce am avut? 53 de lei. Ce am pierdut? 53 de lei… Nu mai vreau la filme de rahat cu suprapreturi. Macar daca ma duc la filme de rahat merg la Festival, ca aia au biletul in jur de 6 lei. La Movieplex e rupere.

In sfarsit, am fost la „Gamer”, asta dupa ce miercuri am fost suficient de fraiera sa ma duc la „Final destination”… Ce pot sa zic, ideea filmului nu e rea: Counter Strike cu oameni adevarati. Jucatorii controleaza condamnati la moarte care se impusca de mama focului, si care trebuie sa reziste 30 de runde pentru a fi eliberati. Doar ca scenariul, mama lui de scenariu, a facut ca o ora jumate de film sa para ca 3′. Dialoguri ne la locul lor, personaje stupid creionate, nu suficient de mult caft pentru un film de asemenea gen, lalaiala afectiva.

Stiu ca sunt o „movie freak” dar nu ma pot abtine.

Miercuri vreau sa ma duc la noul film facut in colaborare cu Mungiu. „Amintiri din Epoca de Aur”. De la asta am clar asteptari mai mari. Stiu ca multi romanasi zic ca Mungiu se foloseste de trecutul nostru comunist prea mult, ca lor nu le-a placut „4,3,2”, dar asta e: strainii se dau in vant dupa un crampei de comunism. Oricum, pentru vestici sa fii comunist e cool, e ca si cum ai fi hippy, asa ca ei sigur nu se plang.

Plus ca trebuie sa recunoastem ca dialogurile din „4,3,2” sunt mult prea realiste pentru a putea fi trecute cu vederea. Iar scenariul a fost scris de Mungiu, asa ca…

Iar pentru cine vrea un scurt metraj tare, sa caute „Zapping” pe youtube. Astia nu mai sunt comunisti pe fata.

Final destination…acasa

N-am mai vazut un film care sa imi placa de la „Inglorious BastErds”. Ala da film! Poate ca nu respecta el istoria, de fapt sigur nu o respecta :), dar trebuie sa recunosc ca vine cu elemente ingenioase. Quentin Tarantino mereu are idei uschite in filmele lui, dar astacred ca e preferatul meu. Iar actorul care il joaca pe colonelul Landa e demential. In afara ca vorbeste in germana (limba materna), in engleza, franceza si italiana impecabil, reuseste sa creeze un personaj dement, teribil de amuzant si sadic in acelasi timp. A luat premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar la Cannes.

Cam opusul lui „Inglorios basterds” e „Final destination 4”, care m-a facut sa imi doresc chiar sa fie partea finala. No mas!!! Scenariul e de tot rahatul. Am citit undeva un comentariu legat de regizor. Ca de aia ar fi iesit filmul in halul asta, din cazul regizorului. Foarte gresit, pentru ca oricate indicatii regizorale le-ar fi dat omul ala actorilor (care s-ar putea apuca oricand de alta meserie), tot nu ar fi iesit mare branza. Scenariul e plin de replici idioate, este mult prea previzibil, se termina aiurea, tocmai din lipsa de idei, si are modificari de 180 grade ale personajelor. De exemplu tipa bruneta care la inceput era isterica si se speria de orice, la sfarsit e neinfricata, chiar aroganta, si ii considera pe ceilalti cretini ca inca se mai gandesc la moarte. Pai nu se face asa! Plus ca actorul principal are deja prea multe premonitii, care ne arata de fiecare data cum o sa moara urmatoarea persoana, asa ca practic nu mai exista nici o surpriza.

Filmul dureaza doar 80 minute, un timp mult prea scurt pentru a crea tensiunea necesara, iar personajele care trebuie sa moara sunt prea multe pentru timpul alocat. Pana si eu, care ma sperii in ultimul hal la filmele de groaza, n-am avut nici pe naiba. Nu e nimic de speriat, asa ca un calificativ ca „horror” nu prea isi are rostul. Si  „thriller” e mult.

