Mi-am facut endoscopie ieri si nu m-am speriat…prea tare

Ca sa incep cu inceputul de vreo luna si jumatate am probleme cu stomacul. Ce inteleg prin probleme? Pai sa o luam asa: eu sunt o mare mancacioasa, manananc (sau mancam) orice, oricand, nu imi pasa. Gusturile mele culinare includ pizza diavola si cotletul de porc cu os si nitica grasime si cartofi prajiti. Imi plac hamburgerii si spaghetele bolognese si carbonara. Dar, dupa cum o prietena imi spunea ‘abuzurile’ comise se platesc, asa ca de vreo luna jumate n-am mai putut sa mananc nimic, sau ma rog, nimic din punctul meu de vedere.

Am avut dureri mari de stomac, balonari, dar balonari dintr-alea nesimtite, orice mancam ma umflam (inclusiv compoturi, branza slaba, carne la gratar), si am ajuns sa mananc ceva  infim la micul dejul (gen o banana), niste branza cu paine la pranz, si de multe ori, nimic seara. Pur si simplu simteam ca daca mai mananc orice altceva plesnesc. Asa ca m-am jigarit ca un maidanez, am slabit, si deja incepusem sa ma gandesc la ce o sa fac eu, sa imi revin. Nu mai aveam vlaga deloc, nu mai inghiteam prea multe calorii, nu mai aveam energie, simple as that.

Am fost si la doctor, evident, mi-a recomandat sa iau omeran o pastila in fiecare dimineata, motilium inainte de masa cu 15 minute, si no spa intre mese. Daca senzatia de balonare nu disparea, trebuia sa mai iau espumisan suplimentar. Dupa ce am incheiat tratamentul nu am simtit nicio amelioarare. Ba, in plus, imi venea sa mai si vomit daca mancam. Si aveam si un gust amar in gura. Intre timp m-am jigarit si mai tare. Si m-am ingrijorat, ce o sa fac eu in continuare?

Si uite asa am ajuns sa mananc si mai putin, pentru ca doar daca nu mancam nu ma mai umflam.

Asa ca doctorul mi-a recomandat sa imi fac analize, ecografie si endoscopie. Analizele si ecografia au iesit bune, doctorita ecografa nu mi-a putut spune decat ca am o digestie mai lenta, si atat. Ce nu puteam eu sa inteleg este cum se poate ca o viata intreaga sa mananci normal si sa nu ai nimic, si apoi, din senin (pentru ca din senin mi s-a intamplat), sa nu mai poti manca aproape nimic?

A mai ramas sa imi fac doar endoscopia, pe care am amanat-o pentru ca trebuia sa plec intr-o delegatie. Ieri am ajuns sa o fac pana la urma. Nu pot spune ca am avut emotii inainte, pentru ca nu prea stiam ce presupune. Tot ce stiam este ca iti baga un tub in stomac, cu o camera video in miniatura, si doctorul se uita sa vada care-i treaba, de ce ma doare.

Dar sa va spun cum decurge o endoscopie. Momentul in care m-am speriat putin a fost la inceput, cand mi-au dat o rochita dintr-aia deschisa la spate, de operatie, cu care sa ma imbrac. Eu m-am mirat, adica in sinea mea, nu pot sa imi bage tubul ala pe gat si fara sa ma imbrac in rochita? Apoi, m-au intins pe un pat de consultatie, care semana al naibii de bine cu o masa de operatii. Apoi!!! vine asistenta si imi baga in vena un fluturas dintr-ala pentru perfuzii. Cica pentru anestezie. Pai, intreb eu, este anestezie totala sau ce? Eu ma gandeam ca imi da cel mult cu un spray in gat, ca la dentist. Asistenta imi spune ca nu, nu e anestezie totala, este un somnifer. Diferenta n-am inteles-o pe moment, m-am prins pe parcurs. La anestezia totala nu mai simti nimic si nu mai stii nimic, la ce mi-au bagat ei ieri simti vag, dar nu esti constient. Ce mai tura vura, te simti de parca ai fi beat manga. Numai ca a doua zi nu mori de cap.

