Cum am devenit Bau Bau

Stiti cum e cand tot te rogi de unii sa iti trimita niste fisiere/documente/informatii pana nu mai poti si ei iti dau din parti? Adica ai deadline si te milogesti: „Va rog, imi trimiteti si mie balantele alea, si daca puteti si niste declaratii 112/300/390? Si stiti, niste solduri ne-ar mai trebui, si niste fise de cont.”  (please, please mult si plecaciune in fata telefonului).

Si aia iti trimit? Trimit pe naiba sau iti trimit in pdf. Acuma sincer, cam ce ati prefera: un mare tabel de sute de randuri pe 12 coloane in excel sau in pdf? Ca astia imi trimit totul numai in pdf, sunt sadici, adica ar trebui sa introduc eu datele in excel ca sa pot face totalurile si alte calcule.

Dar sa inchei cu divagatiile pline de frustrare (cum altfel?) Bre, le-am dat de hac!!! Satula sa le tot cer si sa nu imi trimita sau sa imi trimita in bataie de joc, adica incomplet si in pdf, le-am zis: „Stiti ce, daca nu imi puteti trimite tot ce va cer pana maine sa stiti ca vin eu pana la dvs in oras (adica la mama dracu’) si iau totul in copie si fisele de cont in excel pe stick.” Asta daca nu imi trimit pe mail, na!

Contabila imi raspunde pe tonul acela dulce si bland cu care ii vorbesti unui copil retard ca ei nu au scanner. Pai nu e nici o problema, de aia si merg la ei sa iau in copie. „Pai da”, zice contabila, chiar si mai dulce decat inainte, „dar noi nu avem nici tonner la xerox, asa ca nu puteti copia”.

„Lasa, lasa (io de colo), merg cu tenculetul cu declaratii pana la xeroxul de pe bulevard, asta sper ca e in regula.”

Contabila o da din colt in colt. Eu tare pe pozitie, ca daca nu stau infipta ma asteapta nemurirea la serviciu, ca numai eu stiu cat overtime trebuie sa fac dupa ca sa recuperez timpul in care tipa nu mi-a trimis ce i-am cerut.

„Chiar trebuie sa veniti?”

„Pai da, stiti doar ca predarea raportului se face in 2 saptamani. Dar nu va faceti probleme, doar vin si iau ce imi trebuie.”

Bai, si pana la urma cedeaza. Si zice: „Eee, dar ce atata deranj, doar nu o sa veniti pana la noi doar pentru cateva documente! Pai da’ vi le trimitem noi imediat!” (hmmmmm…)

„Chiar puteti face asta?” intreb eu inocent. „Nu este prea complicat?”

„Cum sa fie complicat, pai doar nu o sa va punem pe drumuri pentru atata lucru.”

Bai, si intr-o ora jumate imi trimit tot, dar tot, adica excel-urile si teancul de declaratii, state de plata (pe unele si in dublu exemplar, doar sa fie siguri ca mi-au trimis tot si ca nu mai vin). Orice doar sa nu vin.

Am devenit si Bau Bau…

Nu ii inteleg pe cei care dau „dislike” pe youtube

N-am mai scris de multisor ca am fost intr-o vacanta prelungita si acum mi-e o leneeee. Asa ca am intrat nitel pe youtube sa mai vad niste clipuri care imi placeau cand eram mica. Unul dintre ele este „Only when I sleep” de la The Corrs. Si mi-am amintit de butoanele cu „like” si „dislike” de la fiecare videoclip.

Pe aia care dau „like” ii inteleg, ca de aia au accesat clipul respectiv, ca le place, deh. Dar pe aia care dau „dislike”? Acuma sincer, va puteti inchipui ca aia au intrat doar asa de-ai dracu sa vada clipul respectiv si sa poata da „dislike”? Adica exista oameni care isi irosesc timpul doar ca sa dea „”dislike”? Genial!

Si acum nu vorbesc de clipurile no name unde intri accidental, zic de alea cu artisti unde stii despre ce e vorba.

Haha, asta inseamna sa fii „hater” cum zice Fratellino (fratele mai mic al lui Sarik). Pai astia sunt ca nemtii care pun cuie pe orice atarna, adica pe pervazul ferestrelor, pe reclame stradale, pe stalpii de iluminat, pe orice practic unde s-ar putea aseza porumbeii. Bai, sunt puzderie tepisori montati peste tot, asta ca sa ii apere de rahat de porumbel. Si adevarul e ca nici nu prea vezi porumbei, decat unii slabi si piperniciti, nu pieptosi ca ai nostri. Arata cam jalnic, ar trebui sa emigreze prin estul Europei, n-om fi noi bogati ca nemtii dar macar ii iubim.

Ma duc sa vad nitel „Texas” acum, ca mi s-a facut pofta. „Summer son”…asta are 63 dislikes.