Singura chestie misto la filmul asta e ca este 3 D. Bine, si asta o sa mai tina cat o sa mai tina, pentru ca nu cred ca peste un an de zile oamenii o sa se mai imbulzeasca la orice film, chiar si la penibilitatea asta de „Final destination”, numai pentru ca e 3D. Acum e curiozitatea, thrill-ul, sa vedem si noi despre ce e vorba, cu ce se mananca 3D. Oricum, din ce in ce mai multe filme apar in asa in ultimul timp, asa ca in cativa ani cred ca majoritatea o sa fie 3D. Pana la urma nimeni nu vrea sa piarda bani doar pentru ca spectatorii se duc sa vizioneze un alt film, numai pentru ca asta e 3D.

Asa ca acum stau in banca mea, nu mai merg la nici un film pana nu mai apare unul macar acceptabil. Ma duc la teatru, ca tocmai a inceput stagiunea.

Inca ceva: nu stiu cine naiba face recenziile alea in „Adevarul”, ca sunt proaste rau. Ma indoiesc ca persoana respectiva a vazut macar filmul. Cred ca citeste niste rezumate pe net si asta e. La „Final destination” scria ceva despre premonitia pustiului, si despre ANCHETA!!! FBI de dupa. Care ancheta, habar n-am. La „Inglorious basterds” scria ca tipa care se alatura echipei care sa il lichideze pe Hitler este evreica de la inceput, cand era vorba toata ziua de o nemtoaica actrita. Cu evreica e alta mancare de peste, ea lucra pe cont propriu… In fine,I made my point, recenziile filmelor in „Adevarul de seara” n-au nici o treaba cu realitatea. Sa faca bine cine le scrie sa vizioneze filmele inainte!!!

Pimp my wedding

M-am decis ca nuntile sunt foarte plicticoase, si n-am fost decat la 3 nunti in toata viata mea…ultima acum cateva zile. Aceeasi muzica, si cand spun aceeasi, pai chiar e aceeasi. Ce dracu, avem muzica populara ditamai repertoriul, si noi ne rezumam doar la cateva melodii? (aia cu „pusca si cureaua lata” ar trebui impuscati; deja nu mai au haz dupa ce canta si canta si canta si nu se mai opresc.)

Apoi da, programul serii…Nu exista varietati: feluri de mancare, cam la fel si aduse la ore fixe avem. Dansul miresei, avem. Furatul pantofului miresei, avem. Hore campenesti dansate de nuntasi piliti, avem.

Coafurile femeilor sunt intotdeauna elaborate, cocuri complicate, date cu mult sclipici (sunt curioasa cine a venit primul/prima cu ideea de a da cu sclipici in par), rochii mulate si cu paiete, pantofi inalti.

Oricum, hora e de departe momentul serii. Mai ales cand e jucata de respectivii neni chitrofoniti bine si de tanti pe tocuri de 12.

Am baut toata seara. Trebuia, altfel muream de plictiseala. Muream. Nu cunosteam pe nimeni, in afara de Sarik, care m-a si tarat pana acolo. Pana la urma s-a aratat impaciuitor, hmmm. I-am zis ca de acum incolo nu se va mai putea indoi niciodata de dragostea mea: il iubesc intr-atat incat sa ma duc si sa mai si rezist la nunta aia plictisitoare. Mi-a ajuns oricum pentru un an de zile pe putin.

M-a pus totusi pe ganduri; oare la nunta mea cum o sa fie? Faza aia  cu „toate fetele vor sa fie printese” sau cu „fiecare fata se vede in rochie de mireasa” este de fapt foarte adevarata.

Da, si mie o sa imi vina odata vremea sa ma marit si mi-e groaza de o nunta insipida si plata. PIMP MY WEDDING!!! Bine, acum nu cred ca o sa revolutionez conceptul de „nunta”, ca nu o sa mai inteleaga oamenii unde au venit. Dar macar sa mai schimb repertoriul muzical, ca slava Domnului, muzica noastra populara are melodii cat cuprinde, nu inteleg de ce le pune lumea pe aceleasi. O sa renunt la furtul pantofului miresei, si la faza cu portjartierul, si o sa pregatesc un altfel de meniu. Vad eu ce.