Pana sa vina doctorul, care deja ma intrebam cam cand o sa apara, imi si baga asistenta o doza de somnifer prin fluturas. E o senzatie ciudata, simti ca iti intre ceva rece pe vena. Dupa, incep sa ma simt ametita, dar vorbesc, sunt constienta. Vorbesc doar mai greu. Apoi intra doctorul si asistenta imi mai baga o doza. Ei bine, dupa a doua doza, imi mai amintesc doar ca m-a intrebat doctorul ceva, nu mai stiu ce, si cum s-a miscat pret de o secunda tubul in gura. Atat. Nu mai stiu cum m-am sculat de pe pat, cum m-am imbracat, cred ca m-a imbracat o asistenta,  mai stiu doar ca m-am uitat sa imi iau tricoul cu gura in fata. Dar cum mi-am pus restul hainelor habar n-am. Si mai stiu cand am iesit din salon si m-am dus la mama, care ma astepta. Apoi am mai stat cu fluturasul in mana vreo 10 min pe coridor (nu stiu de ce nu mi l-au scos imediat) si m-a chemat doctorul in cabinet sa imi spuna ce a gasit. De fapt, n-a gasit nimic in stomac, zice ca sunt sanatoasa la prima vedere, mai astept doar rezultatul probei recoltate.  Il primesc maine. Dupa, sa vad ce imi spune doctorul, ca o sa-i scriu pe mail. Sau ma rog, asta imi amintesc ca mi-a zis, ca eram ametita rau. Si de abia vorbeam. Pe bune, parca as fi fost beata, nu mai eram in stare sa articulez cuvintele ca lumea.

M-am simtit super ciudat ieri dupa ce m-am intors acasa, am mancat in sfarsit ceva, ca in ziua cu endoscopia, dupa ora 8 dimineata, nu ai voie sa mananci nimic, doar sa bei lichide, mai ales apa. Asa ca seara eram rupta de foame. Am mancat ceva si pe la 20:30 imi zice Sarik ca sa stam un pic cu burta in sus in pat, sa ni se aseze mancarea. Eu zic ca da, si ma pocneste un somn de am dormit de la ora aia, adica opt jumate, pana a doua zi la 7 si zece. Enorm am dormit! Dar vreau sa zic ca de mult nu m-am mai simtit atat de odihnita! Deci ati inteles procedura: o endoscopie mica e cheia insomniilor. Haha!

Dar astazi ma resimt un pic, ma doare/deranjeaza putin gatul si stomacul, pe unde a fost tubul. Dar atat, nu am nicio alta problema. Nu trebuie sa va fie frica!

Si culmea stiti care e? Ca a inceput sa imi treaca si stomacul, adica azi am inceput sa mananc bine, chiar foarte bine, fata de cat mancam inainte. Pentru mine a fost endoscopia asta ca la dentist, iti e frica si iti e frica, si cand ajungi acolo nu te mai doare nimic :)))

Adevarul este ca nu prea ma mai doare stomacul pentru ca in ultima vreme am si mancat putin si am tinut si regim, iar la stomac se simte asta. Cu regimul am scos-o la capat, fara fast food, fara dulciuri, fara prajeli in general, fara salate care sa umfle, fara multe fructe din acelasi motiv, fara mancare in cantitati mari, fara bauturi acidulate sau bere. Bine, cu timpul sper sa imi revin la normal si sa pot manca si bea normal, ca pana la urma viata fara prajeli si mai ales cartofi prajiti si hamburgeri parca nu e viata. Nici cafea nu am mai baut, vreau sa spun, si mi-a fost foarte greu.

Doctorul mi-a spus ca pot reincepe sa beau cafea, dar nu mai mult de doua cafele slabe pe zi. Na, cu rabdarea treci marea. Imi pare bine ca nu mai trebuie sa fac foamea. E nasol rau.

Sper sa ma fac bine de tot, dar trebuia sa scriu despre experienta mea, ca nu e nimic de speriat, si ca se face in conditii bune. Au avut grija de mine. Oricum, bine ca a trecut, ca eram grogy rau ieri. Peace!