Si mai ales, sa chem doar invitati de suflet, nu asa, doar ca sa imi iasa bani la sfarsit. Stiu, unii ar spune ca la asta am fost putin cam ingenua (bunicul meu cu siguranta), dar n-am ce-i face, se pare asa am fost programata din nastere. O sa fiu inteleasa mai incolo 🙂

Si cel mai important – rochia de mireasa. Mi-ar placea sa fie colorata. Deosebita. Corai. Nu stiu, vad. Oricum, pana la nunta mea ipotetica mai e.

Rockeri versus Manelisti

Ce asculta romanii? Unii rock, altii manele. Bine, mai sunt si house si dance (dance-ul romanesc, o da …), dar nu despre asta o sa vorbesc acum.

Deci rock si manele. Rockeri si manelisti. M-am gandit io sa vad cam cine ar castiga; asta dupa niste criterii obiective: rockerul sau manelistul? („And there’s points too”, American Dad episodul cu Thunder Cat).

Deci:

• conditie fizica: n-am prea vazut manelisti fara burta, cum n-am prea vazut nici rockeri grasuni (cu mici exceptii, in fine…); deci, pe nerasuflate, PUNCT ROCKERII;
• ingrijire: femeilor le plac barbatii ingrijiti (faza cu „barbatul trebuie sa fie putin mai frumos ca dracul” sigur a fost inventata de un barbat); rockerii sunt cu pletele-n vant, pe cand manelistii au mereu freze studiate, dichisite cu gel, breton filat, creasta, tepi, unii sunt si parfumati. PUNCT MANELISTII;
• bani: nu imi sariti in cap: si poezia, spiritul creativ, carisma, cuvintele si cultura sunt importante. Dar si banii, si inca cum. Din cate stiu eu…PUNCT MANELISTII;
• cultura (na!): si manelistii citesc…ziare; dar cu rockerii chiar ai ce vorbi la un pahar de vin. Pentru dialogul satisfacator, PUNCT ROCKERII;
• tzoale: rockerii poarta tricouri largi cu Metallica si Dream Theatre, blugi prafuiti si bocanci cu tinte; manelistii au tricouri inscriptionate cu „Dolce e Gabanna” sau cu „Gigolo Italiano” mulate pe burta, blugi cu alte inscriptii si neaparat pantofi cu botul ascutit (pantofii astia au facut deja istorie in randul romanasilor, sunt must have-ul absolut); si rockerii si manelistii au lanturi, cam la fel de groase. Atata doar ca manelistii le poarta la gat si sunt din aur sau macar suflate cu aur, in timp ce rockerii le tin la pantaloni si sunt din nimic. Bla, bla. In concluzie, la capitolul outfit NICI ROCKERII NICI MANELISTII NU PRIMESC NICI UN PUNCT. I want order, order in the room.
• muzica: oh, aici o sa fiu subiectiva. Ma rog, partial. Adica o sa le dau ROCKERILOR UN PUNCT din start, na, asta imi place sa ascult si gata. Totusi, SI MANELISTII PRIMESC UN PUNCT. Pentru disponibilitate. Manelistii sunt intotdeauna gata sa iti fredoneze o strofa din nu stiu ce hit manelar, sa iti traga un cantec pe loc (Basescu si hernia, Basescu si presedentia, echipa nationala la mondiale etc.), iar apelativul „printeso” n-are cum sa nu te inmoaie, nu? Haha!

Rezultat final: ROCKERI – MANELISTI: 3 -3 . Oh, yeah!

Imperecherea la pinguini

Nu cred sa existe animale mai complicate decat pinguinii cand e vorba de imperechere. Pardon, pasari. Oricum, ideea este urmatoarea: vine sezonul de imperechere la pinguini. Ce fac masculii? Pai se duc in cautarea femelelor, evident. Si nu e ca sunt in apropiere sau ceva. Grupul femelelor este la zeci de mile distanta de masculi.

Masculii sunt niste grasani care stau langa apa, si pescuiesc toata ziua. Femelele aparent nu. Habar n-am de ce nu stau impreuna. Oricum, cand natura cheama, baietii pinguin pleaca in brigada dupa fetele pinguin aflate la mama naibii, la zeci de mile departare, cum am mai zis.

Dupa toata aventura asta, dau in sfarsit de femele, care sunt slabe moarte. Ele nu sunt langa apa, deci nu pot pescui. Se babardesc ce se babardesc, iese oul, moment in care femela isi spune ca a venit vremea ei de masa. Se aduna femelele si pleaca ele acum, cu mic cu mare, acolo de unde veneau masculii la inceput, langa apa, deci la potol.

Aici vine partea cea mai tare: masculii au prevazut un loc pentru tinut oul; ei il tin practic pe labe si il clocesc. Afara sunt in jur de minus 40 de grade, iar oul ajunge la o temperatura de aproximativ 20, deci va dati seama cam ce cuptor incins devine masculul. Cat clocesc baietii ouale, evident nu apuca nimic de mancare. Unu, nu se pot deplasa. Doi, sunt pe mijlocul calotei, nici urma de apa si peste.

Femelele papa bine si se imbuiba, se fac durdulii si vesele, dupa care se intorc la masculii extenuati de atata clocit si slabi morti. Se intorc numai bine sa gaseasca puii tocmai iesiti din ou. Misiune indeplinita!

Acum femelele raman cu puii, si masculii pleaca si ei intr-un tarziu glorios sa imbuce si ei ceva, deci da, de la locul de unde au plecat initial. Si tot asa.

Acum vine intrebarea de ce nu stau naibii toti la un loc la apa, ca sa nu mai faca distantele astea uriase pe jos (si pinguinii au picioruse mici hehe). Evident, ca sa se mentina in forma!!! Asta au cam uitat oamenii; in masina si acasa. In masina si la Cora. In masina si la plimbat cainele. (Da, de exemplu unchiul meu care devenise atat de sedentar incat isi baga cainele in masina, dadea cu masina cateva tururi in jurul parcului, si dupa aia se intorcea acasa, iar cainele se pisa pe tufisul de langa scara blocului…)

Romanii si limbile straine

Romanii stiu limbi straine, asta-i un fapt demonstrat. Generatia tanara vorbeste engleza bine, plus niste alte limbi. Vorbesc aici mai mult de zona urbana.

Fara engleza nu ai cum sa te descurci, asta am inteles-o si noi, au inteles-o si strainii. Totusi, noua nu ne e rusine sa vorbim in engleza. Suntem maguliti cand ne opreste vreun turist pe strada si ne cere indicatii. Ne place sa ne uitam la filme fara subtitrari. Intelegem cam toate melodiile lui Eminem. Mama e mare fana by the way.

Strainii (nevorbitori de engleza, evident) nu sunt cei mai incantati sa vorbeasca altceva decat limba lor atunci cand esti la ei in tara. Am observat asta in Franta, am observat si in Germania. Ce vrei, sunt si ele mari puteri si au pretentii.

Francezii cel putin au engleza ca sarea-n ochi. Mda, e explicabil…Multi vorbesc engleza, si asta chiar foarte bine, doar ca sunt si unii care prefera sa se uite la tine cum te strofoci sa articulezi ceva in franceza, dupa ce n-ai mai vorbit de vreo 6 ani, in cel mai bun caz, razand in sinea lor de ce prost esti. That’s a good one! Sau altii vorbesc prost rau de tot.

Exemplu: tata a trebuit sa se opereze in Franta, ceva mai complicat…In afara de doctor, care slava Domnului, era roman, nu prea reusea sa se inteleaga cu nimeni prin spitalul ala. Nu tu doctori care sa vorbeasca engleza, nu tu asistente. Era groasa, ce mai. Trebuie sa precizez ca tata o rupe pe franceza, numai ca in ultimul hal; n-a mai vorbit de prin scoala generala.

Apare la un moment dat o doctorita care il intreaba pe tata: „Do you speak english?”

Tata: „Yes, yes!!!” ; fericit ca in sfarsit cineva il intelege si pe el, dupa vreo 3 zile. Si o intreaba ceva – in engleza, na.

Aia se blocheaza si ii zice unei asistente: „Oh, l’anglais, mais c’est horrible!”. Dupa faza asta se tireaza.

Deci, da, romanii chiar isi dau silinta cu limbile straine.

Bine, cam trebuie. M-a intrebat odata o nemtoaica cum se face ca eu vorbesc mai multe limbi straine, avand in vedere ca ea in afara de germana nu mai stia nimic. Io i-am raspuns ca nimeni nu mai vorbeste romana in afara de romani, pe cand germana stie o gramada de lume, ceea ce justifica oarecum dorinta noastra de a fi cat mai poligloti.

Oricum, pe noi ne ajuta enorm si faptul ca filmele de la tv sunt doar subtitrate. In celelalte tari europene sunt dublate, deci nu prea ai cum sa auzi engleza in afara de orele de curs.

Asa ca salut romanii care stiu multe limbi straine, dar ce pot sa zic: mi-ar placea sa ajungem si noi o tara puternica, sa ne invete si altii limba. Yeah, right! 🙂

Ce mananca femeile si barbatii; preconceptii

Imi place la nebunie sa mananc la restaurant! Nu ca sunt mare doamna, dar pur si simplu pentru ca e la indemana, nu trebuie sa intri in bucatarie si sa mirosi a ceapa prajita sau a vinete coapte, si nu trebuie sa speli vase, oh da!

Nu stiu care e faza cu parerea tuturor despre ce ar trebui sa manance o femeie si un barbat, dar am observat ca totusi exista o astfel de parere. Cica femeila ar trebui sa manace numa salate si barbatii carnati cu cartofi prajiti. Buah! Ar fi chiar nasol daca ar fi pe bune.

Asta am vazut de-a lungul timpului, de cand tot ies cu Sarik sa imbucam ceva pe la cate un restaurant. Sarik e mare fan legume si fructe, iar eu sunt mai carnivora de felul meu. Lui Sarik ii place sa bea bere, mie imi place alcoolul mai tare. Pur si simplu asa s-a nimerit. Fiecare ia ce-i place.

De cate ori mergem sa mancam in oras, daca e sa comandam o salata de vara/bulgareasca sau mai stiu eu ce minune cu legume si o portie de friptura/carnati cu cartofi prajiti, invariabil ospatarul sau ospatarita imi pune mie in fata oroarea plina de vitamine, si lui Sarik portia plina cu calorii, dar ce buna e!

Apoi mie imi tranteste sucul sau berea, si lui ii da vodka sau tuica…hmmm e ceva in neregula cu noi, sau ce?

Ultima data cand am fost la o terasa eram la mare. Era frig si am intrat sa ne mai incalzim si sa bem ceva. Sarik si-a luat o irish coffee, iar eu o pizza (muream de foame) si o vodkulita (tine de cald), sa ma mai incalzezc. Ghiciti cine a primit irish coffee si cine pizza si vodka?

Da’ oare femeile chiar mananca numai salate si beau numai sucuri naturale? Pe bune? Sper ca nu, ca viata ar fi foarte trista asa…

Oktoberfest

Pana acum vreo 2 luni vroiam sa merg in Muenchen la Oktoberfest. Bine, de vrut vreau si acum, doar ca intre timp am cautat niste locuri de cazare si am cam cazut pe ganduri.

Totul a inceput foarte bine: elan tineresc, moral ridicat, avion la un pret foarte bun…ieftineala. Mamaaa, ma si vedeam deja in Germania printre aia de la parada cu costume bavareze! Apoi m-am uitat si de cazare…brrrrr…ca si peste tot, unde-i cerere e si pret. Costa o camera, o camaruta d’aia amarata, vai steaua ei, in jur de 200 euro. Nu exagerez, am cautat de mi-au sarit capacele, nimic nimic. Pai ce naiba, dau pe o noapte cat pe toata cazarea de 4 zile normal? Am stat, m-am gandit, sa merg cu cortul, nu ca sunt foarte friguroasa, sa imi caut cazare ieftina prin gari,  nu ca astia nu prea fac de astea. Ce sa fac?

Mi-a zis mie un neamt, ca sa imi strang bani, ca de Oktoberfest se impute treaba, da nu mi-am inchipuit ca in halul asta.

Asa ca mi-am amanat excursia pentru dupa festival, cand preturile isi revin la normal si mai pot si eu sa ies din tara. N-am ce-i face, ador sa merg in Germania. Prietenele mele sunt cu Italia si Spania, dar eu m-am indragostit de Germanica, cand am fost anul trecut mai mult pe acolo.

Aaa, tre sa zic o chestie foarte tare despre Oktoberfest: e in septembrie!!! mai exact incepe pe 19 septembrie si se termina pe 4 octombrie. Mi s-a parut genial cand am auzit: Oktoberfest e in septembrie! sau ma rog, cel putin grosul.

Asa ca acum am trecut in economy mode, si adun de zor pentru sus numita excursie, de dupa festival. Oricum, pot sa beau bere oricand acolo, nu? Chiar si dupa perioada oficiala. Nemtii oricum beau din halbe d’alea de 1 litru, si mai mult de 2 halbe de caciula, asa ca nu de bautura o sa duc io lipsa.

Imi starnesc o mare admiratie tipele alea imbracate in rochite albe cu corset si cu codite, care duc berile la masa. Alea care apar in toate pozele si reclamele la berarii. Au alea brand nu gluma. Pai fiecare bere are 1 litru, cum spuneam, si duc tipele in jur de 4-5 halbe intr-o mana. Si fara sa le verse, pline rase. Eu n-as putea sa duc cred nici cate 2 halbe in fiecare mana. Asa ca tot respectul.

Revistele pentru femei

Revistele pentru femei sunt ceea ce eu numesc „addictive”. Nu conteaza cine e pe coperta, ce articole au, ce poze, mai stiu eu ce, tot trebuie sa imi iau reviste. Nu una, mai multe. In ciuda faptului ca stiu cu siguranta ca toate scriu cam despre aceleasi tendinte (sunt doua mari si late pe an: de primavara-vara si de toamna-iarna, ce mai scriu in plus e cam vrajeala), despre aceleasi femei de succes din Romania, toate prezinta lungi pictoriale de moda, cu haine luate numa’ de la magazine scuuuuuuuumpe rau.

Revistele pentru femei sunt ca un drog, n-aduc ceva bun, dar le vrei. Le vrei rau de tot.

Culmea stiti care este? Toate, dar toate au cam aceeasi structura:

1. Editorialul: aici ni se prezinta gandurile editoarei sefe… de obicei sunt chestii destul de plicticoase (cea mai tare faza e aia in care ni se spune noua, cititoarelor, ce minunate suntem, si ca trebuie sa ne placa de noi asa cum suntem – asta include uratele si grasele).

2. Multe reclame la parfumuri, genti, lenjerie intima si sexy, pai se putea?, alte reclame la genti, toale si parfumuri – numai femei superbe peste tot, si dupa, in sfarsit, cateva pagini cu articole. Putine pagini cu articole.

3. Stop cadru pe cine stie ce persoana desteapta si creativa.

4. Scurte cronici de film sau de carti.

5. Alte pareri, pe langa editorial, de data aceasta a unor persoane publice.

6. Un scurt articol despre cineva care chiar a reusit in viata. Asta mi se pare cel mai interesant pana acum, dupa punctul 4. ala cu cronicile.

7. Putin life style.

8. Articol despre o celebritate incontestabila. Si femeie si superba si desteapta si bogata si si si… hmmm …simt ca mi se umfla vena de pe frunte.

9. Articol pe teme sociale.

10. Un articol despre nimic.

11. Schimbarea de look!!! Dupa mine, chestia asta cu schimbarea de look chiar ma face sa cumpar revista respectiva. Asta e deja primul punct de cotitura dupa divagatia de la inceput (punctul 1) cu „sa ne iubim asa cum suntem”.

Se ia una bucata femeie, sau mai multe bucati femei, si de la tipele normale care sunt, li se face o schimbare de look drastica, pentru „a se reinventa”. Nu stiu de ce, niciodata nu mi-a placut expresia asta.

Unora dintre ele le sta mult mai bine dupa ce sunt imbracate cu super toale, machiate si frezate. Multora insa, dupa parerea mea, nu prea. Le fac niste coafuri, le trag niste haine, le imbatranesc, ce mai. Erau cel putin doua tipe care la inceput aratau foarte dragut, natural, finut si mai ales tineresc. Dupa pareau cu vreo 8 ani mai mari, matroane deja, imbracate foarte nefiresc si batos.

Nu prea stiu ce sa zic despre incurajarile de la puncul 1 unde eram sfatuite sa ne placem asa cum suntem. Pai cum altfel?

12. Un alt articol despre orice.

13!!! Tendintele in moda! Apoi pictorialele de moda! Si alt pictorial de moda! Alte tendinte! Urmeaza apoi alte articole despre moda! Si altele! Apoi despre creatori! Si alt pictorial! Sfaturi de beauty! Printre toate astea reclame cacalau! Iarasi moda! Grrrrr!

Toate astea fac mai bine de revista! Sunt chestii foarte plicticoase, mai ales pictorialele, ca na, ca sa iasa poza bine aduc si toale fff misto. Si toalele foarte misto la noi costa cam cat un salariu minim pe economie. Asta cel mai optimist vorbind.

14. Apoteoza revistei! De obicei un articol de genul: „cum sa slabim pentru a arata splendid pe plaja”, „cum sa slabim inainte de sarbatorile de iarna”, „cum sa slabim dupa sarbatorile de iarna”…cum sa slabim in general. Bineinteles, ca sa aratam superb!

Pai cum vine asta? pai nu tocmai ni se spusese ca suntem frumoase si ca trebuie sa ne placem asa cum suntem? Nu ca sufletul conteaza? Bla bla bla… pai dupa alea 35 de pagini, cu modele super filiforme trebuia sa ne cam inchipuim. Ce dracu suntem asa naive? …Normal ca trebuie sa fim foarte slabe. Grrrr…si incepem sa citim cu febrilitate sfaturile despre nu’s ce dieta. Nici nu mai conteaza ca Atkins de exemplu a murit obez. Da, tipu cu regimul. Whatever.

Numesc punctul 14 „moartea pasiunii”.

15. Pe incheiere un articol inofensiv despre calatorii in jurul lumii. Bine, nici chiar atat de inofensiv, la cat sange rau imi fac…toate destinatiile sunt din alea din insulele Canare, Thailanda, Emiratele Arabe, mai stiu eu ce locuri unde am toate sansele sa nu imi permit sa ajung niciodata. Unu’ dintre astia care scriu articolul nu zice de Padurea Craiului de exemplu, sau de Sulina.

16. Pe incheiere, tot ceva legat de moda, gen cele mai prost imbracate vedete.

Oricum, astia cu revistele sunt geniali. Sa stii cam de la inceput despre ce o sa citesti, ce o sa contina si de la ce sa te astepti si tot sa le cumperi revistele! Si sa mai iei si mai multe!!!

Mereu zic ca nu o sa imi mai iau altele, ca o citesc doar carti care de care mai elevate. Dar tot ma mai trezesc cu un mini teanc pe masa. Cateodata chiar maxi.

I’ve gotta stop this!

Corolar la toata chestia asta: revistele pentru barbati sunt cu femei, revistele pentru femei sunt tot cu femei. Inteligent.